21 octombrie 2020

Dare

o perucă cu paiete
pui pe cap de la fete,
mai am doar puțin foc
nu mă arde, nu mă joc!

caporal și ceva stele
mă întorci de bretele,
minge peticită, albă,
pot să fiu și melc în salbă. 

pe planetă fara apă
am ajuns un mic papă,
mă îmbăt încet în miere
am cruci pe creiere.

canibal cu perspectivă
am în sânge o eschivă,
printre stâlpi și nori înalți
mă coboară dulci prelați. 


Crippled Black Phoenix - To You I Give 

11 octombrie 2020

antiizolare VI

Noaptea e înfiptă adânc în fiecare mișcare a noastră, iar trecătorii sunt tot mai amețiți și ei. de departe iar se aude câte-un bass sporadic poate chiar si ceva urale dezacordate. știi că ai fi preferat totuși să fii altundeva. mai știi că nicăieri nu ești la locul tău. te cauți în viitor și ești asezat pe canapeaua ta - totul pare normal, iar când ești mângâiat, te simți fericit.

cu un rânjet te desprinzi, dar ai norocul că nu te poate vedea, hai sa ne mai și odihnim, unde e berea aia?

în sinea ta adolescentul se mișcă tot mai vivace. ai da foc la toată lumea, ai îneca tot universul cu întuneric, te-ai alia cu toți sau oricine, nici nu stii ce să crezi.

e târziu? suntem toți? cui îi pasă? cred că suntem toți. ești beat? eu să fiu biat? da, ești? eu sunt jean. nu ești jean. nu contează jean boxează. gowd, ce glume!

drumuri pietruite, drumuri lungi, drumuri chinuite, drumuri de fier. cum te așezi în tren totul e somn.

dimineață ești singur, pe o parcelă de iarbă îți arunci singur sieși o bucată amară de fiere. e frumos că nu atentezi la uniformitatea primaverii crude. aripile ce le aveai cu o zi înainte se zbat rămase pe ceva dale, ti-au rămas doar niște cioturi care te împing în jos. 


Beethoven's Silence (Concerto) - Ernesto Cortazar

06 septembrie 2020

Veranda

Vreau un tuș colorat
Ca să îmi săruți exact
Buzele, sânii și pielea roz, 
Departe e lumea - colhoz. 

Cu brațele întinse terestru
Mă îmbie un praf celestu'
Cam ca un păianjen galactic
Îmi doresc stelele, practic.

Mă picuri cu gheață, cu soare, 
Cu stil și cu puțină ardoare... 
Mai lasă drama și iartă- 
Cu ceara și apă, și ambră.


Archive - Lights (Version)

07 august 2020

olive



Carapace fără pace
Iar mă prinzi - îmi dai capace. 
Am pe spate verzi petale, 
Se rup în vremi amare. 

Cum în ochi iar am aripi, 
Nu zbor doar iau inimi. 
Nu clipi spargi oglinda, 
În ochi revezi clepsidra. 

Cu furtuni neuronale, 
Nu porți stele banale, 
Crampe și amintiri banane
Mestecă magnolii albe. 

Txc






Death Cab for Cutie - I Will Possess Your Heart 

23 iulie 2020

Antiizolare V

Am ajuns în capătul întunericului alergat de mine și alți demoni înecați în alcool. 
Mergem sa ne întâlnim cu un văr. Mergem cum nu, e aici undeva, hai, cum ziceai că te cheamă? Ce glume. 
Pe drum se împleticesc picioarele, se împleticesc brațele, se impleticesc gândurile, se împleticesc buzele,  ne rupem mâinile.
Cât poate fi de departe, nu e departe, nu e departe nu, e chiar aici, mergem de jumătate de oră, am ajuns, vai!
heey, helo, ce faci, salut, dan, salut, salut - dan , tu nu esti dan, ba da sunt dan, dar mi se mai zice si jean. ceee? nu conteza, jean boxeaza. Ce glume!
Unde ne vedem de dansuri, în întuneric ne vedem de bere, de frig, de stele pornite. Dar timpul zboară, să zboare, mergem înapoi, mergem.
Undeva drumul e prea lung și ne oprim, e prea întuneric să știm cine și cu cine mai suntem. Întunericul e acum chiar peste tot - între arborii de pe marginea drumului, pe drumul pe care calcă pașii noștri, în capul ce ar trebui să îi coordoneze. 

thc

 
Moderat - Rusty Nails

15 mai 2020

mentol

din trecut te-mbrățișează
brațe mici - te linșează.
nu e timpul așa de-alert,
dar în vise tot alerg

fug mereu tot în jos,
întorc sufletul pe dos-
nu e decât o manea,
strălucesc gol - acadea

cum mă cheamă te întrebi,
sunt nimeni fără țevi,
și prin ele, chiar de ar fi,
nisip verde-ar coborî.

Evanescence - Wasted On You

12 mai 2020

antiizolare IIII

pe suișul dintre brazi te mai poticnești de câteva ori. aproape regreți câteva beri deja băute. apoi se deschide un luminiș de unde se poate vedea toată poiană de după. e plin de alți oameni acolo care urmăresc din amfiteatru un mic spectacol al astrului principal în picajul lui zilnic.
mergem să-i chemăm, nu mai bine stăm vin ei, hai că mă duc eu, nu te duce nu înțelegi sună-i eventual dacă chiar trebuie.
da, alo, da se poate, se vede tot, nu e mult haideți toți mergem de aici jos în festival.
ai un foc băiatu', da băiatu' ia aprinde-ți paiul, mersi vrei și tu băiatu'?
explozia solară se intensifică puțin și odată cu ea se încetinește și rotirea pământului. stelele se înfățișează și aduc cu ele răcoarea de primăvară montană. 
mergem jos se bem o bere, ai grijă nu călca în vomă cât te împiedici și te rostogolești cu succes peste cap.
timpul trece fără tine, fără emoții, fără ca să îți pese ție sau altcuiva. ești prins într-o amețeală din care nu mai înțelegi nimic. te ridici sub pretextul de a merge la baie. care baie? e atât de întuneric și gălăgie. încerci să te îndepărtezi și ajungi într-un câmp de mure. când îți dai seama ești demult între ele și continui sperând să fi trecut de mijloc. stai puțin și admiri stelele sincer mirat cum de atât de senin cerul. apoi faci cale întoarsă. un milion de caracatițe cu voință individuală, un câmp fortificat din al doilea război mondial, o zadarnicie a propriei călătorii încearcă a te opri. te opintești în durere și în urma rămân picuri din sângele tău iar pe picioare urme ale biciuirii medievale. 


thc ths

The War On Drugs - Thinking Of A Place

23 aprilie 2020

antiizolare III

soarele se lasă după un deal și în tot acest proces anevoios aruncă și câteva raze roșii direct în firul unei ape ce trece pe sub podul arcuit pe care ai poposit. nu mai știi totuși dacă ai sufletul ușor sau de fapt te-a părăsit înecat cu bere și picurat astfel în urma pașilor împrăștiați pe cărările de munte. îți imaginezi că dimineața ce va urma vor trece buburuzele, se vor adăpa din roua pașilor tăi și îți vine să vomiți la ideea unor cărări de insecte otrăvite.
ți-i rău, hai să mergem nu vomita aici/ trebuie să prindem intrarea la festival/ să nu uităm de ce am venit aici, oricum nu mai avem bere/ mi s-au înmuiat picioarele/ cred că o să mor odată cu apusul acesta/ mi se pare că... hai ia de la mine.
nu poți muri doar că vrei, trebuie să existe și o oportunitate.
 drumul se șerpuiește cu cei zece care suntem, doi beți și fără nume, restul puțin amețiți sau deloc care au grija de primii doi.
cine a zis că nu este bere pe munte/ uite un chioșc/ bună ziua șase doze de bere/ cum adiică la sticlă/ doar trei lei/ mulțumim/ cum adică/ meergem la festival/ păi vă lăsăm garanție/ în regulă vi le lăsăm la întoarcere/ uuu ce reci sunt!
harapalb e mic copil.
băi băiatu' 25 de lei intrarea, eu nu dau atâta, nu nici eu, își bat joc de noi, aia e șase beri și mai rămâne ceva, da da încă o bere practic, da deci șapte beri.
băiatu' hai ca știu eu o cărare, hai pe aici, merg eu vin înapoi/ dacă nu vin.. stai că vin și eu!

thc


All Them Witches - Diamond

20 aprilie 2020

regiment

peste sprâncele stufoase se lasă-
fiarele de nisip - galbene carcase,
iar de sub ele mereu s-adapă
mitoza ce-n minte ura sapă.

parcă e totul doar un absurd vis,
cu aripi și inorogi în bleg abis-
cum le sunt tăiate vajnic hălcile,
umpleți de carne albă bășicele.

presimți un mare puhoi de arme,
ne ies din oase și din alte mame
începi tot ce demult este început-
un război în genunchi deținut.

thc 


Seafret - Atlantis

16 aprilie 2020

antiizolare II

un alt 1 mai, mai vechi, mai vechi decît cel muncitoresc și clujul, dinainte de sfârșitul lumii din 2012.
facem și noi ceva, e liber e frumos, e unu mai. mergem la mare, ești în cj, nu mergi la mare, la pădure atunci, da, da' nu aici, da, clar, păi și unde, chiar, păi aici în zonă, da la munte. bun brainstorming. cineva să zică odată că mergem la șuncuiuș, nu? bun
câți suntem, ce luăm, cum suntem, nu cupluri măcar, hai să ne luam de toate, avem bere?
vine trenul în gară, iar nu am parale în buzunare. nu veni mă' cu prostii de astea, hai desfacem o bere, nu e decât 7 dimineața. clar
un tricou negru, o pereche de pantaloni scurți și cam crem, dar negri la suflet, ochelari de soare negri și buzele răsfrânte și ele cu gândul la un suflet negru.
s-a oprit trenul în câmp, ce câmp mă' că e munte, ce facem mă' stăm în câmp, nu auzi mă' că e munteeee. plm numa' la noi se oprește trenu' în câmp, ne dam jos la o țigară? desfă mă' o bere!
vine trenul din cealaltă parte în viteză, apoi peste cinci minute mai vine unul, pornește și al nostru de ne bulucim toti la uși, pornim după cinci țigări sudate în neștire.
mergem vedem tunelu', pe șinele de cf la pas de inginer beat. apoi urcăm un deal să vedem și o peșteră. nu îi pasă nimănui că suntem deja la a cincea bere. înăuntru e răcoare și frumos. apoi afară se organizează dat cu tiroliana. zece lei și prinzi aripi peste ceva apa, vreun fel de criș.
hai mă' să mâncăm, mergem acum, ești bine, prea mult mers, poate ești umflat de bere, bine zici desfacem o bere cât e rece, nu mai e,  scandal luăm de undeva, ești la munte nu este, ia mă' - o tarabă.
facem focul, facem grătaru', nu cântă nimeni, ne mai vorbim, toti cei vreo zece câți suntem.
alea-s manele, bă posibil să nu ne apropiem, ba îi bat de nu ne te vezi, da da hai ca se ard micii.
pădurea e încă foarte tânără, coroanele sunt libere, iar soarele e puternic și ajunge tot până jos. încălzeste ca el în iulie pe o plajă la o mare neagră, iar legătura cu muntele e cu atat mai puternică.
efectul luminos e puțin filtrat de te prinde voioșia printre tulpinile copacilor și tot să fugărești pe cineva să  ascunzi apoi prin tufișuri transparente.
gata micii, iar nu mai stăm, hai la festival, nu am mai bers atâta, adică bere mergând, da mă' deja înțelegi tot .
praful se ridică alene pe drumul prăfuit al drumului mai mult din pământ decât din piatră spartă, picioarele se duc singure deja, de o vreme nu mai protestează nimeni nimic, după ce a trecut de cf și alte gropi multiple, iar, când în sat se apropie și ceva asfalt, singure te duc direct la bufet. cumva totul e cald încă, te miri ca ai sufletul atât de ușor, nu întelegi de ce chiar ești așa bine dispus și plin de un sine nou, parcă efervescent, cum poate nu ai mai fost de ani de zile, nu îți trece prin cap sa te oprești.

thc



Villagers of Ioannina City - Part V

12 aprilie 2020

Tuareg

Gol deosebit și mare,
Muntele dispare în zare;
Pe sub picioare se cere-
Nisip alb de sub gene.

Carne alba între unghii,
Nu e clar, nu e funghi;
Cortul se închide var-
Peste inimă gol avar.

Și zăbrele peste ochi,
Nu e sticlă, nu e gnochi;
Piatră neagră de moară -
Ce a rămas bun să dispară 

thc


Highly Suspect - Wolf

06 aprilie 2020

antiizolare I

seara anului 201x la eclectic în curte/
ploaia e doar o amintire acum a furtunii care a fost și a adormit praful inimii. în gloata de îmbrățișări necunoscute sub zâmbete umede, umbrele confuze și iarbă fierbinte încă se mai simt fiorii unei melodii cântate alene.
în spate e mai mult loc, dar nu e așa de departe de scenă, iar pe jos sunt aruncați saci cu fân.
te arunci în liniștea lui și te întinzi, iar liniștea se lipește de tine.
îți vine să pleci, iți vine să stai, îți vine să nu fi venit deloc.
lânga tine mai e o ființă... era tot timpul acolo?
cât timp a trecut de atunci? 7 ani? 8 ani?
 ce faci?
 ce? stau, sau eu te-am intrebat?
dar nu, sunt cu 2 prieteni, sunt mai in față/
sau -e ok să stai jos, e muzică/
sau -e plăcut, ai voce frumoasă/
sau -e o seara minunată caldă și adumbrită/
deși - mă gândesc la altcineva și mi-a murit cartela, deci nu mai am canal de comunicație cu lumea//
hey hai sa fumăm mai încolo.
o să stau pe aici
hai, vii?..

nu a mai fost altceva,
dimineața castelul râdea printre carii de îi salta acoperișul.


thc



Black Mountain - Space To Bakersfield



14 martie 2020

estuar

Concentrat de ardei poți cere
să ne ajungă la toți pe gene,
să curgă de sus, poți cerne,
ochii în cer să tot geme.

Cu apa amară a acestui lac
algele negre se leagăna vag,
poți cere și un rechin black
de cei albi ne-am legat culag

E totusi liniste aici, de tot-
nu bass, nu chitara, nu sort.
ne roade nisipul cel mai hot-
în seara asta delirăm în port.



Beth Hart - I'd rather go blind

01 martie 2020

Rest

Dormi un vis fără odihnă-
Se repetă iar un film,
Urlă în el sau tot cântă
Gura albă din plămân.

Cu picioarele frământă
Iriși mulți și amețiți,
Calcă tot corp fântână
Și adoarme ochi smintiți.

Crampe negre-n vers te-apasă,
Iar un film se tot repetă,
Nu mai e loc de odihnă
E aceeași crudă rețetă.


 caytano - fairy tales


23 februarie 2020

ares

cu privirea sus pe cer
și un cui în curcubeu
porți un zâmbet cu mult fler,
suflet crud, curat zeu.

cu un cui adânc în piept
umblă toți - dureri stinse,
dar prin sângele din sept
se nasc iar flori aprinse.

iar cu sabia din spate,
cea cu solzi și pietre scumpe,
fără sens iar răzbate
inimi albe stafii umple.



The Weeknd - Blinding Lights

19 februarie 2020

Glumă

Nu nu, nimeni nu mai zice nimic direct
Nimic, fii sincer
Mi se pare că nu înțelegi ce aș vrea cumva să zic
E ceva greu de crezut
Mi se rupe, chiar mi se rupe. Totul e doar o hârtie albă pe care nu trebuie să mai scrie nimeni nimic. O hârtie imaculata e mai ok decât un măgar cocoșat
Tot vorbind așa poți ajunge fix nicăieri
Dacă îmi tot îndoi coloana de o mie de ori ajung la lună
Nimeni nu mai zice o glumă serioasă pe aici
dacă îmi dai diseară mâna, găsesc eu o gluma bună
am eu una pentru tine, și mie mi se rupe inima

Angele - Ta reine

09 februarie 2020

Eare

Se preling în ureche
Vorbe lungi, subțiri uretre
Ca un tren cu semafoare
Roșu, verde, fața-ți floare.

Cum e gerul tot măr strâns,
Nu ai guler mai surprins,
Nu te prinde de obraji
Doar spectacole în brazi.

Mai aproape - chiar în piept
Sare prost plămân defect
Dar e spart, e tot plin
Sânge albastru - cort pelin.


M83 - Oblivion

25 ianuarie 2020

lear



nu vii, mai degrabă chiar deloc,
în dar cerne doar soare prooroc,
cu oceanul de mai sus se scaldă
doar mâna dreaptă - cea caldă,
din stanga, de cade din pom
se aprinde totul stropit cu rom,
și, acesta e ultimul om.


nu stai, chiar nu mai e loc,
nu-ți închei nasturele-breloc,
te atacă iar norul de sub gene-
nu plânge, doar nu e vreme,
timpul sărat și drept se știe,
te așteaptă doar la obârșie,
și doar cu lumina lălâie.


chiar nu pleci, nu ai picioare,
nici aripi, nici tors, nici motoare,
nu-ncaleci un melc și vezi pustiu,
soare arde complet totul – auriu,
regrete te-apasă pe crucea piept
totul, mai degrabă, nu e corect,
cine mai vorbeste direct?









Architects - Hereafter

18 ianuarie 2020

back in business

prea rău să zic ceva,
s-a întors la viața mea,
cea cu durere si 'mnezie,
are cineva ambrozie?

purtați mănuși pe mâini,
nu certați căței puțini,
cereți apă-n farmacii,
eu merg iar pe pustii

cacealma jucați și voi,
făr'de os, cu totul goi,
mai rămâne chiar nimic
doar un cui și cam chircit


Amenra - Némelèndèlle

03 ianuarie 2020

Dolea

Cruci priveliște peste mare,
Care trec agale și amare,
Nu cer adânc, nu albastru
Doar ploaie și mult rupestru.
Îmbraci haina blană și restul
Ai recul la nasture, celestul,
Mai lasă-mi cuvântul, crezi tu-
Nu vreau să îmbrac tot pământu'
Cu rouă, cu soare, cu verde,
Cu marea, vai culoarea!
Permite-mi din nou permutarea...

Cruce priveliste peste pădure,
Lasă umbre mobile și crude,
Zburde în viteză și iar doare
Nu crapă în două, nu moare...
Sedusă ți-e arma și-n cătare
Ți-e inima mai răzbunătoare,
Nu-ți las mâna, n-o să tragi-
Sunt ultimi vulturi dragi
Sau, dacă vrei -  colibri-n colivii
Noi mai suntem.. sau deja vii?



CLANN - I Hold You


01 ianuarie 2020

A b doll

Idei albastru - ochii te-neacă,
Asculți doar tot ce te pleacă.
Afară mai ploua sau nu,
De afară chemi doar tu.

Bășici pe creieri mai cresc-
Totul e mai curând firesc.
Nu crezi nici ieri sau măcar mâine
Ceva din tine a mai rămâne

Cap absurd plin de cruce,
Vrei vii vrei te duce,
Nu mai ai altfel de botox,
Doar unul verde, ușor detox.



bring me the horizon - ±ªþ³§