10 octombrie 2022

Despre un somn odihnitor

    Despre somn s-a vorbit mult sau mai degrabă despre cum lipsa lui provoacă atâta angoasă. E târziu și vrei să dormi, nu poți dormi și îți vine și mai greu să adormi și te concentezi și mai tare să dormi că dacă ai fi telekinezic ai muta toată mobila prin casă doar cu gândul. Singurul rezultat fiind acela că nu doar că nu dormi nici măcar un pic dar acum te mai și gândești la toate greșelile ce le-ai făcut în ziua respectivă, sau în precedenta, sau și mai rău în ultimii ani conștienți din viață. Așa cum fac și eu cu frazele acestea nesfârșite mi se mai întamplă și cu somnul de duminică.

    Gata, cum s-ar zice în daca veche - happy thoughts. Ce bine a mai fost la mare! Vreme frumoasă, relaxare cum trebuie, plaja albă, mare albastră, cer nesfârșit, mojito verde, munca departe, proiecte neterminate, proiecte uitate, termene depășite, stres destul..și somnul nu mai vine.

    Nu, nu marea e soluția. Hai, poate ajută un exercițiu de memorie - să enumăr scriitori. Cine a scris “Baltagul”? Răspuns Mihail Sadoveanu, tot mai bine ca “Miorița”. Dar cine a scris “Ion”? Răspuns: Liviu Rebreanu, cam tragic om dar și-a urmărit obiectivele. Cine a scris “Moara cu Noroc”? Tot uit, ceva Ioan parcă. Nu contează, cum îl chema pe cel ce a scris “Enigma Otiliei”?  George Călinescu… Hm nu cred că e bine, Camil Petrescu? Vai, am mâine meeting cu Petrescu 🤦

    E cam cald oare? Mai bine beau o gură de apă.

  A, da știu! Trebuie numărate oițele. Una, două, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt, nouă, zece, unsprezece, treisprezece, paisprezece, cincisprezece, șaisprezece, șaptesprezece, nouăsprezece, douăzeci. Stop! Parcă am ajuns prea repede la douăzeci. O iau de la început: una, două, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt, nouă, zece, unsprezece, doisprezece, treisprezece, paisprezece, cincisprezece, șaisprezece, șaptesprezece, optsprezece, nouăsprezece, douăzeci, douăzeci și una aah, nu am oprit termostatul!

    După ce am deschis ușa pentru  aeresit și oprit căldura în prealabil, (groaznice prețuri la gaz) mai stau puțin pe gânduri, ca să nu pornesc bluelight-ul la telefon cumva să verific. Am așa o presimțire că simpaticele oițe până la urmă te ajută la somn dar într-un mod diferit. Eu îmi amintesc foarte clar cum la țară la bunici plăpumile de iarnă erau din lână. Erau groase, grele - te fixau de pat, dar frig nu era nicidecum. Ciudat era că nu era nici cald, cumva era doar potrivit. Dormeam uns toată noaptea. Poate că fiind și copil zbenguit nici nu aveam cum să nu dorm după doisprezece ore de alergat pe dealuri, văi, păduri, câmpuri de porumb și după vaci năzdrăvane. Dar totuși?

  Așa că renunț la restricția de lumină albastră, mă duc în sufragerie unde mi-e telefonul și-mi satisfac curiozitatea.

Deci uite ce-am găsit la Confort Merino! Ce pot să zic e că am rămas mut după ce am văzut avantajele:

· Relaxarea ritmului cardiac – mi se pare fascinant;
· Capacitate de termoreglare superioară – permite ventilarea umezelii
· Rezistență sporită la rupere a umpluturii
· Control crescut asupra distribuției uniforme a lanolinei de pe fibra de lână
· Mediu hipoalergenic, antibacterian și rezistență la mucegai în mod natural
· Iar la Sustenabilitate și etică:
o Zero Plastic
o Spălarea lânii în centre certificate ecologic
o Îndepărtare totală a impurităților vegetale prin pieptănare – doar prin procedee mecanice
o Certificare Oeko-Tex – Standard 100 Class 1


Gama de pilote Confort Merino

    Există și o Nouă colecție Confort Lana ce este interesantă datorită noii tehnlogii 3Direcții.


eleganță



dar și zbenguilă


Acum cu soluția de îmbunătățire a somnului în cap mă duc liniștit înapoi în dormitor.

_____________________________________

𝓐𝓻𝓽𝓲𝓬𝓸𝓵 𝓼𝓬𝓻𝓲𝓼 𝓹𝓮𝓷𝓽𝓻𝓾 𝓢𝓾𝓹𝓮𝓻𝓑𝓵𝓸𝓰

_____________________________________


Un comentariu: