uk.ok

Moartea unui om:

se măsoară?

se miroase?

Un corb poate croncăni,

unde o face e problema.

Cine-l crede se pierde...

Ca să înțelegi un lucru "v-am împovărat că să vă putem procrea"

dacă trecutul ar vorbi câte s-ar aprinde în capul nostru? noi cei tineri și maleabili?

- Aprinsule, ia hai să îți zic două vorbe! cel căruia i-a fost aruncată adresarea este cunoscut acum ca erou al unui regim mort.

Aseară au curs două decenii în 5 ore sângeroase,

nopțile acum sunt din nou pline...

Cât de mult și-ar dori lumea un răgaz, apoi să se nască din nou, deja tineri dar știutori.

"Eu prindeam provocatorii și îi stingeam de-a dreptul, cu un extinctor, cu partea tare de jos pe partea lui moale a capului, în locuri dosite, de obicei. Cred că am facut o treabă profesionistă, nu am lăsat nici o urmă și tu poți merge acum la poliție sau unde vrei tu, nu o să te creadă nimeni și chiar dacă unii o să creadă de cuviință că trebuie să verifice să știi că tot degeaba va fi. Și încă un lucru, poate se mai schimbă aerul dar oamenii încă se mai aprind și ascultă-mă pe mine bine stingători mai sunt"

Dohu își strânse mâinile masive una peste alta peste picioarele lui de sub măsuța de culoarea maslinie a tenului lui in barul în care își terminase berea proastă a serii călduțe încă. În priviri nu se mai putea citi nimic de parcă odată ce a închis gura și a terminat de vorbit mintea s-ar fi oprit si ea nemaifiind nevoie de ea. Doar razele soarelui care băteau paralel cu suprafața pământului ajungeau până în ochii lui și păreau a se juca de-a lucirea lacrimei.

Koku se ridică, merse la bar unde plăti consumația mizeră a mesei și mai comandă o bere pentru cel ce rămase la masă. Apoi plecă știind că nu lasă în urmă ultimul om normal fizic de pe pământ, poate doar un om cu reacții normale la actele de agresiune asupra conștiinței sale.

evanescence - lost in paradise

p.s. Koku în căutarea ultimului om normal de pe Pământ