Să ne revenim, deci, cu ars poetica. Arta de-a face ceva și de a fi. Eu sunt, tu ești, noi suntem și vom fi, poate cu fii și alte ființe. Probabil că da și chiar mai bine. Totul e să nu te oprești din a fi acolo, prezent. Ciudat cum prezent în vechea daca veche înseamnă cadou. Darul de a fi acolo, în acel moment, și a simți și de a exista.
Să tratăm puțin și a veni. Eu vin, tu vii cu apă și se combină frumos într-o băutură frumoasă de vară. Vara e important să vii pe unde se poate și să deschizi porțile care se doresc a fi deschise. Nu uităm de arta deplasării armonioase, urmând căile magice și formatoare. Tot timpul, procesul se vrea a fi mai important ca rezultatul, dar și rezultatele sunt mai importante ca până acum. Ei, să fim serioși, totul e mai important și chiar subiectiv.
Ce înseamnă asta, ce ne ajută să știm astfel de lucruri? Banalitate pe malul mării, nu cu chiar Kafka, clar. Poate doar ne dă o ancoră de care să ne ținem la nevoie.
Cu gândurile goale pe malul mării, privirea mi se oprește asupra răsăritului rebel. Culoarea scărmănată a apei se împletește cu reflexiile aurii ale soarelui, iar liniștea dimineții mă învăluie cu o mantie răcoroasă. Valurile vin și pleacă cu un ritm de country blând, iar în sufletul meu se oprește de tot trecerea timpului și a vieții în sine.
Mă întorc la arta prezentului și a ființei, realizând că, uneori, prezentul poate fi prea scurt, iar viața trece pe lângă noi fără să o observăm cu adevărat. Așa că mă încurajez să fiu mai conștient de fiecare moment. Astfel, în căutarea înțelegerii și a încrederii, voi continua să urmez căile magice, ascultându-mi inspirația.
În această călătorie a existenței, încă învăț să privesc lumea cu ochii unui copil, încântându-mă de frumusețea simplă și pură a lucrurilor. Fiecare răsărit și apus de soare devin o lecție despre transformare și despre modul în care natura ne oferă mereu o nouă șansă de a ne bucura de frumusețea și armonia vieții.
Pe această plajă întinsă, simt că timpul mă topește și mă las cuprins de o liniște interioară, de parcă aș fi reușit să închid porțile grijilor din mintea mea. Sunt o picătură de apă care se dizolvă în mare, devenind una cu întregul univers.
Astfel, pe malul mării mă regăsesc și mă reconectez cu esența. Aici, cu fiecare respirație, încerc să prind curaj și înțeleg că viața este un dar neprețuit, iar prezentul este totul pe care îl avem la îndemână în fiecare clipă. Vom străbate drumul vieții cu mai multă încredere și prezență, știind că fiecare pas îmi aduce mai aproape de mine însămi și de ceea ce înseamnă să fiu cu adevărat viu
