19842

~din altă perspectivă~

te duci liniștit, nu ştii exact unde, dar nu ai de ce să îţi faci griji.

drumul e normal, vecinătăţile drumului la fel, cerul e înalt și albastru.

cât mergi așa, căci ciudat de tot dar mergi pe jos, ajungi la o tablă roasă de timp - "MAREA"

hm... ce-o fi și cu asta? de desubt scrie - țara celor o mie de lacuri (Finlanda ?).

continui să mergi, acum îți dai seama că tot drumul l-ai facut cu încă cineva, nu prea ştii cine e, dar nu-ți faci griji, e ok.

apar ape în stânga și în dreapta drumului, ape frumoase ca de mare, dar se vede totuşi că sunt lacuri. sar pești frumoși peste oglinda apei, ies la întâlnire și verifică cum arată.

continui drumul și te gândești că ai prinde niște pești cât mergi așa, neștiind exact unde, totuşi ştii că te vei întoarce și că ți-ar pica bine niște pește la cină.

acel cineva care e cu tine te surprinde cu o plasă de prins pești pe care o tot bagă în apă, prinde ceva, scoate peștele se uită la el și îl aruncă înapoi. plasa are mâner scurt nu o poate purta decît pe la mal, pește este din plin dar mai este până la întoarcere, ce rost are să strici peștele?

mai mergi, uimit de bogăția "mării" știind că ai un scop pentru care te duci încolo, adică tot înainte.

cerul pare să mai cadă și să își schimbe culoare, sau doar să mai piardă din ea.

drumul îți scoate în față stafii care se uită direct în ochii tăi, care par ale unor oameni nebuni, dar e o perioadă atât de scurtă de timp că nu ești sigur dacă nu e doar imaginația ta.

totul devine umed, umed și rece, umed și întunecat, umed și putred.

drumul pare să fie făcut din tulpinile unor buruieni aruncate peste oase, toate mustind de umezeală și putreziciune.

îți continui drumul fără să te uiți în spate, în spate e posibil să fie totul șters.

totul e să îți continui drumul, totul e să nu te oprești...   e inevitabil? te trezești legat și aruncat într-o colibă în care ploua abundent, atât de tare încât crezi că te vei îneca, așezat  metodic cu capul între bețele ce țin loc de pardoseală. te zbați până reușești să te retragi spre un "perete" și să îți tragi un pic răsuflarea. tremuri din tot corpul, din toată inima, oare doar de frig și frică, sau și de la scârba ce vine din stomac. 

o mâna te smulge din colibă și chiar atunci se termina și ploaia. mâna te ia și te arunca în mijlocul mulțimii. e un cerc în jurul tău. dintre toți o față îți atrage atenția. e atât de plină de răutate. e o răutate care știe exact ce ești tu și prin ce treci, știe că nu ai avut nici o intenție, că nu înțelegi regulile după care se desfășoară ceva din locul acela, că ai venit cu credința că toți sunt oameni ca și tine care încearcă să nu iasă în evidență sau să suporte consecințele. cu atât mai mult se rânjesc buzele în răutate știind că are toată puterea în acel loc, că nimic nu poate interveni, pentru că ești pe tărâmul celor o mie de lacuri putrezite, pentru că aici totul e altfel și nu se poate ieși nicicum. cum te uiți la ea îi vezi fața atât de îmbătrânită, dinții și buzele negre, pare de o vârstă atât de mare încât doar cu o datare carbonică o mai poti afla. iar cât te uiți tu așa mîna te leagă de un stâlp, gloata se agită, iar tu primeşti o străfulgerare de măciucă în ceafă.

pct thc

iamamiwhoami - kin

p.s. dance like m_th_rf_ckrs!