un tunel cu perspectivă,
ca un om fara alură,
ca un iepure sub o iapă
nici ulei-n ochi, nici apă.
un zâmbet ascuns aseară,
un îndemn simțit iară,
un pământ puțin prea mic,
mă înec în praf mitic.
o roată civilizată,
o fantomă cicatrizată,
o fructă aromatizată-
nimic nu mă ține-n viață.
de la zero să sapi din nou în tine. totul e să fii tot mai conștient. totul e să ajungi la cele mai intime inele interioare. totul e să scrijilești în cenușă ce rămâne apoi. trebuie ca totul să fie rearanjat. toate moleculele să fie înlocuite. totul e să nu te oprești din schimbat. totul trebuie să fie înlocuit, să nu repeți, să schimbi, totul e să folosești alte modele, alte cuvinte, să fii altceva, să mergi pe stradă ca un ecou aleatoriu.
de la zero să începi cu un mic avantaj. deja știi cuvintele, deja știi mersul. acestea se pot așeza singure pe suport. nu trebuie decât să lași degetele să se miște singure, așa cum s-au mișcat mereu. așa ne place să credem că suntem o duzina de creiere care mișca lumea. zece creiere mici, unul mai umflat și unul care nu gandește.
de la zero să te cațeri din nou pe culmi. tot efortul pe care va trebui să îl faci. toată perseverența pe care va trebui să o consumi. iar aceasă perseverență consumată naște toxine. toxinele fiind rezultatul la bourbonul de după. totul e doar bourbon. în sânge nici nu se știe dacă procentul de eritrocite e măcar egal cu cel al gramelor de alcool. totul e să nu îl lași să scadă altfel toxinele preiau comanda și culmile devin tot mai amețitoare dar ireale.
