Câteodată mi se pare că pe călcâie mi se lipesc aripi de
Thor și mi vine să zbor mult și să nu mă opresc până nu ajung la capătul
planetei, până nu ajung chiar tocmai în Atlantida sau în Ținutul de Mijloc.
Cred că aș putea să dau și peste klingonieni în drumul meu și peripețiile mele.
E ok, sunt pasionat de klingonieni, le pot zice salut cu ușurință - nuqneH.
Într-o seară de asta, cu mâncărimi la picioare, pluteam ușor
prin casă. Mi-am deschis o hartă să văd pe unde să mai îmi iau zborul. Tot veni
primăvara - altfel te deplasezi pe vreme faină. Am învârtit globul de câteva
ori și s-a oprit strategic pe Oceanul Pacific, fața nevăzută a pietrei cosmice
pe care o numim Pământ. Am dat un pic de zoom și am văzut că sunt câteva
insulițe superbe denumite, în ansamblul lor, Polinezia. Am stat și am analizat
un pic posibilitățile de deplasare până acolo și, deși imaginile unor cabane pe
malul oceanului sunt de-a dreptul magnifice, am mai învârtit o dată globul
virtual.
- - Aw, ce tare, mergem în Praga?
M-am uitat în spatele meu, stătea Dede în pijamale deja.
Apoi s-a uitat la mine, m-a pupat pe obraz și, plecând, a imitat un strigăt
încet de tot: "Roadtrip!"
Scărpinându-mă la gleznă, m-am gândit deci: "Mergem cu
mașina la Praga. Yey!"
M-am ridicat și eu, cu decizia luată, și parcă se mai
liniștesc și aripile puțin. M-am dus în pat să văd cum visez Praga împreună cu
soția mea.
----- 2 zile mai târziu ----- ora 06:00
A sunat alarma de pe telefonul meu Android, dar eu sunt deja
treaz de ceva timp, încercând să mă abțin să îmi mișc picioarele pe sub plapumă
și astfel să mi le frec de pat. Dar dacă a sunat alarma teoretic am voie, doar
mergem la Praga, ne putem trezi. M-am întors spre Dede după ce mi-am oprit
alarma și am văzut că are ochii deschiși și armele închise. Ne-am îmbrățișat de
bună dimineața, apoi ne-am dat jos din pat energici și plini de entuziasm.
Bagajele sunt făcute de ieri, mai trebuie puse periuțele de dinți, pentru care
ne înghesuim amândoi pe ușa de la baie.
----- / ----- ora 06:15
Bagajele în portbagaj, sandvișurile în mașină, Androidul
conectat în aplicația de navigație plus muzica și acesta e momentul de rotit
cheia în sensul rotirii acelor de ceasornic. Cu ochii spre miscarea arborilor
abia înverziți pe lângă mașină, îmi dau seama cum las tot mai repede în spate
segmente egale, albe dinspre X-ul care era locul meu de parcare. Dede butonează
o melodie și nimerește peste ceva care are ceva special printre versuri, având
cuvinte cum ar fi ciocolată, coniac și "Vreau să simt Praga cu tine."
Intru în jocul ei și în 3 minute suntem amândoi gata, fără voce în gât și
amețiți la cap de la efortul de a striga mai tare decât solistul dat la maxim.
Pe european lucrurile merg strună și trecem la alta piesă, una liniștită, de
drum lung, care unge segmentele să curgă ușor în spate și fără șocuri sau
zgomote ciudate.
----- / ----- ora 09:30
Vama a rămas în urmă, deja suntem pe teren străin. Pare că
arată totul diferit, câmpurile sunt altfel aranjate, oamenii merg diferit pe
stradă, mai liniștiți. Mă îndrept spre o benzinărie să iau o cafea și o vinietă
pentru noua țară. Mă tot învârt prin magazin, nu înțeleg nimic ce scrie pe
etichete și decid să rămân doar la cafea, ceea ce îi și comunic cu voce tare
copilotului, de parcă dacă suntem în altă țară nici nu mai circulă cuvintele
prin aer așa ușor. La casă mă postez țanțoș și zic mândru: "Coffee,
please, and a vignette for one week." Doamna casierită zâmbește amabil și
răspunde prietenoasă: "O cafea și o vinietă, nu? Intrăți în Ungaria, am
înțeles corect?" Perplex, răspund și eu umilit: "Da, mulțumesc
frumos," întinzând talonul mașinii."
Cerul este senin, de un albastru neasemuit de pur. Pe stânga
și pe dreapta autostrăzii se întind larg câmpuri verzi, iar ici și colo se
desfășoară câte un sat sau un oraș mic, ascunse sub câte un pâlc de arbori. În
față, alte mașini zboară, strălucind și ele în soare, cerând cu insistență o
pereche de ochelari de aviator pentru a nu fi ajunse prea repede de răsăritul
din spate. Deja un sandwich a fost lichidat, iar cafeaua e istorie, iar
gleznele, deși mai liniștite, mai cer ocazional un scărpinat. Noroc că mașina
are și pilot automat, așa că mă pot mișca în voie cu picioarele
----- / ----- ora 11:30
Pe marginea Budapestei facem pauză de prânz. Ne dezmorțim
oasele și ne uităm la soarele de pe boltă, fiind aproape la zenit. Intrăm în
restaurantul de tip fast food și cerem cu încredere un hamburger și un
cheeseburger. Primim un răspuns care clar nu e de înțeles, plus că era și sub
formă de întrebare. Zic "da" și sper că m-a întrebat dacă vreau și
cartofi prăjiți, rău nu are ce să fie. Plătesc cu telefonul și mergem la o masă
pe terasă să ne mai bucurăm de vremea deosebită. Cât mai bem o gură de apă și
ascultăm trilurile porumbeilor, tocmai vedem că vine un tânăr cu comanda și ni
le pune pe toate în față. Doar că nu era un cheeseburger, un hamburger și o
porție de cartofi, ci mult mai multe, de parcă ne-ar fi adus tot ce aveau
pregătit în spate. Întreb "this is all for us?" Nu am comandat noi
atât. Băiatul a făcut din umeri și a plecat ușor, plictisit, în stilul în care
doar un adolescent poate. Mă uit pe bon, convertesc în lei, convertesc în euro,
stau, mă gândesc, suma nu părea să fie chiar așa de mare, mai mult decât m-aș
fi așteptat, dar nu suficient de mult încât să justifice tot ce era pe tavă. Mă
ridic, iau tava, dar Dede îmi pune mâna pe braț și îmi arată ceasul. "Dar
e prea mult, poate e comanda altcuiva", zic. Mă duc la casierie înapoi, îi
arăt bonul și zic "It's too much". "No refunds!" mă anunță,
ca și cum și cuvintele englezești întâmpină rezistență prin aerul din
Budapesta. Zic "might be a mistake". "Your order, 62, yes?"
"Yes." "Ok, good, no refunds." "Bine, bine", zic,
"no refunds." Mă duc la Dede și o anunț că a fost ceva promoție, ne
ajunge mâncarea până la Praga.
----- / ----- ora 17:45 - Cisarska Louka
Cu ochii injectați și tremurând, după ce am trecut prin
nenumărate peisaje și diverse autostrăzi, ajung la intrarea pe insulă, care
permite trecerea doar pentru o singură mașină. Nu mai am răbdare, dar am noroc
și nu trebuie să aștept. Pe partea cealaltă, drumul se îngustează puțin, nu mai
fiind asfalt, ci doar o pietruire aproximativă și spațiu exact cât să nu zgârie
ușor oglinda de diversele crengi. Soarele, care acum câteva minute ardea
nemilos, acum părea pierdut într-un apus prea rapid, iar eu mă tot gândeam dacă
nu merg pe contrasens sau dacă nu sunt în curtea cuiva. După încă câteva sute
de metri, însă, drumul se mai lărgește și încep să apară și alte mașini
parcate, găsind și campingul unde închiriat o rulotă.
Ajunși, ne-am aruncat bagajele în rulota rezervată și am
luat-o la pas să vedem insula imperială. Insula este de fapt o fostă peninsulă
și este destinată sportului și anumitor activități de masă. Acum, însă, este
liniște și totul este verde pe cât se întinde insula, străjuită de plopi și
nuci înalți și apoi de apele de culoarea cafelei ale râului Vltava. Un nume
bun, de nepronunțat. Ne oprim sub un nuc mai mare și ne așezăm să admirăm
peisajul boem - celălalt mal este departe, iar pe țărmul care se înalță în
pantă mică se pot observa o mixtură de clădiri istorice și foarte vechi, care
apoi, pe măsură ce terenul capătă altitudine și clădirile devin mai moderne,
formează un fel de Infografic istoric al arhitecturii la scară naturală.
Stând așa, parcă mi-aș scoate și aprinde o țigară, furat de
peisajul care te îndeamnă la meditație. Îmi bag mâna în buzunar din reflex și
apoi îmi amintesc că nu mai fumez de 10 ani sănătoși. Dede face poze, nelăsând
momentul să îi scape memoriei în vreun fel, pe care nu te poți baza mereu. Îi
fac și eu o poză discret cu ea, cum pozează un pescăruș - artist neînțeles,
care și el urmărește cu atenție dacă nu primește totuși ceva de mâncare de la
noi. În spatele nostru, pe terenul de golf, zboară în neștire bile de plastic
lovite vânjos de jucătorii înrăiți. Mai întorc capul când aud chiotele de
bucurie, probabil că au prins o lovitură mai bună, însă în principiu doar
impactul crossei cu bila se aude. Găsesc grandios că pe o zonă atât de
pitorească poți să stai la camping și să joci golf și nu este împânzită de vile
private și atât.
- - Máš cigaretu?
Mă uit uimit în spate și văd un tip îmbrăcat sportiv, chel,
cu ochelari de soare, așteptând un răspuns. O secundă de nedumerire și apoi
răspund totuși în engleza mea perfectă: "no, i don't". Domnul parcă
atât aștepta să îi răspund în engleză și face un pas în față, continuând:
- - Ale máš oheň?
De data aceasta nu mai știu ce zice, dar sunt în mod clar
mai mirat că discuția continuă. Dede nu mai face poze spre oraș, ci face poze
cu ea și îl prinde și pe necunoscut în selfie.
- - Můžu s tebou chvíli zůstat?
Se așază cam la un metru de mine și își scoate din buzunar o
țigară, apoi o aprinde liniștit cu o brichetă verde transparentă. Trage un fum
și se uită la peisaj de parcă l-ar vedea prima dată.
- - Pěkné, že?
- - I don't know Czech language. Do you know English maybe?
- - Ne...
Mai trage un fum și îmi imaginez cum aș pluti
liniștit pe apele Vltavei fără a scoate un zgomot, fără a mă putea mișca, fără
a avea de ce să respir. Mă gândesc dacă m-ar urmări pescărușul și îmi dau seama
că cel mai probabil nu are de ce. Mi se ivește un surâs stupid pe față, moment
în care Dede vine și se așază pe partea opusă față de intrus și mă ia de braț,
considerând că am de gând să îmi apar cu forța liniștea invadată.
Interlocutorul își ia ochelarii de pe ochi, se șterge de
transpirație cu mâna, și apoi când scoate din buzunar un șervețel, îi mai cade
un dispozitiv. Îl ia bucuros, de parcă prima dată îl vede, și apoi vorbește în
el ceva și-l îndreaptă spre mine:
- - I'm Novak, I'm staying here at an accommodation. I came alone and thought I would make some friends here. You guys look great.
Am recunoscut cuvântul "Novak", care a fost și în
vorbirea lui și în cea a dispozitivului, ceea ce m-a făcut să bănuiesc că ar fi
un fel de traducător instant. Apoi, acesta, ca să îmi confirme parcă bănuiala
din ochi, mai vorbește o dată spre dispozitiv, apăsând un buton, și apoi îl
îndreaptă iar spre mine:
- - This is an instant translation device, I got it from my sister. I told her that I was coming and she said that there happen to be quite a lot of international tourists and that I could use one of these. From what country are you guys?
Lupt din răsputeri să nu îi cer o țigară, așa că îi spun că
suntem din România. Și apoi zic, ce e cu acel dispozitiv, că e interesant, cred că ne-ar folosi și nouă unul din asta. Novak se uită puțin în setări, apoi
vorbește iar în melodioasa limbă cehă, plină de consoane, care în imaginația
mea seamănă tot mai mult a rusă, limbă care cu toată nedorința mea totuși o
știu.
- - Ah, Dracula, țara vampirilor și a lui Hagi. Pauză, apoi continuă, și este Hagi vampir? Așa s-ar explica mai ușor geniul lui și totala lipsă de oboseală.
- - Păi e cunoscut faptul, zic eu, toată generația de aur au fost vampiri, e și un documentar pe net care explică și cum au fost la Bran și s-au transformat. Dar nu a fost intenționat, cel puțin la început. Și să știi că nu Hagi a fost prima dată transformat... îi intru eu în joc.
- - Și probabil că și Comăneci, nu? La cât de albă e la față... și apoi începe să râdă cu poftă. Râsul lui molipsitor s-a transmis rapid și la mine și la Dede. Continuă apoi folosind dispozitivul - vrei o țigară?
- - Nu, zic, m-am lăsat, mulțumesc.
- - Nu fumezi nimic? insistă el, fac eu cinste cu un fum.
Dede se prinde mai repede și îmi strânge puțin brațul, așa
că înțeleg și eu aluzia.
- - Nu, nu e cazul. Nu sunt neapărat adeptul concediilor afumate, dar apreciez oferta.
- - Foarte bine, zice el, oricum sunt de la poliție și ar fi trebuit să vă arestez atunci, și iar râde cu poftă. De data asta însă nu mai pare atât de molipsitor.
- - Am glumit, nu te arestează Novak, Novak e prieten cu voi. Hai să bem o bere, știți ce bună e berea în Cehia, cea mai bună din lume. Partea bună e că e și legală... hai, nu mai fiți așa serioși. Apoi stă o secundă, uite ca un gest de prietenie cu statut internațional vreau să aveți voi acest translator vocal. Cadou.
- - Ok, nu refuzăm o bere cehă, iar în ceea ce privește translatorul, mai putem negocia, încerc să mai dreg busuiocul, luând dispozitivul întins spre mine.
- - Hai că mai am și niște povești despre Václav
Havel, să vezi ce ciudat a fost omul...
- Ne ridicăm și alunecăm pe lângă apă spre o mică terasă unde
chiar pare sa aibă cea mai bună bere.
Experiența noastră împreună cu translatorul instant Vasco
Translator V4 a acționat perfect la modul în care tehnologia contemporană chiar
sparge barierele lingvistice și culturale, transformând momentele de frustrare
în oportunități de învățare. Această aventură ne-a amintit că fiecare
interacțiune, fiecare întâlnire cu o cultură nouă, reprezintă o poveste
fascinantă ce poate fi savurată. Într-o lume în care
distanțele geografice devin din ce în ce mai mici și interacțiunile
interculturale devin din ce în ce mai frecvente, este esențial să abordăm
diversitatea culturală cu curiozitate și respect. Așa, orice situație
neobișnuită devine o oportunitate de a descoperi frumusețea și complexitatea
lumii în care trăim. Iar cu un partener de încredere, aventurile noastre în
lumea largă devin mai ușoare, mai pline de sens. Așadar, continuăm să explorăm lumea, să învățăm și să
ne bucurăm, să creăm legături autentice și să construim punți de înțelegere
între culturi diferite și să ne antrenăm aripile lui Thor.
________________________________________
Articol scris cu mândrie pentru SuperBlog
________________________________________
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu