Copil, dacă te trezești înaintea mea, te rog să îmi faci două ouă moi că va trebui să plec devreme. Promit că mă revanșez după ce mă întorc.
Asta găsi lipit de frigider când se trezi cu ochii înjectați mai mult de alcool decât de nesomn. În frigider căuta sticla de apă minerală pusă cu o seara înainte tocmai pentru a fi găsită acolo. Dimineața era una minunată cum nu mai văzuse cu un soare atât de puternic încât era mai mult decât sigur că acesta era motivul trezirii lui atât de devreme.
Cât chef mai am eu de ochiurile tale acum, dar ți le fac, că altfel toată ziua nu o să mănânci iar nimic. Nemernică-mi ești.
A trebuit sa spele tigaia în timp ce își deschise o bere pentru revenire la starea normală de vineri dimineață. Puse tigaia pe foc și sparse patru ouă, capacul peste și lăsă la foc mic să se facă singure. Era prea devreme încă și pentru ea ca să plece la lucru așa că avea timp.
Ce mi-ar trebui mie acum ar fi o aventură, să îmi eliberez niște idei creatoare. Iar o iai pe ulei de dimineață!
O auzise că e trează și o aștepta înfrigurat în bucătărie, dar a mers prima dată să facă un duș se pare. Acum iar face duș rece, îmi place de ea când e așa drastică și hotărâtă, mai ales plină de energie.
Salut copil, vaai ce frumos ai aranjat micul dejun, dar chiar nu am timp să stau să mănânc. Ne vedem diseară!
Ceața care îți acoperea ochii pare să se ridice și asta doar din cauza soarelui.
Soarele apare din răsărit și ne bucurăm de asta. Unii zic ca ar conta călătoria în sine și nu rezultatul final... sau începutul. Vreau să fim toți de acord cu asta!
Dacă acum mergi pe stradă și vezi dincolo de sfârșitul nasului, poate chiar dincolo de degetul arătător pe care îl ai in dotare la mâna dreaptă înseamnă că e chiar posibil ca ceața să se risipească.
Luna nu prea pare să mai aibă odihnă - odată cu primăvara ea își intensifică activitatea și dă peste cap comportamente și caractere dintre cele mai serioase. Soarele e bucuros că poate să se uite și la emisfera nordică a Terrei și să ne scape de "cea mai grea iarnă din ultimii "n" ani".
Dincolo de asfalt se ascunde pământul, iar în pământ se revoltă oasele și sângele celor morți mai de demult. De ce o fac? Cine o să ne explice?
Cât mai luminează soarele și încă își mai desfășoara luna activitățile ei perfide să ne bucurăm de această astrologie benefică, zic...
Plus la toate astea, cine e cel ce ridică din sprânceană că o fată pupă pe o altă fată pe stradă în vecinătatea unui parc gol?
Punct.
Și în continuare încercăm să respirăm mai des și mai regulat până scăpăm de mirosul toxic al lui Orwell. Vrem?
Ca să înțelegi un lucru "v-am împovărat că să vă putem procrea"
dacă trecutul ar vorbi câte s-ar aprinde în capul nostru? noi cei tineri și maleabili?
- Aprinsule, ia hai să îți zic două vorbe! cel căruia i-a fost aruncată adresarea este cunoscut acum ca erou al unui regim mort.
Aseară au curs două decenii în 5 ore sângeroase,
nopțile acum sunt din nou pline...
Cât de mult și-ar dori lumea un răgaz, apoi să se nască din nou, deja tineri dar știutori.
"Eu prindeam provocatorii și îi stingeam de-a dreptul, cu un extinctor, cu partea tare de jos pe partea lui moale a capului, în locuri dosite, de obicei. Cred că am facut o treabă profesionistă, nu am lăsat nici o urmă și tu poți merge acum la poliție sau unde vrei tu, nu o să te creadă nimeni și chiar dacă unii o să creadă de cuviință că trebuie să verifice să știi că tot degeaba va fi. Și încă un lucru, poate se mai schimbă aerul dar oamenii încă se mai aprind și ascultă-mă pe mine bine stingători mai sunt"
Dohu își strânse mâinile masive una peste alta peste picioarele lui de sub măsuța de culoarea maslinie a tenului lui in barul în care își terminase berea proastă a serii călduțe încă. În priviri nu se mai putea citi nimic de parcă odată ce a închis gura și a terminat de vorbit mintea s-ar fi oprit si ea nemaifiind nevoie de ea. Doar razele soarelui care băteau paralel cu suprafața pământului ajungeau până în ochii lui și păreau a se juca de-a lucirea lacrimei.
Koku se ridică, merse la bar unde plăti consumația mizeră a mesei și mai comandă o bere pentru cel ce rămase la masă. Apoi plecă știind că nu lasă în urmă ultimul om normal fizic de pe pământ, poate doar un om cu reacții normale la actele de agresiune asupra conștiinței sale.
evanescence - lost in paradise
p.s. Koku în căutarea ultimului om normal de pe Pământ
Desigur că m-a părăsit prietena doar se zice că aș avea treizeci de ani și nu îs tocmai realizat sau plin de un potențial succes.
Paul Rebergean se plimba prin marele frig al iernii din seara târzie a unei sâmbete obișnuite. Iar acum încă mă gândesc că o să îmi dea cineva mai multă atenție în cadrul facultății și că o să ajung cineva pe lumea aceasta. Frigul îl înțepa iar în obraji și îi pătrunse mai adânc în oase, vântul părea să fi uitat cum e să se mai oprească din suflat. Oricât ar fi încercat să se adune / să-și micșoreze suprafața de contact cu exteriorul, nu reușea, iar frigul îl ataca nemilos încontinuu.
Unde să mai ajungi Paulică, ești cam la mijlocul drumului, sau mai bine zis, în ultima lui jumătate.
Zăpada se viscolea dramatic de la forța nemiloasă a naturii. Și ce îi cu frigul acesta atât de clasic desprins din poveștile lui Creangă? În minte îi rula scenariul de încălzire globală și părea să nu aibă nici un sens frigul. Dar Africa arde tot mai tare și mai mult. Facultatea îi ocupa timpul cu prostii atât de cunoscute și îi venea câteodată să renunțe la visul devenirii academice.
Nu mai avea mult până acasă. Se gândea la canapeaua din living și cum o să își savureze pe ea cina înghesuită într-o farfurie lată. Se gândea la acum fosta prietena cu care doar acum ar fi văzut un viitor complet împreună și pe termen lung. O fată care îl înțelegea atât de bine și îi îndeplinea toate dorințele fără ca să știe de ele.
Simplu ar fi ca totul să se reducă la tranferul de energie prin intermediul unor lentile uriașe reflectorizante de pe Sahara care să meargă în zona unor suprafețe acumulatoare de energie. Sau chiar mai simplu: de ce să nu își facă ei energia care sa îi ajute la înflorirea regiunii? Sonde de mare adâncime, desalinizare, împădurire, agricultura intensivă pe teren de deșert... Toate acestea ar fi foarte posibile dacă ar fi dorință politică. Trebuie pornite energiile, toate energiile, pentru a putea salva Africa și planeta. Pare simplu, Paul!
~~
- Această conferință va fi deschisă de domnul Rebergean care a venit cu soluția. Am putea să zicem că cumva toți o aveam în minte dar asta nu înseamnă nimic. Trebuie să ne dăm seama părăsind orice limbaj diplomatic că suntem puși în fața unui moment istoric tocmai din cauza acestui om. Soluția care a fost propusă de dânsul este viabilă doar dacă este pusă în aplicare imediat. Cineva a venit în glumă cu denumirea "Emergescu", fiind o combinare între numele românești clasice și "urgentul" englezesc. Mai puțin în glumă totuși a fost adoptat și se înțelege de ce, suntem în poziția în care nu mai putem negocia cu timpul. Vi-l prezint pe domnul Paul Rebergean!
~~
- Te rog să mă ierți Paulică. Vreau să te gândești și tu din perspectiva mea, eram pusă în fața unui viitor care îmi oferea doar seri plicticoase și lipsite de substanță, și chiar mai rău de atât nici măcar nu mă mai atingeai, bărbat care trebuia tu să fii!
Ce vreau eu să zic e că de atunci oricum nu am mai făcut nimic decât să mă urăsc că am plecat și că nu am putut decât să mă simt mizerabil ca vreau să mă întorc când în sfârșit ai succes.
thc
grimus - in your eyes
p.s. Emergescu a fost adoptat ca zi națională de eliberare de sub nebunia clipei, fastul revenea în cotidian.
Ultimul om, care era din Africa, își etala normalitatea pielii închise la culoare. Ceilalți priveau cu admirație și invidie: pielea netedă de o nuanță cafeniu închis, întinsă peste mușchii tonifiați, picioarele lungi care susțineau un tors bine clădit - simetric și echilibrat, capul rotund și bine proporționat.
Koku se uita de lângă podium la africanul ce se plimba gol mișcându-și corpul ca la o prezentare de modă. Se gândea ca oricând ar putea să își întindă mâna și să îl atingă pe ultimul om normal din lume. Normal ar putea totuși să fie un termen demodat, dacă toți oamenii sunt deja altfel, cine e ciudatul?
Apoi se gândi la lungul drum până la seara aceasta și cât de cuminte începuse totul. Acele descoperiri fulminante din genetică: vindecarea cancerului la oameni, eradicarea bolilor venerice, eliminarea, la dorință, a genei viciului... părea să se adeverească un viitor strălucit pentru planetă și omenire. Doar că nu a fost chiar așa.
Acum se știe deja care a fost problema, dar la început a fost o panică atât de mare încât se crede că am fost doar la un pas mic de dispariția totală, o situație asemătoare episodului Cuba de prin șaizeci și ceva în secolul douăzeci. Oamenii de știintă/ credință zic că a început de fapt cu vaccinul anti-SIDA care ironic s-a administrat în masă în Africa. A avut într-adevăr un efect extraordinar în ameliorarea mortalității de pe continent și a dus la dezvoltarea economică a acestuia. În douăzeci de ani se stinseseră toate conflictele ca prin minune și munceau cu toții la dezvoltarea durabilă a societații cu un elan neobișnuit, poate una dintre cauze a fost și aplicarea planului Emergescu (despre el altădată). Apoi a fost testul cu încercarea eliminării violenței la oamenii care erau condamnați. Acestora li se propunea alegerea unei vindecări de violență sau o viață întreagă în pușcărie. O alegere ușor de făcut dacă nu stai mult pe gânduri. Printre aceștia a și apărut virusul. Se pare că(!) combinarea între eradicarea SIDA și a violenței duce la dezechilibre neobișnuite în corpul uman și virusul HIV.
Răspândirea s-a făcut pe calea aerului, iar incubatia a durat prea mult timp ca sa mai conteze: deja toți oamenii erau în plin proces de mutație și nimic din ce s-a încercat nu a mers. S-a murit ca pe vremea ciumei, cei ce nu au murit s-au schimbat. Deși a apărut prima dată în Egipt, iar acest stat avea dușmani peste tot în acel timp, președintele creștin al Egiptului s-a abținut cu greu să nu atace toată lumea musulmană de lăngă pe care o considera zonă de manevră și spatiu de dezvoltare.
modelul se plimba încă, după spusele medicilor acesta e ultimul om de pe pământ care va și muri așa - normal, după standardele deja învechite.
pct thc
cold war kids - bitter poem
p.s. "o privire atât de intensă de la coreanca cu cea mai lungă mână stângă... "
te duci liniștit, nu ştii exact unde, dar nu ai de ce să îţi faci griji.
drumul e normal, vecinătăţile drumului la fel, cerul e înalt și albastru.
cât mergi așa, căci ciudat de tot dar mergi pe jos, ajungi la o tablă roasă de timp - "MAREA"
hm... ce-o fi și cu asta? de desubt scrie - țara celor o mie de lacuri (Finlanda ?).
continui să mergi, acum îți dai seama că tot drumul l-ai facut cu încă cineva, nu prea ştii cine e, dar nu-ți faci griji, e ok.
apar ape în stânga și în dreapta drumului, ape frumoase ca de mare, dar se vede totuşi că sunt lacuri. sar pești frumoși peste oglinda apei, ies la întâlnire și verifică cum arată.
continui drumul și te gândești că ai prinde niște pești cât mergi așa, neștiind exact unde, totuşi ştii că te vei întoarce și că ți-ar pica bine niște pește la cină.
acel cineva care e cu tine te surprinde cu o plasă de prins pești pe care o tot bagă în apă, prinde ceva, scoate peștele se uită la el și îl aruncă înapoi. plasa are mâner scurt nu o poate purta decît pe la mal, pește este din plin dar mai este până la întoarcere, ce rost are să strici peștele?
mai mergi, uimit de bogăția "mării" știind că ai un scop pentru care te duci încolo, adică tot înainte.
cerul pare să mai cadă și să își schimbe culoare, sau doar să mai piardă din ea.
drumul îți scoate în față stafii care se uită direct în ochii tăi, care par ale unor oameni nebuni, dar e o perioadă atât de scurtă de timp că nu ești sigur dacă nu e doar imaginația ta.
totul devine umed, umed și rece, umed și întunecat, umed și putred.
drumul pare să fie făcut din tulpinile unor buruieni aruncate peste oase, toate mustind de umezeală și putreziciune.
îți continui drumul fără să te uiți în spate, în spate e posibil să fie totul șters.
totul e să îți continui drumul, totul e să nu te oprești... e inevitabil? te trezești legat și aruncat într-o colibă în care ploua abundent, atât de tare încât crezi că te vei îneca, așezat metodic cu capul între bețele ce țin loc de pardoseală. te zbați până reușești să te retragi spre un "perete" și să îți tragi un pic răsuflarea. tremuri din tot corpul, din toată inima, oare doar de frig și frică, sau și de la scârba ce vine din stomac.
o mâna te smulge din colibă și chiar atunci se termina și ploaia. mâna te ia și te arunca în mijlocul mulțimii. e un cerc în jurul tău. dintre toți o față îți atrage atenția. e atât de plină de răutate. e o răutate care știe exact ce ești tu și prin ce treci, știe că nu ai avut nici o intenție, că nu înțelegi regulile după care se desfășoară ceva din locul acela, că ai venit cu credința că toți sunt oameni ca și tine care încearcă să nu iasă în evidență sau să suporte consecințele. cu atât mai mult se rânjesc buzele în răutate știind că are toată puterea în acel loc, că nimic nu poate interveni, pentru că ești pe tărâmul celor o mie de lacuri putrezite, pentru că aici totul e altfel și nu se poate ieși nicicum. cum te uiți la ea îi vezi fața atât de îmbătrânită, dinții și buzele negre, pare de o vârstă atât de mare încât doar cu o datare carbonică o mai poti afla. iar cât te uiți tu așa mîna te leagă de un stâlp, gloata se agită, iar tu primeşti o străfulgerare de măciucă în ceafă.
-hey, voiam să îți zic că semeni cu o tipă de a jucat în filmul în care joacă și johny depp și are ca și soundtrack piesa de la radiohead și anume creep.
poftiim? mai zici o dată te rog?
ziceam că semeni cu tipa în care johny depp e într-un rol secundar din filmul care are ca și soundtrack creep de la radiohead.
nu am înțeles nimic, cine e crip?
hai că revin când nu mai e așa gălăgie.
ok, mă bucur că te-am cunoscut!
~peste 5 minute~
-hey, ziceam atunci că are johny depp un film în care are un rol minor iar acest film are un soundtrack extraordinar de la radiohead al cărui videoclip are imagini cu johny depp și eroina principală din film, tipa aia seamănă cu tine!
drăguț, dar cine ziceai că o cântă? și care e filmul?
nu știi de radiohead??
~peste 10 minute~
cum puteam să cred că o știe cineva pe tipa aia, nimeni nu știe de radiohead cu piesa lor de "creepi".
~după câteva luni~
s-a interzis filmul pe motiv că are o cantitate cam mare de scene explicite de sex. filmul a fost încadrat în categoria filmelor pornografice deci nu va rula în cinematografe. adică românia si irak, mmplace!
ironic ar fi că acum tipa o fi cunoscută publicului, pentru că un film interzis creează senzație, o fi ca în perioada comunistă, ce bine! dar oricum nu cred că o să știe că a jucat și în filmul cu johny depp și cât de "creepy" se uita la el pe melodia lui radiohead...
pct ths
radiohead- creep
p.s. între timp pare că s-a anulat o parte din cenzură, dar oare câtă?
Uneori începi să numeri și nu ajungi decât la unu,
refaci cifrele,
reîncepi numărătoarea,
acum totul e in regulă: 01.
Pauză, nu ești deloc mulțumit de rezultat.
reîncepi numaratoarea: 1 fat(/ț)ă, 2 fet(/ț)e, 3 fet(/ț)e...
stop! devii un diamant,
stăpânește-te!
o dată viv, de două ori viv, de trei ori viv...
visezi viv până reevaluezi realitatea, vreau dincolo!
în visul ei ce o fi oare? oare are culoare? oare ea numară?
în realitate totul se rezumă la sistemul binar:
da sau nu. Nu?
Ceața de fapt e lăptoasă și cuprinde toată lumea cunoscută și vazută, iar oamenii umblă prin ea ca niște orbi. Totuși sunt mândri și nu întind mâinile în față în chip de antene. Nici pomeneală să își ia baston cu biluță în capăt, iar când se accidentează o fac cu toată viteza, poate nu mai simt durerea.
Umbre ale unor oameni,
Oameni ale unor umbre.
Ce ață folosești ca să îți coși iar inima? Inima de inima ei, inima de pieptul tău, inima fără culoare cu o culoare din mintea ta?
Tot uși încerci să deschizi și nu reusești decât de pereți să dai.
Ca pat te-ai descurca cel mai bine, ca perna și decor - o pictură în roșu pe perete.
Uneori sclipesc stele,
Apoi se sting.
Cea tare era pe scenă când își înfipse dinții în propriul antebraț. Sângele era peste tot și oamenii păreau în sfârșit șocați/ impresionați.
Totu și Koku se mirau că încă își mai țineau minte numele în acea îngrămădeală de artiști, dar erau tot mai disperați să facă ceva care să îi scoată din anonimat.
Capă t era ideea lor de șou, totul se termina în cuvântul t, totul începea în capă.
Circulă prin mediul virtual o instigare la rezistență: 12 ore pana salvam Roșia Montană, hai cu noi la primărie/parlament/sună-ți senatorul... nu mai are nici un sens, adica am fost atâția în stradă, eram gata să ne și batem, sau mai știu eu, poate nu.. iar acum ei ne ignoră la fel ca și la început, zici că nu existăm... efectiv nu existăm!
~a doua zi~
da, ieri toate semnele arătau că pentru a-ti salva rosia trebuie doar să lași sângele să curgă, dinspre casa poporului inapoi spre popor, apoi alt sange sa mearga înapoi ca să nu să se mai voteze legi antinaționale.
adică la modul în care s-a trecut prin comisii, la modul în care s-a bagat pe ordinea de zi, și toată secretomania... plus legea imunității, legea amnistierii, privatizarea loteriei și legea privind neimpozitarea jocurilor de noroc... numai legi bune, numai bune pentru a părăsi această grădină carpatină, tot mai îngustă
nu domnule, nu mai sper, nu mai ies, mai e și frig
cam mult scandal pentru o țară care e predestinată să fie cel mai frumos loc de pe pământ, prea mulți oameni care se țin de mințit și furat!
~azi~
nici acum nu îmi explic cum de nu s-a votat legea rmgc și mă mir în schimb cum de s-a votat in legea superimunității, mă mir și mai mult că încă mă uit cu o sete avidă la știrile politice așteptând unii sau alții dintre "aleșii" să vină și să zică: îmi dau demisia în numele poporului în semn de protest la ceea ce se întâmplă în politica de azi a României. plus vă aduc la cunoștință toate actele de corupție pe care le cunosc, cu dovezi.
or acest lucru e mai greu de crezut decât faptul că dnul barbu și-a dat demisia pe motive de declarații publice referitoare la bugetul de prevenire a răspândirii hiv. nu mai rămâne decât să vina primăvara și să ne luăm iar de bătut străzile orașului pentru a pune presiune pe ei, și pe ei, pe toți și să ne facem auziți!
blueneck - lilitu
p.s. ...mai rămâne pungești, felix.. și restul țării, și r.moldova
p.s. și încă ceva, noi suntem urmașii celui mai vechi popor din Europa, să fim mândri de asta!
știi că nu poți face soarele să reziste mai multe ore pe cer decât dorește el,
iar tu mai vii cu idei din tine pe care nici nu ești sigur că au vreun sens...
doar putin
poate doar greierii pot face o seară de vară frumoasă să fie mai frumoasă,
oamenii mici si negri nu vor reuși niciodată, mai ales în lumea aceasta!
de tot
dacă îți respiri în perna nu ajungi spre profunzimi deosebite sau kharmice,
oricum ai lua-o aerul este aducător și el de același lucru.
pune și te gândește bine câte colarifere cât timp ești tânăr și nicidecum singur. de frig poate fi dacă nu ai nici un calorifer în casă. dar nimeni nu are nevoie de ele!
seara ești în cameră și e liniște, dacă deschizi geamul rusună zgomotul de pe Vaci utka.
îl închizi și te întorci în pat.
este televizor și te uiti la snooker, cu sonorul inchis
cearsafuri reci, perne reci, beri reci...
tu nu ești rece deloc!
hai trezeste-te...
trebuie să mergem la dejun...
hai că imediat nu mai prindem deschis
știu că nu vrei să mai încercăm monstruozitatea aia de ieri!
si mie imi e somn dar, ce, poți fi bărbat! nu mai ești copil, nu? vii?
m? ah da, sigur!
nu mai fugi dupa tramvaie...
hai ca merg chiar încet că îs obosită
uite o lebădă! drept că nu e curcubeu, dar aceste păsări sunt și ele magnifice
zarva!
liniște, sunt oameni înăuntru care citesc. sau dorm.
nah.. îs doar antisociali
îs stradali
salvează poate ceva...
avem nevoie de aceste 500 de trepte?
sigur hai să le urcăm pe toate, apoi le coborâm. urcăm apoi să bem o bere peste asfințit.
iar e frig cu draci
unde ai fost acum 5 ani?
îmi omoram timpul degeaba.
nu erai cumva la facultate?
exact.
deci ești deștept!
nici mai mult nici mai puțin ca înainte.
dar ești filozof!
chiar mai puțin decât moromete!
și atunci?
timpul...
timpul?
fuge de mine, nu am reușit să termin cu el și e mai puternic ca înainte
ce vrei sa faci cu tot timpul?
să îl repar - să îi schimb relativitatea!
ca să mă pot indigna de frumusețea ochilor tăi cât de mult!
david stewart - silly boy
p.s. ai impresia ca nu mai curge timpul? timpul e moneda cea mai scumpa! mai taci!
Ultima noapte...
Plec lăsând în urmă un oraș de ani-zile/amintiri.
Frig în noaptea în care vrei să iei trenul din gară.
Frig peste tot!
"Lasă-mi geanta că o duc eu, fugi!"
Aștepți ore până vine, aștepți și tot nu vine.
Ajunge în gară și nu crezi: e atât de verde.
Intri deși nu ai de unde să fii atât de sigur că e chiar trenul bun, niciodată nu poți fi sigur! De nimic nu poți fi sigur în țara asta.
"Numai să nu il pierd, la naiba... nu o să pot explica prea multe.. grr"
În tren e cald, dar mai ales din cauza brațelor și picioarelor care se tot încolăcesc cu voința proprie. Loc nu este decât pentru câte o pereche din fiecare, dar nu asta contează.
Dimineața vine singură și vine și soarele bucuros să îți arate budapesta.
"sigur e mai frig decât pare.
ce intrare spectaculoasă!
e copiată din hugo."
O cafea. "o cafea?
da, o cafea!
oare aici îi scump?
aici e închis! Și aici, și aici, și aici... o cafea nu poți bea în orașul ăsta!
e încă devreme"
O cafea e mult? "nu înțeleg deloc dacă e scumpă.
nu e!
păcat cu discriminarea asta a fumătorilor.
oricine poate ieși afară.
... in frig"
Parcul e liniștit,
Câinii și ei,
Polițiștii trezesc oamenii de pe băncile parcului, din casele lor...
Câinii aleargă păsări plecate deja pe meleaguri mai calde,
"cât de frig poate fi!"
Noi doi și gențile, să pornim, să vedem, găsim ceva?
Gura de metrou, gura vânzătoarei care nu vorbeste engleză, gura ei care îi explică de ce anume avem nevoie, a câta oară?
Schimbăm linia. Informăm un indian despre traseu, coborâm, urcăm, ne minunăm de frig, vânt, soare și priveliște.
Nu știm unde să mergem. Dar nimeni nu știe engleză în acest oraș, "până la urmă tot nimerim!"
norocul ce te-a urmărit o vreme va merge mână-n mână cu tine."
Zilele merg în continuare după calendar şi se afundă tot mai tare într-o toamnă adevărată.
Mamele îşi îngrijesc copiii, alte mame şi-i îngroapă apărându-i de colţi de câini. Mamele sunt cele mai năpăstuite fiinţe de pe pământ.
Toamna îţi duce frunzele prin timp asuprind verdele. Apare şi un vânt care le poarta pe străzi şi le îngrămădeşte în colţuri de blocuri/bănci/bârne/borcane/bancuri de peşti.
Unele mame se mândresc cu_copiii lor: şefi, patroni, realizaţi profesional şi personal. Aceste mame sunt uneori ignorante.
Toamna e anotimpul care te duce spre o linişte rece. E o manifestare blândă a întâlnirii ipotetice dintre iarnă şi vară. Te cheamă spre hanorace şi mâini îngrămădite în marsupii.
Unii fii ar face orice ca să îşi poată face mamele mândre. Unii dintre ei sunt atât de aprig împinşi încât renunţă la orice alt fel de cod moral. Pot săpa şi în morminte dupa aur.
Toamna o asteptam cu soare şi caldură pentru că vara nu a fost suficient de fierbinte, ne doream măcar o toamnă lungă şi plăcută, pe alocuri chiar leneşă.
N-am obţinut decât o toamnă agitată care scoate mii de suflete în stradă într-o acerbă căutare a dreptăţii.
p.s. "- Să nu uiţi să îţi împresuri calea nebătută a dreptăţii cu cât mai mult noroc!
- Norocul nu are nicio treabă în tot acest calcul...
- Dacă am avea norocul ăsta... "
Alături de plantă era un pisoi alb şi gras. Blana îi era înfoiată ca podoaba unui păun, un aristrocat plin de aroganţă şi indiferenţă. Pisoiul dormea liniştit şi uşor, stătea pe covor, dar în acelaşi timp ai fi putut crede că pur şi simplu planează foarte aproape de el...
O mână neagră şi grăbită adună toate hainele aruncate pe jos şi ieşi din camera decorată cu raze puternice de soare.
Patul imperial şi alb este ocupat. O domniţă îşi scaldă somnul sub razele calde. O domniţă brunetă şi însărcinată.
Piaţa e împodobită cu piatra cubică. Pe ea poţi să te plimbi pe jos, poţi să te plimbi cu bicicleta, poţi doar să stai, poţi să te apleci să o culegi şi să o arunci mai încolo.
Bicicleta ti-o legi de un gard medieval, ţigările le ţii aproape împreună cu bricheta, mai păstrezi la tine amintirea unor ochelari de soare şi toată indignarea.
Domniţa îşi ridică capul şi îşi modelează buzele pline într-un zâmbet somnoros şi satisfăcut. Vede soarele încă strălucitor dintr-o toamnă timpurie şi se bucură, o altă bucurie îi crescuse mult, sub inimă, şi acest lucru îi aduce şi mai multă fericire. Se ridică plină de graţia unei viitoare mămici, iar părul îi cade lin pe spate atras de forţa implacabilă a gravitaţiei. Ajunge până la uşa şi o lovesc durerile: Anaaaa!!!
Lângă statuia călare stăm noi şi ne ferim de soare. Aşteptăm să se adune lumea. Oare o să vină cineva? Nu cumva am venit doar noi ca nişte proşti? Oare mai sunt şi alţii care vor să fie împotrivă, care vor să aibă o ţara curată şi normală?
Mai trece un sfert de oră şi îţi dai seama că piaţa e plină: tineri cu pancarte, copii cu mesaje, părinţi cu inimă.
Fata a devenit mamă, mama este fiica unei instituţii de stat cu sediu în Cotroceni... Fata a devenit ştire naţională!
Noi strigăm, fluierăm, ne plimbăm în jurul pieţei, aprindem torţe, batem bidoane de pereţi, zâmbim trecătorilor...
Noi strigăm în numele ţării, fluierăm impotriva nedreptăţii, ne plimbam de nerăbdare, aprindem torţe pentru lumină, bidoanele sunt pentru a-i trezi pe adormiţi şi corupţi... Suntem mulţi, dar suntem singuri.
Singuri Salvăm Roşia Montană!
Minunată dimineaţă, ultima de acest fel, ultima dimineaţă din această vară ţi se pare.. Din vara ce a început acum cinci zile.
Nu mai vrei sa vezi mare, tot timpul aceste despărţiri ţi s-au părut inutile şi prea dramatice. Afli cu satisfacţie că plaja este închisă din cauza vântului puternic, astfel nu mai trebuie să cauţi pretexte.
- Îmi dai un foc te rog?
- Da, desigur, am în poşetă pe undeva...
- Ce citeşti acolo?
- Profeţiile de la Celestine...
- Celestine... O fi ceva din latină
- Ah, nu ştiu încă...
- Ok, mersi de foc. Ne mai vedem!
De ce o tot cauţi pe Viv, nu e aici, nu o vei găsi, nu îţi va da nimic oricum. O bere! E cald şi meriţi o bere!
E bună dar nu e ceea ce vrei tu, nu-i aşa? Cam vrei să faci ceva, te cam roade ceva, cam ce vrei tu să faci oare?
- Mă duc până la cort!
Cea pe care ai confundat-o cu o nouă Viv nu mai doarme cu uşa deschisă, cum făcea mai înainte.
- Mai îmi dai un foc te rog?
- Desigur, ce ai acolo?
- Nişte foi cu o lume ireală de oameni fără conştiinţă
- Păi sper că o să îi dai foc după ce termini, pare o lume atât de întunecată!
Este totuşi incredibil cât poate să dureze să aduci un încărcător de telefon de la cort, trec ore întregi în care răspunzând la întrebări, înterceptând tăceri la întrebările tale, încerci să înţelegi ce "om" vrei să scoţi din carapace.
După cele 3-4 ore înţelegi că dacă mai stai o să pierzi singura dovadă că lumea chiar există şi anume sinele. Te ridici ameţit şi porţi încărcătorul victorios ca un viking blând după o găleată de vin.
arctic monkies - do i wanna know?
Când urci în maşină te gândeşti la toamna ce vine si la umbra de zâmbet însoţită de fluturarea de mână ce ai primit-o subtil la plecare. Noroc că îţi plac hanoracele!
p.s.
"- Uite o monedă
- Păi ia-o, e norocul tău
- E în faţa cortului tău, norocul acesta ar trebui sa îţi aparţină
- Dar eu vreau să îl ai tu, şi bricheta, eu nu fumez iar tu pleci..."
Când toxinele oboselii nu pleacă cu o cafea le amăgeşti cu un alcool, le mai amăgeşti apoi cu o apă sărată şi neagră, le amăgeşti cu un surâs şi o mângâiere absurdă.
Soarele e nemuritor şi aţâtă sufletele să se dezbrace de zdrenţe de se aruncă în mare pe capete, totuşi toate ies înapoi pe mal doar mai puţin obosite, cu mult mai puţin uşoare.
Impresia generală că marea te relaxează şi deconectează de cotidian e adevărată, dar atunci apar valurile ce se sparg în mal şi te loveşte deznădejdea, marea cât e ea de mare pare doar un colos neputincios. Şi atunci noi oamenii?
Dincoace suntem noi şi nu ne lăsăm!
Un volei, un soare mai liniştit de plajă, o carte despre văduva ei neagră şi muşcătura cu priapism, o scrisoare din imaginaţia lui Viv, iar ziua trece. Trece ca orice zi compusă fiind din timp, timp împărţit în clipe trăite. Altfel ce ar mai fi timpul?
Pe plajă se lasă întunericul, vine liniştit ca la el acasă şi se aşează peste tot firesc ca şi frunzele toamna. O pată albă, înflorită şi suplă alunecă pe lângă spre un răsărit atât de departe. Fără să mai încerci să te opui alergi după ea vrând să prinzi năluca. Ajunge la apă şi deja face parte din ea cu tot cu flori, iar tu te uiţi de pe plajă, doar eşti în blugi, mai ai şi tenişi...
"- De ce ţi-i frică?
- Dar nu îmi este!..
- Văd atâta frică în ochii tăi, şi întuneric. Eşti tot îmbrăcat în negru.
- Uite e o coincidenţă. Am căştile albastre...
- Desigur, nu mai aveau negre.
- (Da)... "
Pata se pierde ca un vis. Lângă o umbrelă, cineva agită o sticlă mică de apă minerală şi te întreabă dacă nu ai un foc. Răspunsul tău e un sincer nu dar te oferi să faci rost... ţigară, vodkă, poveşti, iar ţigară, iar poveşti, mai multă vodkă... nume schimbate spre a fi uitate, vodkă, ţigări, cort...
Ieşi când îţi dai seama cât de greşit îi totul, îţi ceri scuze şi te duci...
daughter - get lucky
Parcurgi drumul înapoi singur, ca un om normal, ca un om fără rădăcini, ca un om fără straie...
Soarele stă să răsară şi uitându-te spre mare realizezi că se anunţă unul frumos, dar nu te interesează şi te duci direct în hamac... Acum doar hamacul îţi mai culege visele
p.s.
" - Cum te cheamă?
- Dar ce treabă ai tu cu numele meu?
- Eu aş zice că numele tău trebuie să fie compus din două cuvinte...
- Mai degrabă fiecare să-şi poarte singur numele, fiecare cu numele lui, la fel cum şi râmele îşi săpă proprile găuri prin pământ. Înţelegi?
- ( ...ceva în genul lumină blândă)... "
"dacă zici ca înţelegi pink floyd, de ce mai stai în întuneric?"
A doua zi începe liniştit, e sâmbătă şi nu ai nicio grijă. Soarele te trezeşte şi te trimite în hamac, te supui şi adormi din nou sub umbra unui nuc mai mult tânăr decât bătrân. Soarele e tot sus dimineaţă fiind, dar ţie nici că-ţi pasă, nucul îţi dă somnul răcoros.
Întrun final îţi iei o cafea, o bei încet de parcă ţi-ar fi frică de ce s-ar întâmpla după ce o vei termina. Ţigara face şi ea parte din anturaj, apărută odată cu el, nici aici nu-ţi dă pace.
E deja cald şi deja nu te mai gândeşti la nimic, totuşi mergi la magazin pentru că ar fi bine să şi mănânci ceva după beţia de ieri. Mesteci încet pâine cu pateu, cu tocană de legume, cu carne la conservă, cu gânduri topite, transpirate şi prelinse de pe tâmplă în jos.
Când mergi pe plajă te arunci direct în mare, deja te cunoaşte şi nu mai e timidă. Faci o tură şi ieşi la soare, berea se strecoară dulce şi rece în sufletul deja sărat.
Ziua trece cum poate, cu soare, cu mâncare, cu multă răcoreală în cutii de jumătate de litru, cu prosop ba fierbinte, ba ud şi tot mai sărat. Iar când trece ziua toată lumea ştie că vine seara, seara e cel mai bine!
Deja ai mâncat şi cum ţi-i cald încă cauţi un pic de umbră, iar terasa e tocmai îmbietoare. Acolo vezi iar acea pereche de ochi, nu mai gândeşti nimic:
- Salut, putem sta şi noi?
- Sigur, eu sunt Ana...
(Ana are mere?)
- Da, am mere. Îs în cort!
Orele trec rotunde şi grăbite la fel ca şi paharele cu suc de merişoare tari şi după durerea colectivă de abdomen şi gât a unei jumătăţi de duzină de oameni realizezi cât de bine trece timpul, mai ales cu merişoare.
4:17
- Chiar îţi stă bine cu părul desprins...
8:23
- Hai că eşti chiar nostim când stai să adormi aşa gol în cort
sarah jaffe - pretender
Soarele zâmbeşte liniştit şi te trimite din nou în hamac, pe acolo va trece o mână şi te va ciufuli în drumul ei spre casă...
p.s.
"- Tu de ce ai venit în Vamă?
- Pentru că îmi place aici. - Şi ce anume îţi place ţie?
- Praful.
- Praful?
- Da praful, dă o senzaţie de uitat de lume, de regăsit, de reîntors acasă... Ţie?
- Mie îmi place marea... pescăruşii... nisipul... soarele... liniştea... "
"Chiar aşa Vama nu mai e la fel, dar cine sunt eu să îi cer să nu se schimbe dacă eu mă schimb mereu?"
După ce faci un duş lung, după ce îţi pui o grămadă de tricouri şi alte multe chestii mici întro geantă, după ce îţi faci rost de doi prieteni şi două necunoscute cu numele în S, eşti pregătit la drum de Vamă.
Drumul începe cum ştie el mai bine întro noapte caldă de vară, cu un CD făcut în grabă mare, cu alte CD-uri lipsă, dar cu mult entuziasm.
Tu încă te gândeşti dacă faci bine că te duci unde ai fost şi anul trecut şi ţi-a plăcut, în mintea ta e o teorie care îţi tot zice: "nu repeta lucrurile care ţi-au plăcut".
Primul lucru care îl faci e să simţi apa, oare e la fel de sărată, oare mai are stânci, oare o să mă primească înapoi? Răspunsuri pe care le vei găsi odată cu timpul scurs, afundat în nisip şi vodkă.
Al doilea lucru e să bei o bere pe o terasă care îşi zice "Pura Vida" şi te îndeamnă cu hamace, saltele şi muzică dulce să bei o băutură rece şi să te odihneşti strângând ceva în braţe. Când te trezeşti eşti deja singur şi ţi se pare atât de normal încît mai dormi un pic până vin prietenii să te trezească.
Ridici un cort, ridici al doilea cort, apoi te schimbi să mergi la mare, să încerci să o cucereşti şi a doua oară, dar atunci vezi o privire, o privire ce pare să treacă prin tine, sau e chiar o privire ce îţi răscoleşte sufletul intenţionat, o privire care nu se mai opreşte având patru ochi şi două corpuri care se atrag. Nu se va opri până nu va intra altcineva între perechile de ochi.
Plaja e fierbinte, apa e curată şi caldă, soarele cade peste case, după unicul deal cel ca o dungă, iar cele trei îţi fac o promisiune pe care o înţelegi: "Vama o să îţi fie prietena ta bună"
