lumina priapica

 Când toxinele oboselii nu pleacă cu o cafea le amăgeşti cu un alcool, le mai amăgeşti apoi cu o apă sărată şi neagră, le amăgeşti cu un surâs şi o mângâiere absurdă.

 Soarele e nemuritor şi aţâtă sufletele să se dezbrace de zdrenţe de se aruncă în mare pe capete, totuşi toate ies înapoi pe mal doar mai puţin obosite, cu mult mai puţin uşoare.

 Impresia generală că marea te relaxează şi deconectează de cotidian e adevărată, dar atunci apar valurile ce se sparg în mal şi te loveşte deznădejdea, marea cât e ea de mare pare doar un colos neputincios. Şi atunci noi oamenii?

 Dincoace suntem noi şi nu ne lăsăm!

 Un volei, un soare mai liniştit de plajă, o carte despre văduva ei neagră şi muşcătura cu priapism, o scrisoare din imaginaţia lui Viv, iar ziua trece. Trece ca orice zi compusă fiind din timp, timp împărţit în clipe trăite. Altfel ce ar mai fi timpul?

 Pe plajă se lasă întunericul, vine liniştit ca la el acasă şi se aşează peste tot firesc ca şi frunzele toamna. O pată albă, înflorită şi suplă alunecă pe lângă spre un răsărit atât de departe. Fără să mai încerci să te opui alergi după ea vrând să prinzi năluca. Ajunge la apă şi deja face parte din ea cu tot cu flori, iar tu te uiţi de pe plajă, doar eşti în blugi, mai ai şi tenişi...

"- De ce ţi-i frică?

 - Dar nu îmi este!..

 - Văd atâta frică în ochii tăi, şi întuneric. Eşti tot îmbrăcat în negru.

 - Uite e o coincidenţă. Am căştile albastre...

 - Desigur, nu mai aveau negre.

 - (Da)... "

 Pata se pierde ca un vis. Lângă o umbrelă, cineva agită o sticlă mică de apă minerală şi te întreabă dacă nu ai un foc. Răspunsul tău e un sincer nu dar te oferi să faci rost... ţigară, vodkă, poveşti, iar ţigară, iar poveşti, mai multă vodkă... nume schimbate spre a fi uitate, vodkă, ţigări, cort...

 Ieşi când îţi dai seama cât de greşit îi totul, îţi ceri scuze şi te duci...

daughter - get lucky

 Parcurgi drumul înapoi singur, ca un om normal, ca un om fără rădăcini, ca un om fără straie...
 Soarele stă să răsară şi uitându-te spre mare realizezi că se anunţă unul frumos, dar nu te interesează şi te duci direct în hamac... Acum doar hamacul îţi mai culege visele

p.s.

" - Cum te cheamă?
  - Dar ce treabă ai tu cu numele meu?
  - Eu aş zice că numele tău trebuie să fie compus din două cuvinte...
  - Mai degrabă fiecare să-şi poarte singur numele, fiecare cu numele lui, la fel cum şi râmele îşi săpă proprile găuri prin pământ. Înţelegi?
  - ( ...ceva în genul lumină blândă)...  "