ca norocul!

"Când ajungi să îl atingi,

norocul ce te-a urmărit o vreme va merge mână-n mână cu tine."

Zilele merg în continuare după calendar şi se afundă tot mai tare într-o toamnă adevărată.

Mamele îşi îngrijesc copiii, alte mame şi-i îngroapă apărându-i de colţi de câini. Mamele sunt cele mai năpăstuite fiinţe de pe pământ.

Toamna îţi duce frunzele prin timp asuprind verdele. Apare şi un vânt care le poarta pe străzi şi le îngrămădeşte în colţuri de blocuri/bănci/bârne/borcane/bancuri de peşti.

Unele mame se mândresc cu_copiii lor: şefi, patroni, realizaţi profesional şi personal. Aceste mame sunt uneori ignorante.

Toamna e anotimpul care te duce spre o linişte rece. E o manifestare blândă a întâlnirii ipotetice dintre iarnă şi vară. Te cheamă spre hanorace şi mâini îngrămădite în marsupii.

Unii fii ar face orice ca să îşi poată face mamele mândre. Unii dintre ei sunt atât de aprig împinşi încât renunţă la orice alt fel de cod moral. Pot săpa şi în morminte dupa aur.

Toamna o asteptam cu soare şi caldură pentru că vara nu a fost suficient de fierbinte, ne doream măcar o toamnă lungă şi plăcută, pe alocuri chiar leneşă.

N-am obţinut decât o toamnă agitată care scoate mii de suflete în stradă într-o acerbă căutare a dreptăţii. 

p.s. "- Să nu uiţi să îţi împresuri calea nebătută a dreptăţii cu cât mai mult noroc!
        - Norocul nu are nicio treabă în tot acest calcul...
        - Dacă am avea norocul ăsta... "

Ne aude cineva?

"Oamenii pot avea totul.

Norocul îi urmăreşte peste tot."

Alături de plantă era un pisoi alb şi gras. Blana îi era înfoiată ca podoaba unui păun, un aristrocat plin de aroganţă şi indiferenţă. Pisoiul dormea liniştit şi uşor, stătea pe covor, dar în acelaşi timp ai fi putut crede că pur şi simplu planează foarte aproape de el...

O mână neagră şi grăbită adună toate hainele aruncate pe jos şi ieşi din camera decorată cu raze puternice de soare.

Patul imperial şi alb este ocupat. O domniţă îşi scaldă somnul sub razele calde. O domniţă brunetă şi însărcinată.

Piaţa e împodobită cu piatra cubică. Pe ea poţi să te plimbi pe jos, poţi să te plimbi cu bicicleta, poţi doar să stai, poţi să te apleci să o culegi şi să o arunci mai încolo. 

Bicicleta ti-o legi de un gard medieval, ţigările le ţii aproape împreună cu bricheta, mai păstrezi la tine amintirea unor ochelari de soare şi toată indignarea.

Domniţa îşi ridică capul şi îşi modelează buzele pline într-un zâmbet somnoros şi satisfăcut. Vede soarele încă strălucitor dintr-o toamnă timpurie şi se bucură, o altă bucurie îi crescuse mult, sub inimă, şi acest lucru îi aduce şi mai multă fericire. Se ridică plină de graţia unei viitoare mămici, iar părul îi cade lin pe spate atras de forţa implacabilă a gravitaţiei. Ajunge până la uşa şi o lovesc durerile: Anaaaa!!!

Lângă statuia călare stăm noi şi ne ferim de soare. Aşteptăm să se adune lumea. Oare o să vină cineva? Nu cumva am venit doar noi ca nişte proşti? Oare mai sunt şi alţii care vor să fie împotrivă, care vor să aibă o ţara curată şi normală?
Mai trece un sfert de oră şi îţi dai seama că piaţa e plină: tineri cu pancarte, copii cu mesaje, părinţi cu inimă.

Fata a devenit mamă, mama este fiica unei instituţii de stat cu sediu în Cotroceni... Fata a devenit ştire naţională!

Noi strigăm, fluierăm, ne plimbăm în jurul pieţei, aprindem torţe, batem bidoane de pereţi, zâmbim trecătorilor...
Noi strigăm în numele ţării, fluierăm impotriva nedreptăţii, ne plimbam de nerăbdare, aprindem torţe pentru lumină, bidoanele sunt pentru a-i trezi pe adormiţi şi corupţi... Suntem mulţi, dar suntem singuri.
Singuri Salvăm Roşia Montană!

deptford goth - feel real

p.s. Lingo(w)ule