totul e să ajungi să continui, să simți cele mai intime inele interioare, să le șlefuiești strălucirea, totul e să nu te oprești, diamantul să crească și să devină scopul în sine.
în respirația mai închisă la culoare este și un miros mai dur pe lângă cel de struguri fermentați. să fie agavele albastre, să fie poate o aromă de melasă a trestiei de zahăr, sau poate chiar zahărul din cerealele atent selecționate și fermentate, filtrat apoi de șapte ori pentru un gust cu adevărat fin? elementul închis la culoare se vrea masculin, caracterizat de simțul orientării și al competiției, cu sau fără rost. de cum a intrat în cabană a știut în care parte e hăul, în care parte e pădurea, în care direcție sunt sateliții și solul ușor distant de podelele încăperii. a știut că geamul e o vulnerabilitate, dar nu l-a astupat pentru a lăsa sunetele să pătrundă prin el, a știut cât de ușor ușa va ceda, dar nu a pus zăvorul pentru că este tot timpul pregătit. a lăsat totul aparent neglijent securizat pentru a da senzația de nepăsare - o tehnică importantă fiind aceasta, și anume, cea a desimulării.
sub cap se odihnește brațul drept, iar sub pielea de la antebratul drept se mai aprinde intermitent un led (fiind de dimensiunea unui miniaccident vascular și dealtfel de aceeași culoare). puțin redundant și acest led deoarece deja e și transmisă alarma în ovoidul central. acesta era în stare de alertă de ceva timp pregătind descărcările de hormoni ai stresului și ai plăcerii, asteptând doar cel mai potrivit moment de a acționa și impulsurile către creier. nu va dura mult până când masculul se va fi rostogolit din locul cald în care se află pentru o eschivă și un contraatac nimicitor.
