26 noiembrie 2023

Cadouri Fără Greș: Secretul unui Crăciun Fresh

 

Cu siguranță ai observat și tu, afară tocmai a nins într-un mod absolut surprinzător. Dacă ne uităm în calendar, realizăm că iarna a devansat termenul și ne dă de înțeles – vin sărbătorile. Chiar dacă termometrul indică temperaturi în scădere, noi știm foarte bine că febra sărbătorilor abia începe să se incălzească. Fiecare familie, sau mai formal, fiecare gospodărie, va trebui să înceapă pregătirile. Să mai cumpere ceva pentru confort, ceva fresh pentru decorat, ceva bun pentru masă, ceva special pentru îmbrăcat și neapărat cadouri pentru cei dragi.

 

Pregătiri Sărbătorești

Dar în afară de cele ce țin de viața personală, sunt unele aspecte ce țin de viața profesională. Iar în ziua de azi, de bine de rău, ne bucurăm să participăm la diverse activități de Crăciun chiar la birou. O împodobire de brad, un act de caritate pe lângă "Crăciun fericit tuturor și multă fericire", o petrecere de Crăciun însoțită de multe cuvinte magice pentru a elibera orice persoană de stresul muncii.

Se organizează printre aceste evenimente și tradiția de Secret Santa. Ca orice obicei importat, a prins la noi rădăcini, de parcă strămoșii noștri îl practicau de sute de ani la muncile câmpului. Uneori sunt organizate ad hoc și răspunsul la întrebarea "ce să îi fac cadou colegului ?" este simplu. Dar alteori poate fi cineva nou în colectiv. Sigur, există tot timpul soluții simple și haioase - poate fi clasică și clișeică cană cadou, poate fi și un tricou cu un mesaj haios, există varianta de a lua o sticlă de ceva sau desigur, o carte bună. Dar și acestea pot să fie greșite, dacă nu cunoști cât de cât preferințele persoanelor în cauză. Eu nu aș vrea să fiu acea persoană, nici care primește și nici care dăruiește ceva greșit, chiar dacă sunt fan căni și tricouri, totuși nu cred că toată lumea e ca mine.

 


designed  with  designer.microsoft.com/ 

Cardurile Cadou - O Alegerea Inspirată

Dar există și o soluție simplă și cool. Poți lua un card cadou de la ANSWEAR.ro chiar de aici  - https://answear.ro/gift-cards . O alegere inspirată având în vedere cele peste 500 de branduri de top care se găsesc pe site. Astfel, beneficiarul unui card cadou poate alege ce îi place mai mult dintre miile de produse cu piese vestimentare fresh și în trend cu moda.

 

gift card ANSWEAR
    sursa https://answear.ro 

[ Dacă dorești să vezi articolul meu despre tendințele din moda sezonul de toamnă- iarnă 2023-2024, citeste articolul aici. ]

 

Bine, vei zice, are sens să cumperi un card cadou pentru un coleg de muncă pe care nu îl prea cunoști, fie, dar oare asta să fie și singura situație? Te pot asigura că nu. Să ne imaginăm că avem 16 ani din nou. O vârstă superbă  dar și plină de bulversări. O vârstă a explorărilor și a rebeliunii.

  

Cadouri pentru Adolescenți

Vine Crăciunul și mergi mai mult forțat de părinți în vizită la bunici. Pentru că oricât de mult i-am iubi pe ei, pe bunici adică, parcă nu avem timp de așa ceva și mai bine am sta cu cei de aceeași vârstă cu noi, în care ne regăsim și pe care îi înțelegem. Ei bine, după o vizită în care probabil te-ai simțit oricum dar nu confortabil, în care mama ta s-a uitat pe furiș la tine cu ciudă și în care bunica face mișto cum te speriai când erai mic de, nu știu, un pisic drăgălaș să zicem, vine ora plecării. Iar bunicii știu. Ei au fost adolescenți și își amintesc că au trecut și ei prin asta. Dar vor să fie vizitați de nepoți. Nu se vor feri și vor dori să îți facă cadouri cu drag. Poate chiar scumpe câteodată. Dar ce folos, că totuși, cei mai în vârstă cu 50 de ani nu au cum să prindă direct gusturile unui adolescent rebel. Lasă-l să-și ia ce îi place atunci. Îi poți da ceva valoros printr-un card cadou la ANSWEAR. Astfel, nu doar că îi faci cadou o geacă care îi place ( există nebunia gecilor la adolescenți - vezi geacă barbați pe Answear.ro ), ci îi dăruiești și încredere în propria persoană și astfel poate trece mai repede peste perioada rebelă.

 

 sursa https://answear.ro 

Pe ANSWEAR.ro vei găsi produse pentru toate gusturile, de la branduri premium (Tommy Hilfiger, Guess, Max Mara, Michael Kors) la branduri sportive (Adidas, Puma, New Balance), scandinave (Custommade, Gestuz, By Malene Birger) și multe alte mărci de renume mondial.

 

Prin urmare, indiferent dacă pregătești cadouri pentru cei dragi sau vrei să oferi ceva special unui coleg de muncă sau adolescent, cardurile cadou de la ANSWEAR.ro par a fi alegerea perfectă pentru a face pe cineva fericit în această perioadă magică a sărbătorilor.



 ________________________________________

   Articol scris pentru SuperBlog

 ________________________________________


25 noiembrie 2023

Fume



Cum îți imiți soarta, zâmbind alene, și îți dorești să o depășești, să fii mai peren.

Cum îți dorești să învingi primul, dar și ultimul, să arunci peste tot doar resturi de lasagna.

Cum vrei să învârți lumea în jurul centrului tău de greutate și să te închini sieși.

Să fii tu singurul tău aspect bun în lume și să te poți ruga singur ție, Atotputernicul să coboare peste lumea schingiuită, pacea și bunăstarea.

Cum poți tu să zbori așa și să nu atingi măcar din greșeală o pasăre înaltă, fiind tu prea sus.

Cum poți să sorbi oceanele ca pe un strop de condens de pe o bere rece și tropicală.

Cum calci tu pe moarte ca o metaforă imensă cât tot universul, un Big Bang cât toată infinitatea și puterile cuantice. Hai.


Massive Attack · Silent Spring 

 

1. apa

2. foc

3. Ars Praesentia

4. Aer

5. Pământ

23 noiembrie 2023

Explorând Bergamo: Evită "o Aventură" cu Vasco Translator V4

  

Descoperirea Necunoscutului


În unul dintre articolele anteriore, v-am împărtășit o întâmplare veche, legată de necunoașterea limbilor străine și de cum aceasta poate crea situații amuzante sau tensionate în călătorii. Dacă ați ratat această poveste, o puteți citi aici.


O Destinație Înțesată de Ploi și Furtuni

 Imediat după ce am publicat acea poveste, am plecat în Italia pentru o vacanță binemeritată. Destinația noastră era Bergamo, un oraș fermecător situat în nordul Italiei. Italia, cu oamenii săi prietenoși, mâncarea delicioasă și băuturile fine, este mereu o destinație în care mă simt ca acasă. Cu toate acestea, de data aceasta, vremea nu a fost de partea noastră.

 

Confruntarea cu Furtuna în Bergamo

Ajunși în Bergamo, am constatat că vremea nu era la fel de prietenoasă ca de obicei. Ploua necontenit, iar la știri se anunțau furtuni. Meteorologii au mers atât de departe încât au emis un cod portocaliu pentru vreme rea, cu grad mare de furtună. E grav, zic, stăm în casă.

Cu toate acestea, a doua zi, ploaia continuă, iar furtuna se dezlănțuia în continuare amenințătoare. Beau o cafea, sorb un ceai, mă uit din nou pe geam, tot plouă. Privesc la prietena mea și ea la mine. Mda, nu stăm în casă, cât poate să plouă, cât să ne pese?

 

vasco
    sursă - vasco-electronics.ro

  Decidem să ieșim și să explorăm orașul, echipați cu haine de ploaie și umbrele. Desigur, dacă m-aș fi luat după prietena mea, am fi mers în direcția opusă centrului orașului. Nu pentru că ar fi dorit să se aventurăm în sălbăticie, ci pentru că are un simț incredibil al dezorientării în spațiu. Eu, în schimb, mă simt ca și cum aș avea o busolă în cap, cum o luăm greșit, imediat mă simt rău. E valabilă această situație și pe distanțe scurte, chiar și dacă nu cunosc locul.

 

Navigând Prin Orașul Necunoscut - Importanța Tehnologiei

În orașe mari și în locuri necunoscute, am nevoie de o hartă. Așa că îmi pun telefonul, GPS-ul, internetul în roaming toate la încercare. Găsesc astfel curse de autobuz și tramvai, trenuri și alte informații importante. Nici nu pot să îmi imaginez cum se deplasau oamenii când nu existau astfel de tehnologii. Cu hărți de hârtie în ploaie, nu este la fel de eficient mod de orientare. Plus că poți foarte bine să crezi că ești pe o stradă și să te afli în altă parte. Iar pentru informații de călătorie, bilete, orar, etc., trebuia să mergi să întrebi pe cineva?

 

 Aventura cu Biletele

Facem dreapta, să mergem în stație. Nu avem de unde lua bilete de autobuz. Luăm de la șofer, ne gândim noi liniștiți. Vine autobuzul, intrăm și întrebăm unde și cât plătim. Șoferul închide indiferent ușile și o ia sprinten din stație. Nu știu ce program de viteză au autobuzele în Bergamo, dar a trebuit să ne ținem urgent de bară. Ne uităm nedumeriți prin autobuz și vedem automate de plată. Din păcate,  în Bergamo nu este ca în Cluj, nu poți plăti cu telefonul, deși este POS. Nu poți plăti cu bancnote, doar cu monede, iar automatele nu dau rest. În rest, autobuzele circulă rapid.

 

   sursă - vasco-electronics.ro

 

Confruntarea Lingvistică în Italia

Să nu crezi că mă plâng, încă îmi place mult Italia, și sigur o să mai merg. Dar oricât de apropiați lingvistic am fi, dacă nu știi limba, nu te înțelegi cu ei. Degeaba știm noi engleză, că poate ei nu o știu, iar chiar dacă încerci să le explici în română și pricep ce zici, poate nu mai înțelegi ce spune el în italiană. Cum ar fi să pierzi trenul pentru că nu ai înțeles exact care este trenul în gară, la ce linie este el andocat. Ni s-a întâmplat in Milano. Am luat bilet, o adevărată aventură la aparatul de bilete (un laitmotiv se pare) și nicăieri pe nici o tablă nu reușeam să identificăm trenul. Știi cum e când te grăbești, nu ai răbdare, nu ai nici cele mai bune idei cum sa explici din această cauză și pierzi timp. Din una în alta am reușit să aflăm că tocmai a plecat trenul nostru. Un traducător instant ne-ar fi salvat în mod clar.


Călătorind Fără Stres cu Vasco Translator V4 - O Nouă Dimensiune în Călătorii

Eu văd beneficiile utilizării gadgeturilor și aplicațiilor moderne în călătorii că sunt evidente. De la hărți online și aplicații de rezervare până la dispozitive de traducere, aceste instrumente ne oferă un sentiment de calm și libertate. Vasco Translator V4, în special, aduce o nouă dimensiune în călătoriile noastre, oferind traducere instantanee și simultane în peste 50 de limbi. Acum, călătorind cu Dede, pot lăsa barierele lingvistice în grija lui Vasco, ceea ce ne permite să ne bucurăm de călătorii fără stres și să comunicăm liber în orice colț al lumii.

Comparând dispozitivele de traducere folosite în trecut (dicționare, oameni) cu tehnologia modernă, devine evident că Vasco Translator V4 depășește orice așteptare. În trecut, turiștii se bazau pe dicționare și gesturi, adesea cu rezultate puțin zis nesatisfăcătoare. Cu Vasco, traducerea instantanee face ca întâlnirea cu o altă cultură să fie o experiență reală și calitativă.

 

vasco
   sursă - vasco-electronics.ro


Imaginați-vă că un călător din Evul Mediu ar ajunge în zilele noastre, să zicem Mihai Viteazu. Fără îndoială, s-ar simți ca un pește pe uscat. Dar cu Vasco Translator V4, chiar și lui Mihai i-ar face această călătorie în timp mai puțin stresantă . Traducerea instantanee l-ar ajuta să se integreze mai ușor în societatea modernă și să exploreze lumea cu lejeritate mai ales că nu ar mai acea scopuri istorice.

 Cum funcționează Vasco Translator V4?

Prima dată va trebui să selectezi funcția de traducere vocală, apoi poți ține apăsat iconița microfonului pentru a începe să vorbești. Atunci când vei lua degetul de pe iconiță dispozitivul va traduce pentru tine. Repetă cele două etape pentru interlocutor pentru a afla răspunsul lui. Simplu, nu?   

Un aspect remarcabil al utilizării unui translator precum Vasco V4 este accesibilitatea la cultura locală. În destinațiile mai puțin populare, unde turiștii sunt mai rari, Vasco deschide uși către tradiții și obiceiuri autentice.

 

În final, Vasco Translator V4 nu este doar un dispozitiv, ci un tovarăș de drum care aduce calm și libertate în călătoriile noastre. Când călătorim cu Vasco, desființăm barierele lingvistice și ne bucurăm de călătorii autentice și fără stres. Așa că, când vă pregătiți pentru următoarea aventură, nu uitați să aveți la îndemână tovarășul de încredere - Vasco Translator V4.

  


 ________________________________________

  Articol scris pentru SuperBlog

 ________________________________________

20 noiembrie 2023

Napoleon și Destinul - Conexiuni Personale

 

Îmblânzirea Destinului: O Călătorie Personală

 

Cel mai greu este să-ți îmblânzești destinul. Să încerci să-l încaleci și să capeți voința asupra lui. Să-ți imprimi cu sârguință și tenacitate propriul curs. Cum visam când eram mai mic. Cum îmi purtam în minte idei și idealuri. M-a înfrânt oarecum viața. Mi-a dat însă și aripi, mi spus  - „poți să fii măreț, poți să zici și tu lumii ce crezi”, așa că m-am apucat de scris. Nu am scris mult, poate nici măcar bine și nici cu o deosebită inspirație. Dar am scris și mi-am zis că am adus o coajă în plus cepei imense care este lumea. Sper doar că cea pe care am adăugat-o eu să nu provoace prea multe lacrimi.

 

Culorile Vremii: Desene pe Filele Voinței

Cum a trecut vremea, pare că s-a scurs puțin și din voința mea. Simți uneori că prin vene nu mai curge chiar argintul viu de altă dată. Bine că și acela era diluat înainte cu alcool... acum au dispărut ambele și se cobâlție doar un sânge insipid și roșu. Printre hematiile diluate în frică înoată și germenii bolilor viitoare. Un exemplar demn de Decebal, ce mă aflu pe lume. Sau poate să nu mergem așa departe...

 
             Dezlănțuie-ți războinicul interior - designed  - designer.microsoft.com/              


Zile Mărețe

Nu e chiar așa sumbră viața, evident. Sunt și majoritatea zilelor când nu am astfel de idei. Sunt zilele obișnuite în care viața se petrece normal și chiar frumos. Plimbările sub lumina soarelui sau a lunii, Dede mângâind palma și buzele, visele care îmi îmbăiază mintea cu imagini noi iarăși după atâta timp. Desigur, nu rețin încă visele, dar știu că visez din nou, ceea ce e un lucru mare. Zilele în care dopamina îmi inundă creierul și îmi ridică colosal starea de bine doar la gândul că mă întorc acasă sunt nenumărate și mă ghidează discret prin viață.

Mai există și zilele mărețe. Acestea apar ocazional și mă urcă pe cai mari. Atunci simt cum lumea e chiar a mea, cum totul ce le fac și le gândesc sunt cele mai bune lucruri, cum tot pe ce pun mâna înflorește și tot ce zic se împlinește profetic. Sunt zilele care mă poartă pe culmi rar umblate, care îmi dau încrederea că vor fi lăsate semne și în urma mea.

 Și îmi pun mintea la încercare, pentru că e clar totul e la mine în cap. Ce să fie acele cauze care să manifeste apoi aceste zile? Poate e o carte, poate o melodie care să-mi placă tare, sau chiar un film prea bun. Și atunci mi-i pun în cale, pentru a înlătura efortul, pentru a-mi ușura întâlnirea cu ei - declanșatorii.

Așa deci, îndemnul meu pentru o viață bună ar fi citește mult, ascultă muzică, vezi filme extraordinare și iubește totul. Urmărește să ai permanent în viață jaloane care să declanșeze aceste stări bune, pentru că celelalte par că nu au nevoie să fie provocate.

 

Descoperă mai multe

Și acum să dezvălui următorul declanșator ales de mine - filmul "Napoleon". Este un film istoric cu Joaquin Phoenix și Vanessa Kirby, care este despre, nu cred că ați ghicit asta, ah ba da - viața lui Napoleon Bonaparte. Acesta se lansează în România în data de 24 noiembrie 2023 și e distribuit de InterComFilm. O să vă las mai jos trailer-ul în caz că vreți să vă faceți o idee despre epicitatea filmului. Abia aștept doza de dopamină.

                NAPOLEON - Numai la Cinema din 24 Noiembrie 2023.


Nu o să zic nimic despre film, pentru că nici nu știu atât de multe. Prefer oricum să mă bucur de întreaga surpriză la cinema, și având în vedere actorii și regizorul, nu îmi fac probleme, sigur o să merite mersul până la cinematograf. Iar tema este cât se poate de actuală, deși nu pare așa la o primă vedere. Un om cu porniri megalomane își pune în cap să cucerească lumea (proces în care își pune toată lumea-n cap [există expresia asta, sau doar eu o stiu?]); pare că se tot întâmplă periodic astfel de evenimente, o dată la câteva generații. Sigur, aceasta este perspectiva mea de om umil; probabil că imaginea împărtășită va fi cea de soldat simplu ajuns general și apoi împărat, toată ascensiunea, victoriile, norocul și întraga dramă cu decăderea și pierderea. O călătorie fascinantă și cutremurătoare, romantică cu dragoste și praf de pușcă, revoluții și deplasări tectonice politice. Dar să fii în fața unei națiuni, să știi că tot ce faci poate afecta atâția oameni, să mergi cu ei la lupte și altele... sunt sigur că, pe lângă o doză de geniu, există și un strop de nebunie. Iar un strop de nebunie atrage.

Acum e rândul tău. Tu ce fel de Napoleon ești?

Joaquin Phoenix, Vanessa Kirby in filmul Napoleon
                            Sursa - InterComFilm, Joaquin Phoenix in filmul Napoleon

 ________________________________________

  Articol scris pentru SuperBlog

 ________________________________________

16 noiembrie 2023

Stil și Funcționalitate în Moda Sportivă

  

Un entuziast al stilului smart casual, ador să combin (în imaginația mea chiar bine) piese vestimentare confortabile, dar elegante, potrivite și pentru mediul de birou. Astăzi, însă, vreau să vă povestesc despre universul fascinant al modei sportive și streetwear-ului, unde fiecare pas dezvăluie o nouă experiență în stil, confort și performanță! Mă bucur să împărtășesc cu voi viziunea mea asupra acestei lumi pline de culoare a activităților sportive și importanța alegerii adecvate a îmbrăcămintei pentru a vă îmbunătăți nu doar aspectul, ci și performanța.

                   Sursa foto -  prm.com/ro 

Descoperirea Diversității în Modul Sportiv

 Înainte de a explora cum moda sportivă poate transforma fiecare activitate, să discutăm despre diversitatea activităților sportive și importanța alegerii echipamentului potrivit. De la alergare și antrenamente de forță până la yoga, tenis și altele, fiecare activitate implică necesități specifice în ceea ce privește echipamentul. 

Alegerea vestimentară nu ar trebui să fie doar o declarație de modă, ci și o strategie pentru performanță.

De exemplu, pentru alergători, este crucial să opteze pentru materiale care oferă o gestionare optimă a umidității, asigurând confortul pe parcursul fiecărui antrenament. În condiții mai reci, se pot adopta piese vestimentare mai groase, dar care să permită evitarea supraîncălzirii.


Materialele - Cheia Performanței

 Materialele folosite în îmbrăcămintea sportivă sunt esențiale pentru performanță și confort. De exemplu, pentru activități de intensitate ridicată, se recomandă materiale respirabile ce permit circulația aerului și mențin corpul răcoros. În antrenamentele de forță, lejeritatea croiului și evacuarea umezelii prin materiale tehnice sunt esențiale.

Găsiți o varietate de bluze și hanorace de dama pe prm.com/ro , create din materiale tehnice pentru a te menține în formă chiar și în cele mai intense antrenamente. 

 Pentru unduitoarele ședințe de yoga, echipamentele textile folosite este necesar sa fie cât mai mulate și flexibile pentru a se adapta diverselor exerciții si contorsionări corporale. Pentru acest tip de antrenament se potrivește foarte bine un Lycra sau Suplex.

Există desigur și materiale care utilizează tehnologii noi potrivite mai mult pentru sporturile de iarnă. Acestea trebuie să fie călduroase, flexibile, să elimine umezeală și să fie ușoare. În această secțiune se poate califica ușor poliesterul in diversele forme constructive. 

model in hanorac pangaia pe prm.ro
                   Sursa foto -  prm.com/ro 
                    

Croieli pentru Confort și Libertate de Mișcare

 Indiferent de activitatea sportivă preferată, croielile potrivite contribuie la confort și libertatea de mișcare. Știu că fiecare individ are preferințe unice, motiv pentru care există o varietate de croieli, de la cele foarte clasice până la cele mai moderne. 

Spre exemplu în explozivele antrenamente de tenis ai nevoie de o combinație între croiul mulat și lejer. Va trebui să te poți mișca în voie și să nu cedezi la căldura eliberată în uraganul mișcărilor în viteză și forță.

Pentru pauza de după și când se mai răcorește puțin poți folosi un hanorac. Puteți explora o gamă variată pentru bărbați intrând pe urmatorul link -  https://prm.com/ro/k/barbati/imbracaminte/bluze-si-hanorace, pentru a găsi hanoracele perfecte pentru pauza de la antrenamentele tale și pentru cineva drag din viața ta 👀.

                              Sursa foto -  prm.com/ro 

Funcționalitatea - Detaliile Care Fac Diferența

La fel cum diavolul se ascunde în detalii, și în moda sportivă, acestea fac diferența. Buzunare inteligent plasate, cusături plate și tehnologii de gestionare a umidității sunt doar câteva exemple de caracteristici de design pe care ar trebui să le căutați în echipamentul vostru sportiv.

De exemplu, găsiți bluze cu fermoar în locul buzunarelor obișnuite, oferindu-vă nu doar un loc convenabil pentru chei sau telefon, ci și o soluție elegantă și funcțională pentru a vă păstra mâinile ocazional la cald 👍.

Cusăturile plate pot fi găsite în hanoracele de antrenament, eliminând orice disconfort sau iritații cauzate de cusăturile voluminoase. Această atenție la detalii vă permite să vă concentrați pe antrenament, fără a vă simți incomod din cauza elementelor vestimentare.

Pentru gestionarea eficientă a umidității, puteți opta pentru tricouri fabricate din materiale tehnice, cu tehnologii precum Dry-Fit, care transferă rapid transpirația de la piele la suprafața materialului, menținându-vă uscați și confortabili pe tot parcursul activității fizice. Acest gen de atenție la detalii vă asigură că veți avea parte de o experiență de antrenament plăcută și eficientă, în care fiecare element al echipamentului contribuie la confortul și performanța voastră



             Sursa foto -  prm.com/ro 

  

Concluzii - Stil și Performanță Într-o Singură Experiență

În concluzie, modul în care ne îmbrăcăm nu trebuie să fie doar o alegere estetică, ci și o decizie strategică pentru performanță. Cu un accent asupra detaliilor, fiecare piesă aleasă poate îmbina stilul cu funcționalitatea. Te încurajez să explorezi și să își personalizezi garderoba sportivă, găsind echilibrul perfect între stil și performanță.


Pentru a explora Stilul Personal la Înălțime: Sneakersi la Ocazii Speciale poți intra aici.


 ________________________________________

  Articol scris pentru SuperBlog

 ________________________________________

12 noiembrie 2023

De la Mieunatul Neîntrerupt la Îngrijirea Regală cu Daisy Vet

ingijire pisic negru cu daisy vet
    Sursa foto - arhiva personală

Cody, Prințul Ușilor Deschise și al Torsului Mieros


 Deja îl cunoașteți pe Cody, zis și Codieres sau Cody-san. Nu răspunde oricum la niciun nume. El este prințul ușilor și al mieunatului neîntrerupt. Consideră că fiecare masă sau birou este un podium, iar orice ființă umană este un fotoliu încălzit căruia i se permite cel mult să-l hrănească. Aceasta este o onoare regală superioară. Nu se obosește să acorde el atenție oricărui fleac. 

Dar, dacă sau când suntem plecați minim 2 zile, eu și Dede, el poate deveni sentimental și de-a dreptul simpatic. Ne va căuta pe unde suntem și ni se va arunca la picioare (la revenire, desigur). Va adopta o atitudine mieroasă și plină de afecțiune. Ne va ademeni pe canapea pentru a se cuibări în brațele noastre și ca să ne toarcă puțin. Dacă oricare dintre noi este puțin indispus, va sta cuminte și va toarce până ne poate adormi. Va avea grijă să ne sprijine spatele dureros încălzindu-l și va căuta să se bage pe sub mână  în căutarea unei confirmări. În astfel de clipe simte că trăiește pentru tine și că durerea ta este și a lui.

ingrijire motan dormind cu daisy vet
    Sursa foto - arhiva personală

Provocările Stresului la Animalele de Companie și Soluțiile Daisy Vet

 Însă, are și el momentele lui. Până să ne întoarcem din concediu sau deplasare, este stresat. Mănâncă mult pe fond nervos. Dacă are 3 boluri de mâncare, le va înfuleca pe toate rapid fără să-și lase rezervă pentru mai târziu, cum face de obicei. Simte nevoia să-și umple golul interior cu multe boabe și crănțănele. Acest fapt se răsfrânge asupra siluetei lui. La un control de rutină, am constatat că are cu 30 % mai multă greutate decât ar fi normal. Noi suntem la dietă, așa că am considerat oportun să-l punem și pe el, ca oricare membru al familiei. De altfel, l-am și întrebat.

"Cody, vrei să mănânci și tu mai dietetic?" Miauuuuu, a răspuns categoric. Am înțeles că este un da și am trecut la fapte. Aici intervine Daisy Vet. Veterinarul ne-a indicat produsele și, pe lângă hrana dietetică, am cumpărat și niște multivitamine. Avea un început de chelie în jurul urechilor, probabil de la stres.


motan gras ingrijit cu daisy vet
    Sursa foto - arhiva personală

Parteneriatul cu Daisy Vet: Îngrijirea Regală pentru Micul Nostru Prinț

 Cody-san a ales însă calea grea. Poate a fost și din cauza faptului că i-a fost administrat și un vaccin, dar din ziua respectivă a refuzat să mănânce orice. Patru zile a băut doar apă și vitamine, dar a devenit suplu și efectiv a început sa îi tremure mușchii pe sub blana lucioasă. Perioada în care el a slăbit, am slăbit și eu și Dede, fiecare cu câte un kilogram. La o vizită ulterioară veterinarul ne-a asigurat cu încredere că felina este în stare bună și că după ce îi va trece trauma transportului spre și dinspre clinica veterinară, își va reveni cu maiestuozitate.  Am aflat pe aceasta cale că cei de la clinica oferă serviciul de "Deplasări la domiciliu", inclusiv în afara Bucureștiului. Astfel, medicul veterinar sau asistentul veterinar pot să vină la locul unde se află animalul de companie, asigurând cea mai potrivită consultație sau îngrijire medicală fără stresul transportului. Este un serviciu veterinar pe care va trebui să îl folosesc cu religiozitate imperială, așa mi-a transmis Codieres din priviri.

După încă câteva zile, se pare că l-a răzbit totuși foamea și a revenit la obiceiurile alimentare obișnuite, inclusiv a adoptat noua alimentație dietetică recomandată.

Astfel, parteneriatul nostru cu Daisy Vet a fost esențial în gestionarea sănătății și stării de bine a micului nostru prinț. 

Te invit să afli mai multe despre cum să îți îngrijești companionul la Daisy Vet și să explorezi serviciile oferite cu profesionalism. Este o destinație completă pentru analize veterinare, cosmetică, consultații și multe altele.

    Sursa foto - Daisy Vet





 ________________________________________

  Articol scris pentru SuperBlog

 ________________________________________

08 noiembrie 2023

Straluceste zi de zi cu machiajul Revers de la MyCosmetics

 

    Sursa - MyCosmetics

Este un moment interesant în viață și nu numai. Eu am observat că lumea se tot schimbă permanent și chiar dacă poate părea un proces anevoios, totuși e clar progresul pe care îl înregistrăm noi ca națiune. Pe lângă progresele la nivel politic și economic la nivel național, găsesc mai importantă totuși dezvoltarea fiecăruia la nivel personal. Spuneam într-unul dintre articolele precedente că mă aflu într-un proces de dezvoltare personală, cum sunt într-o transformare, cum mi se pare că mă transform în sfârșit într-un bărbat adevărat, cum ajung la acea maturitate.

 

Personalitatea din spatele machiajului

Acest lucru vine în completarea mea, prin contrast la faptul că am alături de mine persoana care a ales să-mi fie soție. Lucru care s-a și întâmplat. Astfel am putut observa unele fenomene care se întâmplă în jurul meu, spre exemplu cum fiecare stare de spirit își alege un mod de exprimare. Adesea,  pot citi emoțiile după modul în care se machiază și îmi dau seama, dacă trece printr-o schimbare majora sau e doar o stare de spirit diferită.

Am observat că stările interioare se reflectă în exterior prin intermediul machiajului, mai ales al culorilor. O zi frumoasă și caldă de vară vine la pachet și cu o culoare pastelată pe pleoape, cu un blush roz în obraji, dar și cu un zâmbet pe buze, asortat cu atitudinea pozitivă. Într-o zi mai mohorâtă, în care noaptea trecută nu a putut dormi pentru că motanul neastâmpărat nu a lăsat-o, este de ajuns un fond de ten care să îi ascundă oboseala.

Disparițiile ei misterioase dimineața, seara sau în alte momente ale zilei, urmate de reapariții mult mai încrezătoare și strălucitoare, m-au intrigat și m-au făcut curios cu privire la produsele pe care le folosește. Așa că am început să iau notițe pentru cadoul de Crăciun și am descoperit că secretul său este folosirea produselor de makeup Revers de la MyCosmetics. Prin simpla întrebare pe care i-am adresat-o, am descoperit toate misterele unui machiaj perfect și toți pașii esențiali pentru a obține acest look, explicați cu entuziasm maxim. Nu cred că se aștepta să pun întrebări despre produsele de machiaj😊, dar nici eu un răspuns atât de comprehensiv.

O să împărtășesc ce am aflat și cum poți integra produsele Revers în rutina zilnică.



Machiajul perfect cu produsele Revers


  • Curățarea Tenului: Baza Machiajului
Primul pas esențial este curățarea tenului. Soția mea folosește un gel de curățare și o loțiune tonică care curăță tenul în profunzime și îl pregătește pentru aplicarea produselor ulterioare. 

  • Hidratarea cu Crema Inelia Ultra Soft 
Următorul pas este aplicarea unei creme hidratante de față. Datorită tenului sensibil, alege crema Inelia Ultra Soft cu extract de canabis care este  bogat în acizi grași esențiali, vitamine și aminoacizi.

  • Fond de Ten Hidratant pentru un Machiaj Natural
Pentru un machiaj de zi natural, fondul de ten hidratant îi oferă acel aspect proaspăt și natural pe parcursul întregii zile, fără a încărca tenul. 

Aplicarea anticearcănului și a corectorului este ajutorul de bază pentru nopțile nedormite. Ea alege un anticearcăn hidratant care să nu se strângă în pliurile pielii.

  •  Privirea Accentuată cu Tuș și Fard de Pleoape 
Tușul de ochi este nelipsit în familia noastră 😊 Nu se iese din casă fără el. Uneori, la ocazii speciale, folosește și fard de pleoape, alegând nuanțe care reflectă starea ei de spirit. Când se simte jucausă, optează pentru un roz pastel, iar când dorește să pară mai serioasă, alege un mov închis 😊. 

machiaj cu produse Revers
    Sursa - MyCosmetics

  •  Rimelul pentru Priviri Încântătoare 
 Pentru accentuarea privirii rimelul este o alegere perfectă.

  •  Fixarea Machiajului 
Pentru a fixa fondul de ten folosește o pudră compactă care să fie ușoară și să nu usuce pielea. 

  • Accentuarea pomeților
 Alegerea nuanței de fard de obraz este crucială. Ea optează pentru o nuanță care se potrivește cu tonul pielii și evidențiază pomeții.

  • Finalizarea machiajului 
Ultimul pas din acest proces este aplicarea rujului. De obicei, alege o nuanța naturală dar care îi accentuează buzele. Până acum deja și eu știu că rujul potrivit poate avea puterea de a transforma o femeie și de a-i oferi încredere în sine nemărginită.

Indiferent de nivelul tău de experiență în machiaj, un machiaj bine realizat poate face o diferență semnificativă în încrederea și starea ta de bine.

 

ruj MyCosmetics
    Sursa - MyCosmetics


Gânduri Finale

Machiajul de zi cu produse Revers este cheia pentru a cuceri ziua și lumea cu încredere și strălucire. Cu ajutorul MyCosmetics.ro, poți transforma fiecare zi într-o experiență de înfrumusețare plină de bucurie.

Aștept cu nerăbdare să aflu perspectivele tale și să descoperim cum produsele Revers pot deveni parte din rutina ta de înfrumusețare. Spune-mi ce trăsături preferi să evidențiezi și cum ai folosi produsele Revers în rutina ta! 😊🌟💄





 ________________________________________

   Articol scris pentru SuperBlog

 ________________________________________

01 noiembrie 2023

Călătorește Fără griji în jurul Lumii cu Vasco

 Călătoriile fac parte din viața contemporană


Călătoriile reprezintă o componentă esențială a vieții moderne. Indiferent dacă călătorim în interes de serviciu, în vacanță sau din alte necesități, experiența călătoriilor este plină de aventuri.


Descoperiri și interacțiuni în călătorii


Într-o perioadă, am călătorit intens din motive de serviciu, străbătând întreaga țară și parcurgând mii de kilometri în fiecare săptămână. În aceste călătorii, am avut oportunitatea de a vedea peisaje uimitoare, arhitecturi interesante și de a interacționa cu oameni din diferite medii. Călătoriile ne deschid noi perspective și ne oferă șansa de a schimba opinii și experiențe.


Călătorind într-o lume diversă

Cu toate acestea, este interesant să observăm că nu în toate locurile vorbim aceeași limbă. În instituțiile unde interacțiunea cu oamenii este frecventă, limba română este cunoscută, dar există locuri în care cuvintele pot părea simple sunete fără sens.


Experiența mea la coadă pentru plăcinte

Într-o astfel de situație, am ajuns la un moment dat la o coadă pentru a cumpăra plăcinte. Eram foarte înfometat, fiind pe drumuri și grăbit. Am observat o coadă mare, și, nefiind familiarizat cu zona, am presupus că trebuie să fie bun tare dacă este atât de multă lume. Am oprit și am văzut că toată lumea pleacă fericită cu plăcinte în mână. M-am așezat la coadă, și după aproximativ 20 de minute lungi, am ajuns în față, unde o doamnă m-a întrebat ceva. Din păcate, nu am înțeles. Inițial, am crezut că de la foame și i-am răspuns nesigur cu un "poftim". Doamna a repetat întrebarea și mi-a arătat spre plăcinte. Am realizat că nu înțeleg nimic. Am arătat către unele dintre ele și am indicat trei cu mâna. Doamna mi le-a pregătit bucuroasă și mi le-a întins, eu le-am luat cu grijă și am încercat să-i plătesc. Aici a început confuzia. Nu voia să-mi ia banii, eu insistam să plătesc, doamna nu, eu spuneam că nu accept pomana, doamna nu, și așa mai departe. Nu punea mâna pe bani sub nicio formă. Am început să mă întreb unde am ajuns, dacă este vreo formă de caritate aici. Am explicat că sunt angajat și am diurnă, și am spus să folosească banii pentru materiale. Doamna nu a luat banii. În spate, oamenii se agitau și rămâneau în aceeași situație în care mă aflam și eu când am ajuns la coadă. Poate și lor le era foame. Abia când cineva din spatele meu a avut milă de mine și mi-a spus că "se plătește la casierie" am reușit și eu să mă dumiresc. Mi-am luat plăcintele și am plecat rușinat. Am plătit la casierie suma cerută de doamnă, la fel, numărând banii pe degete.

mai multe dispozitive Vasco Translator V4 in diverse culori
Sursa - Vasco Electronics

Soluții pentru barierele lingvistice


În astfel de situații, mi-am dat seama cât de important este să putem comunica în mod eficient. Dacă aș fi avut la mine un dispozitiv de traducere instant, cum ar fi Vasco Translator V4, aș fi economisit timp și m-aș fi descurcat mult mai ușor. Un dispozitiv de traducere instant ar fi putut transforma această experiență într-una mai plăcută și eficientă.


Călătorind în străinătate

Toată lumea știe că, uneori, călătoriile în străinătate aduc provocări lingvistice. Deși ne așteptăm ca mulți să cunoască limba engleză, realitatea este că nu toți o vorbesc la fel de bine. Acest lucru poate duce la neînțelegeri și situații stânjenitoare.

oameni discutand pe harta utilizand Vasco Translator V4
Sursa - Vasco Electronics

Vasco Translator V4: Partenerul tău în călătorii fără bariere lingvistice

În aceste momente, un dispozitiv de traducere simultană, cum ar fi Vasco Translator V4, devine un partener valoros. Acest dispozitiv te poate ghida în lumea fără bariere lingvistice. Poți comunica liber în limba ta și fi înțeles în peste 90% din limbile globului. Mi se pare că acest translator electronic pare a fi inspirat din universul Star Trek, dar cu mult mai multe funcții decât unul din acel serial, inclusiv traducerea de imagini și text, precum și acces la internet global "pe viață".


Așa că, gândește-te la Vasco ca la un tovarăș de călătorie care te ajută să explorezi lumea fără opreliști lingvistice. Cu el, vei putea să-ți exprimi libertatea în orice loc de pe pământ, vorbind limba ta. Iti poți imagina că poți călători în Asia, cu o diversitate lingvistică imensă, sau în întreaga Europa, care include limbi asemănătoare și unele complet necunoscute. Astfel că poți oriunde sa cumperi un bilet sau să verifici un meniu de mâncare, să verifici un program de lucru sau sa te relaționezi cu un localnic.

citind un meniu de mancare cu Vasco Translator V4

Sursa - Vasco Electronics

Concluzie

În final, pentru călătoriile tale, consideră să ai întotdeauna la îndemână un dispozitiv de traducere instant. Acesta poate face diferența dintre o călătorie stresantă și una relaxată, în care poți comunica cu ușurință în orice limbă. Astfel, vei putea să te bucuri de toate minunile lumii fără a te teme de barierele lingvistice




 ________________________________________

   Articol scris pentru SuperBlog

 ________________________________________