Hai zi-mi cum te cheamă și de unde vii. De fapt, dacă îți aplic o palmă te superi? De ce crezi că poti să ignori tot timpul așa, de parcă nu exist. Prietene!
Aseară am visat că cerul îmi era prieten. Îmi era atât de prieten încât puteam să îl respir și să îi dau puteri. Dar ce mai puteri!..
De unde vii prietene?
De câteva nopţi încoace tot ce văd sunt doar mici fetiţe care plâng și apoi aleargă fericite peste tot.
De când mă tot bucur că tot plouă. Prietene, respiră!
Hai să dăm mână cu mână cei... Cine prietene, cine ești?
Curaj să poți ajunge cît mai aproape de ceva, curaj să te poți asculta... auzi?
Hai - două, trei, douăzeci și cinci. Poți să numeri că oricum doar numere rămân.
Te-a lovit prietene!
thc ths
Dead Poetic (feat.Chino Moreno of Deftones) - Paralytic
Când fusese mică nu avuse gânduri că ce bine ar fi să se facă mai repede mare, îi plăcea copilaria și nu își punea problema de ce cei mari decid lucrurile. Părinții ei se simțeau binecuvântați de comportamentul ei atât de liniștit, chiar dacă la un moment dat se speriaseră că poate e ceva în neregulă cu ea netrecând prin perioada "decelușilor" cu nesfârșita serie de "de ce-uri". Se încadra perfect în clasica familie japonezo-coreeană. Apoi mai crescuse și începuse să aibă cele mai obișnuite activități de școlar: ore, joacă, teme, joacă, somn. Le făcea pe toate natural, fără să ezite, fără să se plângă și toate la timpul lor calculat ca un sistem planetar.
În lumea în care trăia cel mai apreciat comportament era tocmai acesta, o lume cu reguli care trebuiau respectate întocmai, o lume unde nu mai era aer de atâtea reguli. Nu păreau să fie însa deloc o problemă cât timp le urmărea cu atenție.
"Ce lume nebună!" își tot zicea în mintea ei câteodată.
Timpul trecea, fata creștea, creștea și devenea o adolescentă tare draguță, chiar adorabilă. Părea să și zâmbească ocazional, părea că își face prieteni dar niciodată nu dura.
Apoi tatăl ei primi o slujba importantă ce nu putea fi refuzată, atunci s-au mutat în Brasilia.
Maică-sa părea să își facă griji pentru ea și avu lungi certuri si dispute cu el - tatăl. Koku nu avu nimic de obiectat.
În Brasilia merse la școala catolică. Nu prea înțelegea mare lucru încă, dar cel mai mult îi lipsea marea. Tot ce putea face era să mai fugă la lacul Paranoa și să își imagineze valurile uitându-se în gol.
