17 decembrie 2023

parjolit

Pe pământ, ca o naluca,
Circulă în lung și lat,
O apariție cam caducă,
Zboară neîncetat.

Caută-n cercul nesfârșit,
Fără odihnă și zabavă,
Un mijloc la infinit,
Dulce de fetească rară.

În focul marii căutări,
Arde tot în cale,
De ies flăcări dintre nări,
Lasă numai jale.

-Te oprește, te imploră
Lumea în lat și în lung,
Ia măcar o pauză de-o oră,
Cât mai trag un plug.

-Focul care mă petrece,
Este mai puternic,
Și de arde tot ce crește,
Tot nu am alt sfeșnic.

Voi zbura deci veșnic,
Chiar de mă veți urî,
Nu-i nimic mai lesne,
Decât un zbor cu inimi.








    https://designer.microsoft.com/design





16 decembrie 2023

Sosirea Crăciunului Aduce Revederea cu "Singur Acasa"


Se apropie cu pași repezi sărbătorile de iarnă, iar toată lumea este preocupată de pregătirile pentru acestea. Fanii seriei "Singur Acasă" (Home Alone) își pregătesc cu nerăbdare popcorn-ul pentru maratonul anual al aventurilor lui Kevin. Pro TV a anunțat datele de difuzare pentru aceste filme clasice, iar atmosfera festivă este pe cale să înceapă.


Bucură-te de Magia Crăciunului cu Kevin McCallister

Poate că nu sunt primul care te anunță, dar Pro TV a stabilit că primul film din serie, "Singur Acasă," va fi difuzat sâmbătă, pe 16 decembrie, la ora 20.00, iar a doua parte, "Singur Acasă 2: Pierdut în New York" (Home Alone: Lost in New York), va fi transmisă pe 23 decembrie, la aceeași oră.


Kevin McCallister: Eroul Sărbătorilor de Iarnă

Eu nu înțeleg neapărat această relație între Crăciun și filmele "Singur Acasă". Să vină această atracție din faptul că o familie numeroasă în Ajunul Crăciunului merge în excursie la Paris? Pe vremea când era prima dată difuzat în România, cei mai mulți dintre noi abia puteam organiza o masă în regulă acasă, fără a ne cheltui în avans câteva salarii. Sau să fie din cauza faptului că un copilaș de 8 ani poate face față unor oameni rău intenționați, protejându-și casa familiei, în timp ce în România nici o justiție nu funcționa cat de cat?


KEVIIIIIIIIIIIIIIIN!!!!!!
    sursa: https://www.facebook.com/stix.graphics

Aventuri în New York: "Singur Acasă 2"

"Singur Acasă 2" aduce o altă serie de peripeții, de data aceasta în New York. Kevin. Nu sunt prea sigur că am văzut acest film. Din câte înțeleg, cu toate că destinul l-a adus într-un luxos hotel din New York, Kevin se pregătește pentru o nouă confruntare plină de umor și ingeniozitate cu hoții care nu au reușit să câștige în fața lui în precedentul film.

Probabil că al doilea film are o atracție pentru publicul din România doar pentru că a reușit să fascineze cu primul film. Astfel, apare o nostalgie pentru un trecut care nu a existat, dar care totuși îți creează o senzație ușoară de suferință dulce-amăruie în memoria unor experiențe din trecut. 



Și acum se pune întrebarea

iar răspunsul este, probabil, da. Unele acțiuni sunt inevitabile doar în contextul care apare excepțional sau în mod tradițional. Iar o tradiție își are propria viață atâta timp cât oamenii care au inventat-o încă trăiesc. Așa că ne întâlnim în fața televizorului peste câteva ore să ne bucurăm de magia sărbătorilor de iarnă.

10 decembrie 2023

Jocurile foamei: Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare - afterview review


L-ai văzut? Ți-a plăcut? Îți las niște impresii?


Războiul Marvel vs. Ceva Diferit: De Ce Am Ales Jocurile Foamei?

Am fost în weekend la cinema. Era să aleg între asta și ceva din universul Marvel. Mi se pare că lumea s-a cam săturat de Marvel, chiar și eu, așa că am zis că merg la ceva mai diferit. Îmi plăcuse Hunger Games-ul acela vechi, mă gândesc că cel nou nu poate fi chiar atât de rău, nu?

hunger games


Desigur, cel nou nu continuă povestea, ci se întoarce în timp, așa că, într-o oarecare măsură, îți poți da seama ce s-ar putea întâmpla, în linii mari. Ceea ce, pentru cei care au văzut deja seria veche, e un fel de spoiler, nu-i așa? Dar mai departe, lucrurile sunt diferite


Fețe Noi pe Ecran: O Revelație în Distribuția Jocurilor Foamei

Din prima pot să spun că nu am recunoscut actorii. Era doar Peter Dinklage, dintre actorii mai cunoscuți. Este înviorător să vezi fețe noi și tinere la cinema.


Întoarcerea în Panem: Haosul După Război și Declinul Hunger Games

Acțiunea se petrece la începutul Panemului, imediat după sfârșitul războiului. Sărăcia este omniprezentă și toată lumea pare în haos. Capitolul a câștigat, dar lipsește strălucirea din filmele din seria originală, iar Hunger Games sunt în declin. Contextul mi s-a părut și el potrivit. În ultima perioadă, filmele au acțiunea într-un univers perfect dar lovit de apocalipsă, o paralelă cu lumea reală, îmi imaginez, sau au un context din care urmează să iasă într-un viitor luminos. Acest film pare mai realist prin prezentarea unor imagini ample, generate CGI desigur, ale unui oraș în reconstrucție, un fel de anii '50 ai secolului trecut.

hunger games

                        sursa: www.buzzfeed.com

Umorul Filmului si Drama Personajelor

Sunt și elemente comice notabile. Aș zice de dronele de apă, prezentatorul meteo, drama conducătorilor de Hunger Games. Desi unele linii par mai grosolane, ele sunt totuși foarte credibile. Oamenii, până la urmă, văd atâta complexitate cât sunt capabili. Desigur, personajul principal este complex, iar evoluția lui prin film este cumva sinusoidală. Și, deși, parcă cu tot dinadinsul nu dorește decât să-și ajute familia, pe sine, cetatea și țara, prietenii și televiziunea chiar, sfârșește prin a-și depăși toate credințele și principiile. Probabil că ideea din spatele acestui film ar fi undeva în zona aceasta: poate fi omul cât de puternic, viața îl modelează cum crede de cuviință pentru a supraviețui.


Final Deschis și Recomandări: De Ce Merită Văzut 'Balada Șerpilor și a Păsărilor Cântătoare

Per ansamblu, cred că am dat poate prea multe spoilere, dar pentru concluzie zic așa - imagine bună, sunet bun, actori tineri și credibili, poveste și acțiune suficientă iar finalul deschis. Probabil că e mai bine să citiți cartea după ce vedeți filmul pentru a vă putea bucura cu adevărat de el. Mergeti la cinema pentru că are scene care sunt mult mai potrivite pe ecran mare decât pe TV sau PC.


Spor la vizionare

 

hunger games
                      sursa: https://www.imdb.com/title/tt10545296/?ref_=tt_mv_close


02 decembrie 2023

Reflectii politice II: politica interna Româna în contextul anului electoral 2024


Despre Politica Românească

Pesede, pee se deee... penele, pee nee leee!

În sfârșit, aceeași mizerie.


Alianțe și Contradicții

Și dacă există unele diferențe la nivel local, acestea nu se observă deloc la nivel central. Și dacă există, acestea nu sunt exprimate, iar senzația e de anexă, PNL anexa la PSD, un fel de UDMR pe lângă FIDESZ. În pofida faptului că au mers în campania electorală cu mesaj anti-PSD acum sunt într-o alianță de vis, doresc să o și prelungească, să zicem, minim 4 ani, dar poate că o să fie 8. Nu mai contează.


Deluzii Electorale

Domnul Klaus a rămas o dezamăgire profundă la nivel național. Nu știm ce a făcut pe plan extern; pare apreciat de structurile externe, dar avioanele de lux, secretomania, aroganța imperială, lipsa comunicării lasă un gust amar multora dintre votanții PNL și nu numai. Astfel, sunt șanse mari ca un domn Ciucă să nu ajungă în turul 2 al prezidențialelor. Sunt șanse ca de la anul să nu mai auzim deloc de dansul, cum nu mai prea auzim nici de domnul Cîțu sau nonconflicuala doamna Dăncilă. Dar este oare un lucru rău? Îmi pot imagina că acest tandem PSD-PNL, dacă chiar se menține și după alegeri, să cumuleze peste 50% din voturi. Acest lucru este posibil, mai ales pe fondul dezamăgirii provocate de PNL, astfel încât prezența la vot să fie iar un nou minim istoric. Și atunci ce se va întâmpla pe restul de încă 50%? Este oare posibil ca AUR să preia până la 40%? 

Scenarii Electorale

Și atunci nu ar fi îndreptățiți oare să ceară formarea guvernului? Recunosc că am desconsiderat în mod activ această posibilitate, dar este posibil ca alte persoane să voteze AUR doar în scârbă sau cu intenția de a demonstra cât de găunos este acest partid. Dar mă îndoiesc că ar fi totuși un motiv sau un moment bun pentru cedarea puterii unor persoane cu probleme clare de conduită și de caracter.

 

Responsabilitate Civică

Ce am putea face, dacă am considera că suntem mai mulți și am dori să evităm acest scenariu? În primul rând, este să folosim câteva momente pentru a ne gândi fiecare la țara în care dorim să trăim. Să conștientizăm că România este o țară care ține de Occident și că acolo trebuie să își facă vocea auzită. Mai mult de atât, am fi într-o poziție destul de bună atât intern, cât și extern, și ar trebui să ne menținem cel puțin situația pentru o dezvoltare ulterioară.

Efortul Prezenței la Vot

Apoi, la nivel individual, cât înseamnă efortul prezenței la vot? Este desigur un gest de minimă implicare în treburile cetății. Chiar dacă acest vot se poate îndrepta către oricare dintre partidele politice participante la alegeri, votul cel puțin se va încărca de legitimitatea populației. În acest fel, se pot încărca, într-o oarecare măsură, de responsabilitate politicienii.


Activism Non-Politic

Există și opțiunea activismului non-politic. Adică discuții la firul ierbii cu prietenii, rudele, cunoscuții, cu îndemnul de a merge la vot. O conștientizare a importanței votului și a implicării în treburile cetății poate avea diverse aspecte pozitive, de la mândria de a contribui până la emoții și idei noi care țin de țară. Se spune că unii germani nu se simteau vinovați pentru accesul lui Hitler la putere pentru că mulți dintre ei nu votau, considerându-se apolitici După numirea sa, Hitler a utilizat diverse mijloace pentru a consolida puterea și pentru a elimina opoziția politică, ceea ce a condus la prăbușirea democrației și instaurarea regimului nazist

Implicare Politică

O opțiune mult mai dificilă ar fi implicarea politică. Înscrierea în diverse ONG-uri sau mișcări politice cu scopul de a contribui la dezvoltarea țării. Desigur, fiecare este deja implicat prin profilul activității pe care o practică, dar și o implicare după programul de lucru pentru dezvoltarea unor strategii, politici ar putea avea un efect direct semnificativ asupra țării.

Concluzii

În încheiere, analiza de mai sus aduce în prim-plan în tușe groase complexitatea și dinamica peisajului politic românesc. Tensiunile dintre partide, alianțele neașteptate și fluctuațiile opiniei publice conturează o imagine a unei societăți într-o căutare continuă de reechilibrare. În fața acestui tablou, mă simt chemat să-mi reflect rolul în modelarea viitorului țării. Optez să particip activ în procesul politic, să mă implic civic și să contribui la dezbaterile politice la nivel local, conștient că fiecare gest contează în construirea unei societăți mai responsabile și mai echitabile. Cu toate provocările și incertitudinile, acest moment reprezintă pentru mine o oportunitate de a-mi exprima valorile și de a-mi asuma un angajament pentru progres și dezvoltare. În lumina acestor considerente, este crucial să nu subestimăm impactul fiecărui vot sau non-vot și să privim fiecare cu responsabilitate spre construirea viitorului nostru comun.