Decembrie 2023
A început încet, pe nesimțite.
Pandemia trecuse, celălalt
scandal se stinsese, lumea se liniștise. Totul părea normal viața devenise iar leneșă.
Până și inflația se liniștise așa că oamenii își puteau iar permite un trai
calm. Apoi se puteau auzi câteodată la bursa zvonurilor că iar nu se mai găsesc
containere maritime. Lumea nu s-a alarmat prea tare, se mai întâmplase acest
lucru și înainte si s-au găsit soluții.
Paul Rebergean, căutător amator de
comori, se crispă însă când auzi de containere. Observase că la precedentele
vizite pe traseele de căutare aparatul de detecție nu prea mai emitea multe sunete.
La început a crezut ca e defect senzorul, dar la un test pe o conservă din
garaj a țiuit puternic.
Trebuia să vină sfârșitul de săptămâna
și să plece într-o nouă escapadă. Acest hobby îi adusese multe satisfacții cât
și suferințe de-a lungul vremii - nu avea cum sa renunțe. Mai mult abia aștepta
să plece iar pe deal.
În dimineața de sâmbătă își luă
hainele proaspăt spălate pe care obișnuia să le ia pe traseu. Își puse cizmele în
picioare și merse la garaj. După ce aruncă echipamentele în mașină dădu sa
plece. Roti cheia, mașina schelălăi puternic dar motorul nu porni. Mai încercă
o dată cheia dar cu același rezultat. Cu un pic de durere în suflet Paul coborî,
își luă echipamentul din mașină și o luă pe jos. Pe drum se afișa o liniște deplină.
Doar semnul de “cedează
trecerea” scârțâia trist. Pe deal își identifică traseul de scanat. Se uită
puțin la pădurea de alun, admiră o pupăză neastâmpărata, apoi se puse pe treabă.
Aparatul țiuia din când în când dar apoi scormonind nu se găsea nimic de
valoare. Poate era doar o sârmă, poate doar vreo urmă de rugină, iar apoi, după
un timp se lăsă liniștea și în aparat.
Obosit îl puse jos, își scoase un
sandwich și se aseză și el. Se uită la aceeași pupăză care era tot neliniștită.
Apoi văzu un avion ce înaintă lent. Într-o doară puse mâna pe piolet și îl înfipse
în sol. Când dădu să îl scoată rămase doar cu mânerul de cauciuc în mână. Perplex
Paul se lăsă pe spate cu ochii închiși.
Poate ca stătu așa cinci minute. Când
deschise ochii observă linia mare de avion care curbă la dreapta. La intersecția
liniei cu orizontul se înalță o mare emanație de fum negru. Paul se gândi că
iar au dat unii foc la cauciucuri pentru sârmă.
Cumva nu se prea mai găsea sarma de cumpărat, dar găsea barbara această
activitate pentru mediu. Dezgustat își adună toate si se îndreptă înapoi spre
casă – nu era o zi bună de scanat plus că părea că urmează să și plouă. Pe drum
observă câțiva stâlpi metalici răsturnați alandala, iar apoi mai jos nu mai
erau nici aceștia. Se miră, erau destul de recent puși, să fi avut vreo 3 ani,
nu părea încă momentul să fie înlocuiți.
Ajunse puțin deprimat pe străduță,
iar când puse mână pe poartă observă ca acesteia îi lipsea mânerul. Acest aspect
îl enervă la culme. Aruncă detectorul chiar lângă poartă și merse la garaj sa iși
ia sculele. Se pare că vecinii nu doreau
încă să își educe șotioșii. În fașa garajului îl lovi stupoarea. Ușa garajului
lipsea cu desăvârșire. De asemenea lipsea tot ce era metal mai subțire din mini
mașina lui de teren. Se uită în jur și observă ca și gardul avea elemente lipsă,
anume acelea de legătură. Împinse puțin unul dintre elemente și acesta căzu silențios.
Păre că sunetul a fost interzis. Rezemat de un piersic Paul contempla dispariția
metalului.
Viața urma a deveni altfel după
acea zi.
Electricitatea a dispărut. Paul a
fost nevoit să caute lumânări ca să mai poată citi după lăsarea întunericului. Apoi
a încropit din câțiva europaleți legați între ei cu sfori un suport de pat pe
care să își întindă salteaua și oasele obosite. Un efect ciudat asupra casei,
mai exact al tavanului a fost ca au rămas doar urmele de la lustre. Părea că
cineva de deasupra a tras de cabluri dar ramas doar invelisul protector din PVC.
Momentul în care au căzut aproape la unison toate lustrele pe pardoseli însă a
avut un efect devastator asupra somnului si așa agitat al lui Paul.
Dimineața, aruncând o privire peste
geamul șubred, a constatat dispariția gardului în totalitate. Prin casă a strâns
toate resturile lustrelor, a mașinii de spalat vase și rufe, ale mobilierului
inutil. Cu învelișurile de plastic ale cablurilor a ieșit afară și a legat un fel de poartă. Voia
sa păstreze aparența unei proprietăți deși era evident ca urma sa vina timpuri atât
de dificile că probabil va trebui sa evacueze casa cu totul.
La locul de grătar își fiersese o
cafea într-o oală de sarmale. Apoi cu o ceașcă de cafea în mână urmări strada. Semnul
de cedează trecerea dispăru și el, dar nici nu mai prea avea sens. Cu oarecare
îngrijorare Paul se întrebă totuși unde sunt toți oamenii. Se hotărî că va trebui
sa plece într-o incursiune sa culeagă ceva informații undeva prin centrul orașului.
Pentru orice eventualitate luă cu
el și mini bâta de baseball cu el. Neavând sens să mai caute în garaj vreun
mijloc de locomoție, împinse portița legată cu PVC sși o luă la pas alert spre
centru. Vremea era orbitor de caldă. Pe sub salcâmii verde crud nu se mai vedeau
cablurile de electricitate, doar stâlpii vechi de beton. În zona râului pe lângă
care pășea podul pietonal era semi prăbușit. Paul ar fi reușit să treaca peste
el dar a preferat să o ia în continuare pe lângă râu. Nu mișca nicăieri nimic. Nu
erau nici oameni, nici pisici, nici măcar pasările permanent croncănitoare. La următorul
pod peste râu traversa cu o grijă deosebită. Se afla deja in zona parcului
central unde era puțin mai răcoare. Acesta nu arăta prea diferit, doar băncile de
odihnit picioarele erau răsturnate pe jos. Părea că au fost distribuite prin
parc și urma sa vina o altă echipă să le instaleze. Paul își urmă drumul. La muzeul
de istorie observă că ușa de lemn era răsturnata și golul răcoros îl atrase puternic
spre interior.
Era o expoziție a Egiptului antic.
Urmări resturile azvârlite și rămase puțin mai mult in dreptul capacului de
lemn al unei mumii. Era al unui prinț care murise la o vârstă fragedă. Admiră culorile
încă vii după mii de ani si se miră de mesajele ciudate de pe contur. Zicea: pupăză, acum trezește-te. Se tot repeta dar nu avea sens. Doar sus deasupra
capului erau câteva caractere pe care nu le înțelegea. Căută o explicație pe stativul
de plexiglas unde era si o transcriere – Paul, acum trezește-te.
Paul se trezi din nou. De data aceasta
era in patul lui metalic si cu lustra încă atârnând de tavan. Zâmbi subțire și
se gândi ce putu însemna visul tocmai avut. Apoi hotărî că totul putea fi din imposibilitatea
luării unei decizii legate de muncă. Trebuia sa faca o expindere la depozitul
de vinuri de colectie si era o mare dilema daca sa fie din metal sau din beton.
Intelese ca totul parea sa fie cauzat de
o frică irațională și acest lucru îl întristă puțin. Avea sa mearga pe varianta
moderna si sa aleaga o constructie rapida si curata din elemente metalice. Avea
sa aleaga varianta unei hale metalice Frisomat care putea fi extinsă pe ambele direcții.
Un alt avantaj notabil este că hala fiind metalică putea fi demontată și remontată
în altă parte rapid.
Consiliul format din cei cinci membri
printre care și el, dorea ca hala sa fie construită din fonduri europene. Era ideal
acest fapt pentru că dezvoltau afacerea fără a investi fonduri proprii. Fondurile
economisite puteau astfel folosite pentru inovare sau poate chiar pentru o
extindere în zona de producție unde tot doreau să intre.
Și pentru zona de producție
vinuri cei de la Frisomat le promiseseră o soluție dedicată de hale metalice,
chiar lângă podgorie. Abordarea integrată de la proiectare până la execuție era
completă. Le prezentară exemple din portofoliu și consiliul părea mulțumit. Paul zâmbi cu gândul la coșmarul avut. Nu,
metalul nu avea sa dispară, și da, viitorul este solid.
_____________________________________
𝓐𝓻𝓽𝓲𝓬𝓸𝓵 𝓼𝓬𝓻𝓲𝓼 𝓹𝓮𝓷𝓽𝓻𝓾 𝓢𝓾𝓹𝓮𝓻𝓑𝓵𝓸𝓰
_____________________________________
