Soarele
era nebun. Luna mai o fi luna in care innebunesc salcamii, dar soarele ce avea.
De ce a aparut asa fierbinte, de nu mai vedeam drumul.
Nu mi-era frig, nu
mi-era cald, dar nu puteam urca dealul de la rasarit. Bine ca muzica imi suna
tare in casti si imi ascundea basul din piept. Altfel sigur m-as fi urcat pana
pe cer sa sting steaua suprema, care distruge tot ce fac restul stelelor
dinainte.
Egiptenii aveau un cult, cica si incasii, probabil toate popoarele
l-au avut la un moment dat, dar nu eu, nu acum. Nu atunci cand nu ai dormit toata
noaptea, nu atunci cand dealul din fata nu prea pare a avea mila de tine si
creste tot mai mult, nu atunci cand ai un bas in piept, nu atunci cand ai
trecut prin vitrina si nu ai putut sa taci.
Dar cand eram mai mic iubeam soarele. Ma incalzea,
incalzea lacurile in care faceam baie, incalzea iarba pe care calcam, aducea
lumina in casa unde puteam citi, era cel mai bun prieten al meu. Venea peste
tot cu mine ca doar nu umblam noaptea, ma veghea si imi oferea protectie, eram
ca un egiptean vechi - il iubeam. Dar acum nu mai poti dormi de el, trezeste
toti oamenii si ii pune la lucru, iar ei fac galagie, simt nevoia sa taie iarba,
sa curete pomii, sa se porneasca cu masinile in oras, sa strige pe holuri tot
felul de saluturi, sa aduca sub geamul tau o manea si sa o dea tare.
De aceea
nu il mai suport, sa plece ar face bine, eu vreau sa dorm, vreau sa visez,
vreau sa nu ma mai trezesc...
so picture this
p.s. din seria "nu am mai scris nimic"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu