07 octombrie 2022

Home & Lifestyle cu Answear

 


Starea de bine începe cu cele mai faine accesorii!

Vara aceasta ai fost obișnuit să ieși pe afară, să admiri culorile estivale, să faci plimbări îndelungi, să faci sport acvatic, să plimbi cățelul, să te plimbi cu bicicleta, să te arunci în gol cu parașuta cu alți amatori de senzații tari. Și câte și mai câte activități faine, surse bogate a stării de bine.

Dar a venit timpul să fim poate mai liniștiți, mai așezați și astfel să trecem la activități mai cozy - la interior, unde te poți feri de ploile persistente și reci, căci da, a venit iar o fantastică toamnă.

Și cred că ești de acord că mulți dintre noi și-au reconsiderat relația pe care o au cu spațiul în care locuiesc, în lumina perioadei de dinaintea precedentei veri. Auzim tot mai des că mediul în care locuim ne influențează starea de spirit, energia și optimismul și iată că a venit momentul să facem o schimbare!  

Well, lasă-ți casa să devină oglinda personalității tale și găsește echilibrul între culori, forme și texturi. Mobilierul și accesoriile pot crea armonia pe care o vei simți la nivel fizic și chiar psihic. Acum este și foarte ușor să te simți bine. Iată câteva idei mai jos.

 Toamna perfectă începe cu shopping online!

Știi cum văd eu toamna perfectă? După o săptămână de muncă serioasă și un weekend de stors struguri, îmi pot dedica o duminică liniștită în zona canapelei spațioase și comode, cu persoana dragă mie.

Lumânarea parfumată, acordurile de rock, o carte specială și vinul roze ne emoționează chipul și spațiul. Îmi pot trece degetele prin părul ei dezlegat iar ea, lejer, prin meniul bogat al site-ului answear.

    - Doar nu credeai că stau numai așa, degeaba. Știi că avem mereu picioarele reci și este evidentă soluția - o pătură care să ne încălzească și să ne și conecteze în același timp. Uite aici ce faine sunt!

https://answear.ro/k/femei/home-lifestyle/textile/paturi-pleduri-si-cuverturi-de-pat

După cum poți vedea nu am nicio șansă, dar măcar mai scad o jumătate de grad la termostat.

Minuni de toamnă și în bucătărie!

                Aici poți experimenta noi gusturi, proaspete aduse chiar acum de pe câmp – dovleci plăcintari, varză dolofană, gogoșari roșii și iuti, de prin livezi - mere, pere și gutui, de prin piață - tot ce e mai bun sau chiar din pădure (dacă e vorba de ciupercile mai speciale 😉 bureți, hribi si alte minuni ).

Și aici poți să iți creezi ambianța potrivită ca să te simți cu atât mai bine. Poți avea un tocător pur și simplu delicios de brut și rustic, sau o mică vază pentru o fabuloasele crizanteme târzii. Iar daca ai grijă cu adevărat de somelierul din tine îți poți pregăti vinul pentru degustare într-un decantor  de vin cu finisaje deosebite.

Minunile de toamnă și answear se potrivesc cu tine!


_____________________________________

𝓐𝓻𝓽𝓲𝓬𝓸𝓵 𝓼𝓬𝓻𝓲𝓼 𝓹𝓮𝓷𝓽𝓻𝓾 𝓢𝓾𝓹𝓮𝓻𝓑𝓵𝓸𝓰

_____________________________________




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu