Langa o hala parasita
injghebata din pari de lemn si acoperita cu tabla dreapta, carol isi odihnea
oasele pe piatra. Sa fi tot crezut lumea
ca nu mai exista piatra pe pamant. E tare! Dar e placuta, exact cum ar si fi
trebuit sa fie. Fuma una din tigarile lui speciale si se uita la luna cu un
fel de ciuda invaluita in indiferenta. Linistea rece se asternea peste tot in
jurul lui, iar roua ataca curajos. Isi trase gluga peste cap si visa.
Intro lume
perfecta as fi puternic. Intro lume perfecta nu as simti nevoia sa port plete,
as putea alerga 50 de km pe zi, iar luna ar apune alba si rece exact ca un glob
de inghetata cu aroma de vanilie.
Intro lume perfecta as avea propria livada de
portocali/eucalipti/meri salbatici iar ea ar fi unica bucurie a iniimii mele
unicamerale. Ea ar purta in fiecare zi o esarfa inflorata, de fiecare data
alta, si un zambet la fel de aromat. Iar cand ar canta, as putea sa ii vad o
venisoara de pe gat, cea care se zbate cel mai tare, cea care ar face-o cea mai
frumoasa, iar pe mine cel mai fericit.
Intro lume perfecta nu as purta
portocale pe piept si stigmate in palme.
Sa nu ma mai lasi sa plec asa, sa fug ca un
descreierat. Carol fara cap. Poate ar trebui sa o caut.
Ultimul fum a curs usor in sus, ochind toate stelele. Ultimul
lui gand a fost ca pana la urma le va ajunge si probabil ca le va zdrobi. Doar luna
si lumea vor ramane nemuritoare, pentru ca aici e ea si poate ca si el. Pentru ca
chiar daca palmele is gaurite le simte a lui, pentru ca capul e greu dar mai
gandeste, pentru ca undeva e ea care avea nevoie de ceva si e mai frumoasa ca 7
curcubee in toata splendoarea lor, pentru ca isi aminteste de culoarea pijamalelor
parintilor lui si de caldura lor… si
pentru ca e frig.
Cum se ridica in picioare, lumina cadea difuz si profilul negru al siluetei sale era al unui erou.
pt
p.s. oare?
