23 iunie 2016

e aici

da!
de vreun an nu mă lasă în pace o imagine. e pământul, care e uriaș și e acoperit de această atmosferă percepută în imaginea respectivă mult mai mult ca un lichid. mă văd înotând cu greu față de alte inteligențe marine. dar pământul văzut de la o distanță mai mare are un strat subțire din acest fluid. poate fi comparată cu o nucă. de ce? daca mă gândesc la asta, noaptea pe malul unei ape, am impresia că sunt mult mai aproape de zona pe unde umblă sateliții decât de cealaltă parte a pamântului sau că la nivel planetar oamenii îs mai aproape de primele descoperiri in materie de unelte cioplite decât de călătorii interstelare. nu vom fi o plagă cu adevărat decât când vom fi cucerit și transformat Marte cel puțin.
lăsînd de-o parte fanteziile. ce putem face ca să ne deosebim de celelalte specii inteligente, necunoscutele. ne putem pune problema de ce am vrea să ne deosebim de ele. de ce nu am vrea să nu ieșim în evidență și să ne vedem de traiul nostru liniștit pe vreo planetă rustică, poate chiar asta. ne aflăm în plină era cu ceva probabilități de dezvoltare a unor ambiții colonizatoare de spatiu. mici copii care ar vrea sa exploreze, cu sângele încă neumblat prin lavă de neutronică și oase neîntinse în găuri negre.
de-am fi inteligențe trecute prin filtre de dezvoltare spre impulsuri electrice cu experiență prin trecerile aleatorii ale universurilor multistrat ne-am afla în altă stare de spirit, probabil (ca-n reclamă).
acum încă cu picioarele în pământ, facem și noi ceva în legătura cu nemurirea noastră?



killswitch engage - always

06 iunie 2016

optiunea

offline e mai greu câteodată. dai cu pixul și nu înțelegi apoi ce ai scris
online e și mai greu uneori. dai cu tasta și e plin de greșeli
deloc însă este inacceptabil - se strâng, se amestecă și se pierd toate de nu mai rămâne nimic

unde am rămas?

unele cifre cer aniversări și recapitulări. zici că treci prin viață și trebuie să ai rezultate, trebuie să lupți pentru ele. ceilalți se complac și-și desfac liniștiti o bere. astăzi am fost și mi-am luat apa minerală. vara e neortodoxă fără bule.

ce am avut până acum?

primavară în doi peri degerați. când părea că se mai încălzește mai scădea temperatura cu 5-8 grade și ploua o săptămănă. asa din martie pănă în iunie. nemții ăi mai fericiți i-a trasnit de au trebuit sa opreasca rock am ring. minunat, nu?

desigur a fost florența care e minunată, nu te poți opri din călcat piatra veche de cînd lumea. a fost și cabana ascunsă în pădure si ploaie. sau calatorii prin pe la brasov sibiu buca-rest. mare țară, păcat de autostrăzi si politici lipsă.

despre politica. iar neam ars. daca nu ne știm alege suntem noi alesi de proști. tot așa și ne ajungem iar în cine știe ce groapă comună și carne de tun. curaj tuturor!

dacă e să mai lăsăm dramatismul tot e bine. ne ascundem de soare printre betoane și ascultăm ce nu se aude la radio. thc