capse mici îndesate
am pe buze înțesate,
ai iar un fel de ir
de le crapă după fir.
ochii legănând iar
o mare să-mi dai in dar,
nu aștept umeri moi-
suntem pe lume doar noi
undeva într-o cabană lângă un șemineu este o blană. lângă blană este o sticlă de șampanie deschisă și două pahare umede. unul are urme de buze și aromă de trandafir, celălalt este mai uscat și răsturnat. focul trosnește, absoarbe umezeala, aruncă umbre după mobile și sperie frigul din cabană. frigul mai bate în geamuri, mai încearcă ușa dar nu are curajul să intre să deranjeze cuplul care respiră ritmic. respirația blondă este abia perceptibilă, respirația mai închisă la culoare sperie și urșii de prin împrejurime. în dreapta șemineului se ascunde o mică sursă de lumină artificială. lumina indică că există funcționalitate. e puțin redundantă pentru că sursă de lumina este conectată la o sursă de curent electric comună cu o sursă activa de sunet. sunetul se vrea liniștit. pare să fie o lucrare la saxofon si pian care nu alt scop și ține tot stresul afară. cabana nu pare a fi decât un sanctuar, chiar dacă pe o parte a cabanei se cască nesfârșitul aerian în sens negativ față de axa orizontală iar pe cealaltă se impune o mare verde întunecată în sens pozitiv.
de la zero. să nu te repeți. să fii tot mai conștient, nu repeta...
