Câteodată te trezești că ești în mijlocul orașului și nici nu știi de ce. Îți tragi mirat și gluga de la geacă peste cap și te duci nervos și nedumerit mai departe de el, centru nu glugă (care oricum ar fi la feminin și atunci nici nu se pupă cu pronumele de dinainte. Vai!), să cauți locul pe care tot vrei/ ai vrea să îi pui un nume al tău. Cu toate astea te râcâie tare că uite cum umbli tu prin centru flămând și doar puțin de dubios înghețat în genunchiul stâng ca și Emergecul pe la începuturi de viață epică. Când te gândești la asemenea oameni care nu există de fapt, care nici ca idee nu se pot lăuda cu prea multe, niște oameni care trăiesc doar într-o singură minte și niciodată pe altundeva, ca în versurile lui zemfira, aproape că ți se face milă de ei. Dar în vene îți curge omnipotentul care îți dă aripi mai ceva ca taurul ăla roșu cu marketing mai mare ca jumătate de Africă și formă asemănatoare ca apa cu zahăr a bunicii. Știi că azi e ajunul unui crăciun vechi, știi că azi s-ar putea iar să fie cea mai rece zi din această iarnă, știi că asta îți afectează circulația sângelui și, din această cauza și pe a ta, așa că depui un efort mental mai intens pentru a fi atent la trafic deci să observi semaforul care tocmai s-a înroșit. Oare Emergescu ar sta la semafor? Da, el e un tip care ține mult la reguli, la fel și Tengu, dar nu neapărat Koku, în niciun caz Dohu. Oricum nu o să fie nevoi de prea multe semafoare...
Verdele ți se imprimă pe retină. Te gândești că dacă ai fi fumat acum ți-ar fi înghețat mâna stângă mai tare, și că tot fumul expirat ți s-ar fi refugiat în glugă, tot la cald. Nu te poți hotărî dacă fumul ar fi fost mai fericit așa existând, sau ipotetic fiind se simte mai bine, tot ipotetic, pentru că nu ar face ceva rău unui om, care oricum umblă pe afară prin frig degeaba, deci tot cu mâna lui și-ar fi făcut-o. Pe străduța pe care tocmai ai ajuns cineva strigă prietenos către tine întrebându-te dacă știi unde e centrul. Îi arăți cu mâna fără țigară a ta spre mâna ei cu țigară care tocmai se întâmpla să se îndrepte spre locul care o interesa. Se oferă să îmi orfere jumătate bună, încă nefumată, dar refuz simplu cu un zâmbet în gând și cu un spate spre ea.
Koku oare fumează? Cel puțin a încercat, dar dacă încă fumează urmează să se lase. Tengu nu fumează nici nu s-a gândit la așa ceva, Dohu e fumător înrăit și neimportant.
Te uiți la telefon și e prea frig totuși, și urmează să se facă și mai frig. Te întorci ca și cum exact pentru asta ai ajuns acolo și o iai spre stația de autobuz care ține acum de aceeași companie, dar cu alt nume, mai de jurnalist așa, și ți se arată salvarea cu două cifre, trei și zero, iar în minte oare Tengu ia autobuzul?
thc
blue october - debris
p.p.s. ...pentru primavăra apăsați replay!
