19 noiembrie 2014

'68#ro2014

fără îndreptări de comportament ne simțim în lume ca niște mici egoiști perfecți, mici opere de artă desăvârșite
fără să uităm să ne uităm în oglinzi nu putem să vedem decât cuta perfectă, linia care ne avantajează, pistruil magnific,
fără astea nu am fi decât niște numere
bare negre pe hârtie,
sensibile la lumina roșie
ce ard ca lumânările


aha
noi doi și alții doi de la doi
eu nu sunt un număr, nu sunt o cifră, nu sunt vulgară
tu ești ceea ce ai fi putut să fii mai mult doar dacă mi te întruchipai în imaginație - cadână cu mers de zână
mai zici asta o data si-ți șterg memoria
ți-i descărcat laserul, zi-mi cum te cheamă, este numele la fel de magnific ca tine?
eu sunt cursul vieții tale
știi de când mă urmărești încă?


mai veniți pe la noi, de săptămâna viitoare aducem și căprioare
sincer cred că am înțeles destul de bine cum e cu carnea neconvențională
să nu credeți că ce v-am servit astăzi este acea carne sau cea de săptămâna viitoare, am putea să vă servim însă oricând orice. vă mai așteptăm pe aici, acum ca știți și acest lucru.


periculosul drum al mătăsii,
pesimistul drum al sării
presupusul drum al sângelui
prestigiosul drum al evoluției




the killers - here with me

p.s. 

p.p.s. criminalii. 

08 noiembrie 2014

TR3isiP4tru

doi doi,
doi zece

strigi o dată pe stradă și lumea crede că ești amuzant, speră să afle și de ce...
doi zece, doi zece,

dacă zice cineva că întelege defapt minte!
ce se petrece?

doi doi doi oi
îmi zice și mie cineva,
de fiecare dată e altceva
oare se duce pe panta lui hyperion,
coboară iar,
se învârte pion,

hai, mai
zi
zice zece zece,
doi zece
cine mai știe în numere nu se trece.
acum se știe deja
nu se mai numară și
ce dacă mai trece timpul
știm că merge doar într-o direcție
pentru noi,
și
nu mai vrea
sa numere clipele și altfel,
dar
așa zice că e mai bine
hm..
măi măi
își zic numărul 34 și te uit, ok?

Maynard James Keenan & The Flaming Lips Steven Drozd - Rocket Man (Elton John Cover)

p.s. 


        I.             XXXIV. 

de  nu mai poți,
de nu mai știi că ai și-un nume
curbează-te ca tei național
anume
dar nu ți-o lua la... fluier
că poate nu doare așa tare
dar e rușine

și dacă totuși o pățești
nu zici deloc la nimeni
dar nu uiți dovada vie
ai să revii cu minte
si lipsit de cuvinte
vei deveni în sine
cel ce are…

Minune!

03 noiembrie 2014

7spre10negru

"ai votat?
da!
cu monta?
drept că am votat o femeie, dar nu ponta.
în regulă, ce mai faci?"

ne imaginăm un scenariu în care noi ne trezim în dimineața zilei de șaptesprezece noiembrie și aflăm prin vocea unui tânăr, anume muhuleȚ că "domnul victor viorel ponta" a adunat majoritatea voturilor.
ne imaginăm din discursul w ponta "mândru că sunt român, mândru sa fiu președintele tuturor românilor mândri".
apoi ne imaginăm începând cu această dată cum toată puterea se va concentra în mâna unui psd ce colcăie de corupți.
moare Dna,
tăriceanu din nou premier,
moare și Ani,
dragnea la parlament,
moare societatea civilă, aceasta emigrează in corpore
apoi ne imaginăm din nou "tati, dar ce-i rumenia?"

așa că avem iar mințile fierbinți, noi care ne cosideram sau chiar suntem tineri și care ne tot gândim la un viitor, oricât de nebulos ar fi el, legat de această țară.
dacă toamna trecută am luptat vitezește în stradă pentru anularea unui proiect dezastru pentru Roșia Montană, acum ne vedem nevoiti sa luptăm iar în stradă împotriva unui alt proiect, mult mai rău decât anteriorul amintit - proiectul ponta președinte.

 daca ponta va reuși să ne unească, eu zic că o va face împotriva lui.

așa că vă îndemn și eu pe toată lumea- să ieșim afară, pentru a putea convinge toți cetățenii, pentru a-i trezi din amorțeală, pentru a lămuri un lucru - #nupontapresedinte! și asta e în mod clar e unica cale dacă nu ne dorim un 17 noiembrie negru!

thc


mulțime furioasă - Deșteaptă-te române