ra se indrepta grabit spre cabinetului medicului de garda. pasea larg, capul il tinea strans lipit de piept, de parca ar fi avut o peturbare congenitala. ajunse la usa de metal, cu vopsea alba scorojita. lumina neonului il orbea prin reflexiile din albul usii. statea, nehotarat in care moment sa bata... acum? sau acum? acum e bine?
nu a mai batut. a vazut o banca chiar langa usa asa ca sa asezat pe ea. asezat e un termen bland pentru ca de fapt sa lasat pe ea ca si sum ar fi cazut in lesin, dar a ramas drept si constient totusi.
a stat cateva minute si medicul a iesit singur din cabinet. a vrut sa se ridice, sa vorbeasca cu el, sa il intrebe, sa il roage, sa se milogeasca, sa isi daruiasca sufletul... tot ce a putut face a fost sa se uite lung si trist cum medicul isi flutura in nestire si in graba mare halatul.
dupa ce si-a inghitit nodul din gat, dupa ce si-a fortat muschii de multiple ori, dupa ce sclipirile corticale/cervicale/.././.. au inceput sa lumineze fiinta, sa ridicat de pe banca. sa indreptat inapoi spre salonul comatosilor unde se mersese si medicul mai inainte, in graba lui mare, spera doar sa nu fie la patul acela, patul tuturor suferintelor lui...
1 pas, 2 pasi, 3 pasi.. o mie de pasi, o mie unu, o mie doi... zece mii, zece mii unu, zece mii doi.. eternitatea se traduce in pasi, in pasi de melc taraiti, in mii de batai de inima ale unui fluture orbit, in mii de ani cosmici, in explozii/implozii solare, unice caderi si ridicari de rai si infern...
era acolo, langa patul ei, doar ca era cu spatele, in salonul de 2 persoane, una mai grav bolnava decat cealalta... acum a intrat, fara sa bata la usa, a intrat asa cum intri intrun mausoleu, fara zgomot, fara respiratie, fara inima si minte, o fantoma a lui ra...
ma scuzati dl doctor, cum se mai simte?.. si aici sa terminat vocea, s-au terminat cuvintele, simturile, gandul... stia ce va urma/ura: "e in aceeasi stare ra, e stabila, dar stii ca in aceste momente aceasta stabilitate e chiar mai rea decat o agravare... va trebui sa mai asteptam, ra, rabdare, de acest lucru avem nevoie, tu si eu, toti noi"... si isi intoarse/innorase privirea, stia ca nu a fost ascultat, poate nici macar auzit. pacientul vis-a-vis de ea avea o usoara inviorare, toata atentia avea sa mearga spre el, "macar unul, daca nu doi, macar unul"...
gandul lui ra se apleca asupra ei, oare cum o cheama, oare mai stie? ii lua mana, se apropie de tenul ei, ii sufla in ureche: hai zi ra, hai zi numele meu, hai...
picture/hear/feel
nu a mai batut. a vazut o banca chiar langa usa asa ca sa asezat pe ea. asezat e un termen bland pentru ca de fapt sa lasat pe ea ca si sum ar fi cazut in lesin, dar a ramas drept si constient totusi.
a stat cateva minute si medicul a iesit singur din cabinet. a vrut sa se ridice, sa vorbeasca cu el, sa il intrebe, sa il roage, sa se milogeasca, sa isi daruiasca sufletul... tot ce a putut face a fost sa se uite lung si trist cum medicul isi flutura in nestire si in graba mare halatul.
dupa ce si-a inghitit nodul din gat, dupa ce si-a fortat muschii de multiple ori, dupa ce sclipirile corticale/cervicale/.././.. au inceput sa lumineze fiinta, sa ridicat de pe banca. sa indreptat inapoi spre salonul comatosilor unde se mersese si medicul mai inainte, in graba lui mare, spera doar sa nu fie la patul acela, patul tuturor suferintelor lui...
1 pas, 2 pasi, 3 pasi.. o mie de pasi, o mie unu, o mie doi... zece mii, zece mii unu, zece mii doi.. eternitatea se traduce in pasi, in pasi de melc taraiti, in mii de batai de inima ale unui fluture orbit, in mii de ani cosmici, in explozii/implozii solare, unice caderi si ridicari de rai si infern...
era acolo, langa patul ei, doar ca era cu spatele, in salonul de 2 persoane, una mai grav bolnava decat cealalta... acum a intrat, fara sa bata la usa, a intrat asa cum intri intrun mausoleu, fara zgomot, fara respiratie, fara inima si minte, o fantoma a lui ra...
ma scuzati dl doctor, cum se mai simte?.. si aici sa terminat vocea, s-au terminat cuvintele, simturile, gandul... stia ce va urma/ura: "e in aceeasi stare ra, e stabila, dar stii ca in aceste momente aceasta stabilitate e chiar mai rea decat o agravare... va trebui sa mai asteptam, ra, rabdare, de acest lucru avem nevoie, tu si eu, toti noi"... si isi intoarse/innorase privirea, stia ca nu a fost ascultat, poate nici macar auzit. pacientul vis-a-vis de ea avea o usoara inviorare, toata atentia avea sa mearga spre el, "macar unul, daca nu doi, macar unul"...
gandul lui ra se apleca asupra ei, oare cum o cheama, oare mai stie? ii lua mana, se apropie de tenul ei, ii sufla in ureche: hai zi ra, hai zi numele meu, hai...
picture/hear/feel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu