23 februarie 2014

uk.ok

Moartea unui om:
se măsoară?
se miroase?

Un corb poate croncăni,
unde o face e problema.
Cine-l crede se pierde...

Ca să înțelegi un lucru "v-am împovărat că să vă putem procrea"
dacă trecutul ar vorbi câte s-ar aprinde în capul nostru? noi cei tineri și maleabili?

- Aprinsule, ia hai să îți zic două vorbe! cel căruia i-a fost aruncată adresarea este cunoscut acum ca erou al unui regim mort.

Aseară au curs două decenii în 5 ore sângeroase,
nopțile acum sunt din nou pline...
Cât de mult și-ar dori lumea un răgaz, apoi să se nască din nou, deja tineri dar știutori.

"Eu prindeam provocatorii și îi stingeam de-a dreptul, cu un extinctor, cu partea tare de jos pe partea lui moale a capului, în locuri dosite, de obicei. Cred că am facut o treabă profesionistă, nu am lăsat nici o urmă și tu poți merge acum la poliție sau unde vrei tu, nu o să te creadă nimeni și chiar dacă unii o să creadă de cuviință că trebuie să verifice să știi că tot degeaba va fi. Și încă un lucru, poate se mai schimbă aerul dar oamenii încă se mai aprind și ascultă-mă pe mine bine stingători mai sunt"

Dohu își strânse mâinile masive una peste alta peste picioarele lui de sub măsuța de culoarea maslinie a tenului lui in barul în care își terminase berea proastă a serii călduțe încă. În priviri nu se mai putea citi nimic de parcă odată ce a închis gura și a terminat de vorbit mintea s-ar fi oprit si ea nemaifiind nevoie de ea. Doar razele soarelui care băteau paralel cu suprafața pământului ajungeau până în ochii lui și păreau a se juca de-a lucirea lacrimei.

Koku se ridică, merse la bar unde plăti consumația mizeră a mesei și mai comandă o bere pentru cel ce rămase la masă. Apoi plecă știind că nu lasă în urmă ultimul om normal fizic de pe pământ, poate doar un om cu reacții normale la actele de agresiune asupra conștiinței sale.



evanescence - lost in paradise




p.s. Koku în căutarea ultimului om normal de pe Pământ

16 februarie 2014

Emergescu

Desigur că m-a părăsit prietena doar se zice că aș avea treizeci de ani și nu îs tocmai realizat sau plin de un potențial succes.
Paul Rebergean se plimba prin marele frig al iernii din seara târzie a unei sâmbete obișnuite. Iar acum încă mă gândesc că o să îmi dea cineva mai multă atenție în cadrul facultății și că o să ajung cineva pe lumea aceasta. Frigul îl  înțepa iar în obraji și îi pătrunse mai adânc în oase, vântul părea să fi uitat cum e să se mai oprească din suflat. Oricât ar fi încercat să se adune / să-și micșoreze suprafața de contact cu exteriorul, nu reușea, iar frigul îl ataca nemilos încontinuu.
Unde să mai ajungi Paulică, ești cam la mijlocul drumului, sau mai bine zis, în ultima lui jumătate.
Zăpada se viscolea dramatic de la forța nemiloasă a naturii. Și ce îi cu frigul acesta atât de clasic desprins din poveștile lui Creangă?  În minte îi rula scenariul de încălzire globală și părea să nu aibă nici un sens frigul. Dar Africa arde tot mai tare și mai mult. Facultatea îi ocupa timpul cu prostii atât de cunoscute și îi venea câteodată să renunțe la visul devenirii academice.
Nu mai avea mult până acasă. Se gândea la canapeaua din living și cum o să își savureze pe ea cina înghesuită într-o farfurie lată. Se gândea la acum fosta prietena cu care doar acum ar fi văzut un viitor complet împreună și pe termen lung. O fată care îl înțelegea atât de bine și îi îndeplinea toate dorințele fără ca să știe de ele.
Simplu ar fi ca totul să se reducă la tranferul de energie prin intermediul unor lentile uriașe reflectorizante de pe Sahara care să meargă în zona unor suprafețe acumulatoare de energie. Sau chiar mai simplu: de ce să nu își facă ei energia care sa îi ajute la înflorirea regiunii? Sonde de mare adâncime, desalinizare, împădurire, agricultura intensivă pe teren de deșert... Toate acestea ar fi foarte posibile dacă ar fi dorință politică. Trebuie pornite energiile, toate energiile, pentru a putea salva Africa și planeta. Pare simplu, Paul!
~~
- Această conferință va fi deschisă de domnul Rebergean care a venit cu soluția. Am putea să zicem că cumva toți o aveam în minte dar asta nu înseamnă nimic. Trebuie să ne dăm seama părăsind orice limbaj diplomatic că suntem puși în fața unui moment istoric tocmai din cauza acestui om. Soluția care a fost propusă de dânsul este viabilă doar dacă este pusă în aplicare imediat. Cineva a venit în glumă cu denumirea "Emergescu", fiind o combinare între numele românești clasice și "urgentul" englezesc. Mai puțin în glumă totuși a fost adoptat și se înțelege de ce, suntem în poziția în care nu mai putem negocia cu timpul. Vi-l prezint pe domnul Paul Rebergean!
~~

- Te rog să mă ierți Paulică. Vreau să te gândești și tu din perspectiva mea, eram pusă în fața unui viitor care îmi oferea doar seri plicticoase și lipsite de substanță, și chiar mai rău de atât nici măcar nu mă mai atingeai, bărbat care trebuia tu să fii!
Ce vreau eu să zic e că de atunci oricum nu am mai făcut nimic decât să mă urăsc că am plecat și că nu am putut decât să mă simt mizerabil ca vreau să mă întorc când  în sfârșit ai succes.


thc


grimus - in your eyes



p.s. Emergescu a fost adoptat ca zi națională de eliberare de sub nebunia clipei, fastul revenea în cotidian.

12 februarie 2014

k.now

Ultimul om, care era din Africa, își etala normalitatea pielii închise la culoare. Ceilalți priveau cu admirație și invidie: pielea netedă de o nuanță cafeniu închis, întinsă peste mușchii tonifiați, picioarele lungi care susțineau un tors bine clădit - simetric și echilibrat, capul rotund și bine proporționat.

Koku se uita de lângă podium la africanul ce se plimba gol mișcându-și corpul ca la o prezentare de modă. Se gândea ca oricând ar putea să își întindă mâna și să îl atingă pe ultimul om normal din lume. Normal ar putea totuși să fie un termen demodat, dacă toți oamenii sunt deja altfel, cine e ciudatul?

Apoi se gândi la lungul drum până la seara aceasta și cât de cuminte începuse totul. Acele descoperiri fulminante din genetică: vindecarea cancerului la oameni, eradicarea bolilor venerice, eliminarea, la dorință, a genei viciului... părea să se adeverească un viitor strălucit pentru planetă și omenire. Doar că nu a fost chiar așa.

Acum se știe deja care a fost problema, dar la început a fost o panică atât de mare încât se crede că am fost doar la un pas mic de dispariția totală, o situație asemătoare episodului Cuba de prin șaizeci și ceva în secolul douăzeci. Oamenii de știintă/ credință zic că a început de fapt cu vaccinul anti-SIDA care ironic s-a administrat în masă în Africa. A avut într-adevăr un efect extraordinar în ameliorarea mortalității de pe continent și a dus la dezvoltarea economică a acestuia. În douăzeci de ani se stinseseră toate conflictele ca prin minune și munceau cu toții la dezvoltarea durabilă a societații cu un elan neobișnuit, poate una dintre cauze a fost și aplicarea planului Emergescu (despre el altădată). Apoi a fost testul cu încercarea eliminării violenței la oamenii care erau condamnați. Acestora li se propunea alegerea unei vindecări de violență sau o viață întreagă în pușcărie. O alegere ușor de făcut dacă nu stai mult pe gânduri. Printre aceștia a și apărut virusul. Se pare că(!) combinarea între eradicarea SIDA și a violenței duce la dezechilibre neobișnuite în corpul uman și virusul HIV.
Răspândirea s-a făcut pe calea aerului, iar incubatia a durat prea mult timp ca sa mai conteze: deja toți oamenii erau în plin proces de mutație și nimic din ce s-a încercat nu a mers. S-a murit ca pe vremea ciumei, cei ce nu au murit s-au schimbat. Deși a apărut prima dată în Egipt, iar acest stat avea dușmani peste tot în acel timp, președintele creștin al Egiptului s-a abținut cu greu să nu atace toată lumea musulmană de lăngă pe care o considera zonă de manevră și spatiu de dezvoltare.
modelul se plimba încă, după spusele medicilor acesta e ultimul om de pe pământ care va și muri așa - normal, după standardele deja învechite.


pct thc


cold war kids - bitter poem

p.s. "o privire atât de intensă de la coreanca cu cea mai lungă mână stângă... "

01 februarie 2014

19842

~din altă perspectivă~

te duci liniștit, nu ştii exact unde, dar nu ai de ce să îţi faci griji.
drumul e normal, vecinătăţile drumului la fel, cerul e înalt și albastru.

cât mergi așa, căci ciudat de tot dar mergi pe jos, ajungi la o tablă roasă de timp - "MAREA"
hm... ce-o fi și cu asta? de desubt scrie - țara celor o mie de lacuri (Finlanda ?).
continui să mergi, acum îți dai seama că tot drumul l-ai facut cu încă cineva, nu prea ştii cine e, dar nu-ți faci griji, e ok.

apar ape în stânga și în dreapta drumului, ape frumoase ca de mare, dar se vede totuşi că sunt lacuri. sar pești frumoși peste oglinda apei, ies la întâlnire și verifică cum arată.
continui drumul și te gândești că ai prinde niște pești cât mergi așa, neștiind exact unde, totuşi ştii că te vei întoarce și că ți-ar pica bine niște pește la cină.
acel cineva care e cu tine te surprinde cu o plasă de prins pești pe care o tot bagă în apă, prinde ceva, scoate peștele se uită la el și îl aruncă înapoi. plasa are mâner scurt nu o poate purta decît pe la mal, pește este din plin dar mai este până la întoarcere, ce rost are să strici peștele?

mai mergi, uimit de bogăția "mării" știind că ai un scop pentru care te duci încolo, adică tot înainte.
cerul pare să mai cadă și să își schimbe culoare, sau doar să mai piardă din ea.
drumul îți scoate în față stafii care se uită direct în ochii tăi, care par ale unor oameni nebuni, dar e o perioadă atât de scurtă de timp că nu ești sigur dacă nu e doar imaginația ta.

totul devine umed, umed și rece, umed și întunecat, umed și putred.
drumul pare să fie făcut din tulpinile unor buruieni aruncate peste oase, toate mustind de umezeală și putreziciune.
îți continui drumul fără să te uiți în spate, în spate e posibil să fie totul șters.

totul e să îți continui drumul, totul e să nu te oprești...   e inevitabil? te trezești legat și aruncat într-o colibă în care ploua abundent, atât de tare încât crezi că te vei îneca, așezat  metodic cu capul între bețele ce țin loc de pardoseală. te zbați până reușești să te retragi spre un "perete" și să îți tragi un pic răsuflarea. tremuri din tot corpul, din toată inima, oare doar de frig și frică, sau și de la scârba ce vine din stomac. 

o mâna te smulge din colibă și chiar atunci se termina și ploaia. mâna te ia și te arunca în mijlocul mulțimii. e un cerc în jurul tău. dintre toți o față îți atrage atenția. e atât de plină de răutate. e o răutate care știe exact ce ești tu și prin ce treci, știe că nu ai avut nici o intenție, că nu înțelegi regulile după care se desfășoară ceva din locul acela, că ai venit cu credința că toți sunt oameni ca și tine care încearcă să nu iasă în evidență sau să suporte consecințele. cu atât mai mult se rânjesc buzele în răutate știind că are toată puterea în acel loc, că nimic nu poate interveni, pentru că ești pe tărâmul celor o mie de lacuri putrezite, pentru că aici totul e altfel și nu se poate ieși nicicum. cum te uiți la ea îi vezi fața atât de îmbătrânită, dinții și buzele negre, pare de o vârstă atât de mare încât doar cu o datare carbonică o mai poti afla. iar cât te uiți tu așa mîna te leagă de un stâlp, gloata se agită, iar tu primeşti o străfulgerare de măciucă în ceafă.


pct thc

iamamiwhoami - kin

p.s. dance like m_th_rf_ckrs!

1984

-hey, voiam să îți zic că semeni cu o tipă de a jucat în filmul în care joacă și johny depp și are ca și soundtrack piesa de la radiohead și anume creep.
poftiim? mai zici o dată te rog?
ziceam că semeni cu tipa în care johny depp e într-un rol secundar din filmul care are ca și soundtrack creep de la radiohead.
nu am înțeles nimic, cine e crip?
hai că revin când nu mai e așa gălăgie.
ok, mă bucur că te-am cunoscut!

~peste 5 minute~

-hey, ziceam atunci că are johny depp un film în care are un rol minor iar acest film are un soundtrack extraordinar de la radiohead al cărui videoclip are imagini cu johny depp și eroina principală din film, tipa aia seamănă cu tine!
drăguț, dar cine ziceai că o cântă? și care e filmul?
nu știi de radiohead??

~peste 10 minute~

cum puteam să cred că o știe cineva pe tipa aia, nimeni nu știe de radiohead cu piesa lor de "creepi". 

~după câteva luni~

s-a interzis filmul pe motiv că are o cantitate cam mare de scene explicite de sex.  filmul a fost încadrat în categoria filmelor pornografice deci nu va rula în cinematografe. adică românia si irak, mmplace!

ironic ar fi că acum tipa o fi cunoscută publicului, pentru că un film interzis creează senzație, o fi ca în perioada comunistă, ce bine! dar oricum nu cred că o să știe că a jucat și în filmul cu johny depp și cât de "creepy" se uita la el pe melodia lui radiohead...


pct ths


radiohead- creep

p.s. între timp pare că s-a anulat o parte din cenzură, dar oare câtă?