Mi-a ruginit creionul, mi-a încremenit cuvântul, a început apusul propoziției, a dispărut avântul, se duce dorul sau abia se cască pământul, învie visul, se desenează stelele și mă înalț cumva cu toate credințele moarte și vii deodată.
Pretențios, prețios, perfect.
Nu le mai am, nu le mai știu, dar dacă am prima literă, primul cuvânt, restul vin înlănțuite, ca un canal tocmai desfundat, ca un blockchain faliment, ca o metaforă legată de matematica fragmentară, conexiuni care se formează din gol, din nimic, din praf de zân masculin cu aripi ude.
De fapt, nici nu scriu nimic, doar mi se așază degetele aleatoriu și totul se transpune în ceva abia inteligibil, ca într-o mare conspirație a întâmplării.
Dar dacă e să fie, poate e.
Pe aia dreaptă, fără prea multe fragmentări de idei și fisuri de logică, o să încerc, nu o să reușesc, dar poate particip la o probă sau doua de SuperBlog.
Nu stați degeaba.
Puneți, puteți, participați și voi și ne susținem. Da.
Articol scris pentru SuperBlog
________________________________________
