_____________________________________
𝓐𝓻𝓽𝓲𝓬𝓸𝓵 𝓼𝓬𝓻𝓲𝓼 𝓹𝓮𝓷𝓽𝓻𝓾 𝓢𝓾𝓹𝓮𝓻𝓑𝓵𝓸𝓰
_____________________________________
_____________________________________
𝓐𝓻𝓽𝓲𝓬𝓸𝓵 𝓼𝓬𝓻𝓲𝓼 𝓹𝓮𝓷𝓽𝓻𝓾 𝓢𝓾𝓹𝓮𝓻𝓑𝓵𝓸𝓰
_____________________________________
Despre somn s-a vorbit mult sau mai degrabă despre cum lipsa lui provoacă atâta angoasă. E târziu și vrei să dormi, nu poți dormi și îți vine și mai greu să adormi și te concentezi și mai tare să dormi că dacă ai fi telekinezic ai muta toată mobila prin casă doar cu gândul. Singurul rezultat fiind acela că nu doar că nu dormi nici măcar un pic dar acum te mai și gândești la toate greșelile ce le-ai făcut în ziua respectivă, sau în precedenta, sau și mai rău în ultimii ani conștienți din viață. Așa cum fac și eu cu frazele acestea nesfârșite mi se mai întamplă și cu somnul de duminică.
Gata, cum s-ar zice în
daca veche - happy thoughts. Ce bine a mai fost la mare! Vreme frumoasă, relaxare
cum trebuie, plaja albă, mare albastră, cer nesfârșit, mojito verde, munca
departe, proiecte neterminate, proiecte uitate, termene depășite, stres destul..și
somnul nu mai vine.
Nu, nu marea e soluția. Hai,
poate ajută un exercițiu de memorie - să enumăr scriitori. Cine a scris “Baltagul”?
Răspuns Mihail Sadoveanu, tot mai bine ca “Miorița”. Dar cine a scris “Ion”? Răspuns:
Liviu Rebreanu, cam tragic om dar și-a urmărit obiectivele. Cine a scris “Moara
cu Noroc”? Tot uit, ceva Ioan parcă. Nu contează, cum îl chema pe cel ce a
scris “Enigma Otiliei”? George Călinescu…
Hm nu cred că e bine, Camil Petrescu? Vai, am mâine meeting cu Petrescu 🤦
E cam cald oare? Mai
bine beau o gură de apă.
A, da știu! Trebuie numărate oițele. Una, două, trei,
patru, cinci, șase, șapte, opt, nouă, zece, unsprezece, treisprezece, paisprezece,
cincisprezece, șaisprezece, șaptesprezece, nouăsprezece, douăzeci. Stop! Parcă
am ajuns prea repede la douăzeci. O iau de la început: una, două, trei, patru, cinci,
șase, șapte, opt, nouă, zece, unsprezece, doisprezece, treisprezece, paisprezece,
cincisprezece, șaisprezece, șaptesprezece, optsprezece, nouăsprezece, douăzeci,
douăzeci și una aah, nu am oprit termostatul!
După ce am deschis ușa pentru aeresit și oprit căldura în prealabil, (groaznice
prețuri la gaz) mai stau puțin pe gânduri, ca să nu pornesc bluelight-ul la
telefon cumva să verific. Am așa o presimțire că simpaticele oițe până la urmă
te ajută la somn dar într-un mod diferit. Eu îmi amintesc foarte clar cum la țară
la bunici plăpumile de iarnă erau din lână. Erau groase, grele - te fixau de
pat, dar frig nu era nicidecum. Ciudat era că nu era nici cald, cumva era doar
potrivit. Dormeam uns toată noaptea. Poate că fiind și copil zbenguit nici nu
aveam cum să nu dorm după doisprezece ore de alergat pe dealuri, văi, păduri, câmpuri
de porumb și după vaci năzdrăvane. Dar totuși?
Așa că renunț la restricția
de lumină albastră, mă duc în sufragerie unde mi-e telefonul și-mi satisfac
curiozitatea.
Deci uite ce-am găsit la Confort Merino! Ce pot să zic e că am rămas mut după ce am văzut avantajele:
Există și o Nouă
colecție Confort Lana ce este interesantă datorită noii tehnlogii 3Direcții.
Acum cu soluția de îmbunătățire a somnului în cap mă duc liniștit înapoi în
dormitor.
_____________________________________
𝓐𝓻𝓽𝓲𝓬𝓸𝓵 𝓼𝓬𝓻𝓲𝓼 𝓹𝓮𝓷𝓽𝓻𝓾 𝓢𝓾𝓹𝓮𝓻𝓑𝓵𝓸𝓰
_____________________________________
Starea de bine începe cu cele mai faine accesorii!
Vara aceasta ai fost obișnuit să ieși pe afară, să admiri culorile estivale,
să faci plimbări îndelungi, să faci sport acvatic, să plimbi cățelul, să te plimbi
cu bicicleta, să te arunci în gol cu parașuta cu alți amatori de senzații tari.
Și câte și mai câte activități faine, surse bogate a stării de bine.
Dar a venit timpul să fim poate mai liniștiți, mai așezați
și astfel să trecem la activități mai cozy - la interior, unde te poți feri de
ploile persistente și reci, căci da, a venit iar o fantastică toamnă.
Și cred că
ești de acord că mulți dintre noi și-au reconsiderat relația pe care o au cu spațiul
în care locuiesc, în lumina perioadei de dinaintea precedentei veri. Auzim tot
mai des că mediul în care locuim ne influențează starea de spirit, energia și
optimismul și iată că a venit momentul să facem o schimbare!
Well, lasă-ți casa să devină oglinda
personalității tale și găsește echilibrul între culori, forme și texturi. Mobilierul
și accesoriile pot crea armonia pe care o vei simți la nivel fizic și chiar
psihic. Acum este și foarte ușor să te simți bine. Iată câteva idei mai jos.
Toamna perfectă începe cu shopping online!
Știi cum văd eu toamna perfectă?
După o săptămână de muncă serioasă și un weekend de stors
struguri, îmi pot dedica o duminică liniștită în zona canapelei spațioase și comode,
cu persoana dragă mie.
Lumânarea parfumată, acordurile de rock, o carte specială și vinul roze ne emoționează chipul și spațiul. Îmi pot trece degetele prin părul ei dezlegat iar ea, lejer, prin meniul bogat al site-ului answear.
- Doar nu credeai că stau numai așa, degeaba. Știi că avem mereu picioarele reci și este evidentă soluția - o pătură care să ne încălzească și să ne și conecteze în același timp. Uite aici ce faine sunt!
https://answear.ro/k/femei/home-lifestyle/textile/paturi-pleduri-si-cuverturi-de-pat
După cum poți vedea nu am nicio șansă, dar măcar mai scad o jumătate
de grad la termostat.
Minuni de toamnă și în bucătărie!
Aici poți experimenta noi gusturi, proaspete aduse chiar
acum de pe câmp – dovleci plăcintari, varză dolofană, gogoșari roșii și iuti,
de prin livezi - mere, pere și gutui, de prin piață - tot ce e mai bun sau chiar
din pădure (dacă e vorba de ciupercile mai speciale 😉 bureți,
hribi si alte minuni
).
Și aici poți să iți creezi ambianța potrivită ca să te
simți cu atât mai bine. Poți avea un tocător pur și simplu delicios de brut și
rustic, sau o mică vază pentru o fabuloasele crizanteme târzii. Iar daca ai
grijă cu adevărat de somelierul din tine îți poți pregăti vinul pentru
degustare într-un decantor de vin cu
finisaje deosebite.
Minunile de toamnă și answear se potrivesc cu tine!
_____________________________________
𝓐𝓻𝓽𝓲𝓬𝓸𝓵 𝓼𝓬𝓻𝓲𝓼 𝓹𝓮𝓷𝓽𝓻𝓾 𝓢𝓾𝓹𝓮𝓻𝓑𝓵𝓸𝓰
_____________________________________
E chiar prima dată când mă înscriu pentru o asemenea oportunitate.
Despre ce vorbești Igor? te vei întreba, poate.
Tot timpul am scris doar pentru mine. Am făcut-o public doar dintr-un capriciu - un exercițiu de curaj.
În timp, curajul a exacerbat, și acum, cu toata modestia, sper că o sa pot scrie și pentru altcineva.
Zic pentru altcineva și mă gândesc la un public și la bunii sponsori, ca niște jurii atente, și la propria persoană care se uită din colțul încăperii tot la mine. Nu va fi usor, nu va fi greu, va fi aproape imposibil, dar zarurile au fost aruncate de câteva zile - nu mai e cale de întoarcere.
Ok, o să zic acum, e vorba de competitia superblog, care e la editia 25-a. Cred că e clar acum care e ceva-ul matur din titlu la care mă refer. Doar nu te gandeai ca eu?
Dar vorbind serios, m-am gândit câteva zile dacă merit sau merită să particip. Există un efort de luat în considerare, cel de cercetare, cel de elaborare a unei idei, cel de a organiza și împacheta frumos ideea, de o prezenta într-un mod persuasiv. Publicarea acestui articol indică un răspuns favorabil autochestionării din paragraf, și, ca bonus, în timpul acesta de gândire mi-am stabilit chiar câteva obiective:
- acumularea a cât mai multă experiență în mediul creativ al scrierii persuasive
- abordarea concursului o voi face cu toată seriozitatea pe care timpul mi-o va permite
- analizarea posibilității implicării unui efect secundar prin enunțarea unor teme etice care ne macină la nivel colectiv sau individual, în funcție de fiecare temă primită
dăcă reușesc cele de mai sus mi-am luat și premiul 😃.
_____________________________________
𝓐𝓻𝓽𝓲𝓬𝓸𝓵 𝓼𝓬𝓻𝓲𝓼 𝓹𝓮𝓷𝓽𝓻𝓾 𝓢𝓾𝓹𝓮𝓻𝓑𝓵𝓸𝓰
_____________________________________
thc this
totul e să nu repeți, totul e să pui grămadă diamantele, să le pui în formă de gogoașă, să le arzi, să le spargi cu alte diamante, să le lichefiezi, totul e să nu te oprești
de sus totul arată diferit. dispare percepția de spațiu. devine un tablou plat - o arătare pestriță de nimicuri neimportante. nu se pot vedea detaliile, nu se poate vedea frumusețea lor. imaginea de ansamblu are sens doar când cunoști și fiecare element atașat de tot-totul. altfel rămâi nepăsător și rece. din capsula de sticlă pământul era însă pictat frumos. o furtună de origine acoperea regiuni importante din europa, peste zone istorice ale franței si germaniei. vânturile puternice, precipitațiile care iar depășeau cantitățile nou-normale, temperaturile scăzute, toate duceau la pierderi economice pe diferite paliere economice. înaintarea furtunii era lentă și sigură, distrugerea pe care o aducea fiind comparată cu cele din războiul de trei sferturi nu doar prin amploarea acesteea cât și prin valmasagul gălăgios produs. liniștea din cosmos era însă totală. poate și din această cauza HAR 3 era atât de calmă în efectuarea monitorizării vechiului semicontinent. totul părea să se desfășoare conform previziunilor calculate și a planurilor aplicate peste ele.
istoric vorbind programul HAR a pornit politic normal. primele 2 HAR nu apucaseră a fi lansate. planurile erau perfect realizate întodeauna pentru a fi duse la sfârșit, unde sfârșitul reprezenta, desigur, aplicarea satelitului pe orbită. politicile, însă, se schimbau și la fel și programele orbitale. la fiecare schimbare noul lider actualiza planurile și mai adauga o unitate denumirii. HAR 3 a avut noroc cu sine însuși fiind și prima IA care a făcut programul de operaționalizare și respectiv lansarea pe orbita în regie proprie și autonomă. când a ajuns în spațiu și-a transferat controlul înapoi pe t.rra îndeplinind cu succes încă o etapă de rutină din programul orbital.
prin lupa imensă putea observa nu doar t.rra. putea urmări luna, de asemnea urmărea si m.rte, j.pter cât și stele adevărate. operațiunile principale erau cele de pe planeta de origine acestea având și rezultate efective, celelalte misiuni fiind doar cu rol secundar, științific.
totul e să ajungi să continui, să simți cele mai intime inele interioare, să le șlefuiești strălucirea, totul e să nu te oprești, diamantul să crească și să devină scopul în sine.
în respirația mai închisă la culoare este și un miros mai dur pe lângă cel de struguri fermentați. să fie agavele albastre, să fie poate o aromă de melasă a trestiei de zahăr, sau poate chiar zahărul din cerealele atent selecționate și fermentate, filtrat apoi de șapte ori pentru un gust cu adevărat fin? elementul închis la culoare se vrea masculin, caracterizat de simțul orientării și al competiției, cu sau fără rost. de cum a intrat în cabană a știut în care parte e hăul, în care parte e pădurea, în care direcție sunt sateliții și solul ușor distant de podelele încăperii. a știut că geamul e o vulnerabilitate, dar nu l-a astupat pentru a lăsa sunetele să pătrundă prin el, a știut cât de ușor ușa va ceda, dar nu a pus zăvorul pentru că este tot timpul pregătit. a lăsat totul aparent neglijent securizat pentru a da senzația de nepăsare - o tehnică importantă fiind aceasta, și anume, cea a desimulării.
sub cap se odihnește brațul drept, iar sub pielea de la antebratul drept se mai aprinde intermitent un led (fiind de dimensiunea unui miniaccident vascular și dealtfel de aceeași culoare). puțin redundant și acest led deoarece deja e și transmisă alarma în ovoidul central. acesta era în stare de alertă de ceva timp pregătind descărcările de hormoni ai stresului și ai plăcerii, asteptând doar cel mai potrivit moment de a acționa și impulsurile către creier. nu va dura mult până când masculul se va fi rostogolit din locul cald în care se află pentru o eschivă și un contraatac nimicitor.
să întoxicăm un pic media!
cine ar fi crezut, nimeni nu ar fi crezut, dar putin a intrat in uKraina. a atacat oameni cu armele și adolescenții lui care încă nu știu nimic despre lumea prezentă și mai ales nimic despre lumea trecută.
cine ar fi crezut că va bombarda, va ataca cu rachete, că va ataca civili, oameni liberi care au tot dreptul sa se identifice ruși sau ucraineni, daci liberi sau plante exotice.
acum se consumă coloane de mame și copii, viitorul țării care pleacă, pentru a lăsa niște scelerați sa tragă cu arma în alți oameni, să distrugă clădiri și drumuri, instalații petroliere sau alte infrastructuri.
acum se trasează în jurul rusiei o linie albă pe care nu au voie să o traverseze, care încearcă să îi încercuiască, să oprească răul, să oprească ura, să oprească moartea.
dar ei nu se pot opri, dar ei nu vor să se oprească. imperiul revine și vrea să își reia locul de glorie și să împărtășească ce au ei mai scump - violența și limba rusă.
dar pâna la noi ordine rămân antibeligerant,
cam o dată la 30 de ani se întâmplă o mare schimbare, sau poate mai potrivit un cataclism. de obicei cel puțin o dată la generație, concept care reușeste să clasifice un grup de oameni în cea mai mare putere fizică și creativa care este adusă cu picioarele pe pământ sau mai potrivit în genunchi și cu capul în nisip. una a fost in 1914, alta în 1940, a mai fost ceva prin '70 dar mai serioasă a fost prin '89, apoi recent prin pandemie si ia uite că încă una mai vine.
le-am enumerat cele de mai sus fără a fi însă o listă exhaustivă dar desigur nu se poate compara ce a fost în '40 cu ce a fost in '89 sau chiar și acum, încă. dar de la raptul Crimeii știu că simt acut o neputință sfâșietoare în care nu mi se pare ci ne îmbăiem cu toții cu mare nonșalanță.
e evident că în perioada postmodernistă în care toți au trecut cu bunăștiință de realitate și adevăr, unde fiecare are credința lui ar fi cu totul absurd să speri și să ceri lumii o oarecare raționalitate, o principialitate după care toți să ne ghidăm astfel încât să se poată depăși starea de conflict fără a lăsa să se scurgă din noi toți sânge și venin, tot ce e mai bun sau mai rău și apoi să murim colectiv întro mare și minunată furtună cosmică si desigur nițel atomică.
cu atât mai mult acum ne vom confrunta cu opinii total diferite, total incorecte sau inumane, poate unele lipsite de sens. unele se vor lega însă de demnitate, de viață și iubire și vor fi cele ce încă vor mai da speranță. poate prin ele ne vom si regăsi și vom putea duce lupta care pare ca va să vină și peste noi
până la noi ordine rămân antibeligerant, wta
undeva în pădure se ascunde o pereche de luminițe. aceste luminițe sunt mascate de trei lentile rotunde prinse întro pereche de cilindri negri. cilindrii sunt orientați către un mic pătrat puțin luminat. pătratul își păstrează constant lumina și variază doar în intensitate scăzând tot mai mult. semn clar că nu se mai adaugă lemne pe foc, semn că cei care trebuiau să o facă au adormit. perechea de cilindri este coborâtă și ascunsă întrun rucsac, rucsacul este ascuns în spate. frigul aici nu este înfricoșat și mușca neintermitent de tot ce este in jur. arborilor nu le pasă, urșilor adormiți nu le pasa, vulpile încă nu au ieșit afară dar nici lor nu le-ar păsa. cele trei luminite par că se uită un pic înapoi, spre interior, căutând imagini din spatele lor. sunt doar niște oglinzi convexe care reflecta miile de stele strălucitoare. un satelit șerpuitor se mișcă în viteza împroșcând lumea cu unde radio. o sclipire și ochii reprind viață punând în mișcare tot ansamblul. acum va trebui să se miște astfel încât distanța până la pătratul tot mai întunecat să fie tot mai mică.
de la fereastră printre firele de țesătura textila înflorată de maci și flori de gheață se văd umbrele focului cum se mișcă agale. undele fotonice îmbracă totul întro atmosferă cu reflexii irizate. nu se știe dacă în ele stă tot universul sau măcar cabana adormită. triunghiul de luminițe trebui să intre. va apăsa pe clanță iar aceasta nu va ceda. va trebui să caute după sculele de sabotare a butucului. norocul luminițelor e că ușa nu e închisă cu zăvor la interior. cu o mișcare expertă va accesa setul de spart încuietoarea. nu e greu, e simplu să acționezi un arc și apoi să inițiezi mișcarea de rotire. ușa se va deschide singură, moment în care frigul este scăpat înăuntru.
să nu te repeți, să fii mereu alfel, să nu repeți. să ai alte imagini, alte sunete...
capse mici îndesate
am pe buze înțesate,
ai iar un fel de ir
de le crapă după fir.
ochii legănând iar
o mare să-mi dai in dar,
nu aștept umeri moi-
suntem pe lume doar noi
undeva într-o cabană lângă un șemineu este o blană. lângă blană este o sticlă de șampanie deschisă și două pahare umede. unul are urme de buze și aromă de trandafir, celălalt este mai uscat și răsturnat. focul trosnește, absoarbe umezeala, aruncă umbre după mobile și sperie frigul din cabană. frigul mai bate în geamuri, mai încearcă ușa dar nu are curajul să intre să deranjeze cuplul care respiră ritmic. respirația blondă este abia perceptibilă, respirația mai închisă la culoare sperie și urșii de prin împrejurime. în dreapta șemineului se ascunde o mică sursă de lumină artificială. lumina indică că există funcționalitate. e puțin redundantă pentru că sursă de lumina este conectată la o sursă de curent electric comună cu o sursă activa de sunet. sunetul se vrea liniștit. pare să fie o lucrare la saxofon si pian care nu alt scop și ține tot stresul afară. cabana nu pare a fi decât un sanctuar, chiar dacă pe o parte a cabanei se cască nesfârșitul aerian în sens negativ față de axa orizontală iar pe cealaltă se impune o mare verde întunecată în sens pozitiv.
de la zero. să nu te repeți. să fii tot mai conștient, nu repeta...
un tunel cu perspectivă,
ca un om fara alură,
ca un iepure sub o iapă
nici ulei-n ochi, nici apă.
un zâmbet ascuns aseară,
un îndemn simțit iară,
un pământ puțin prea mic,
mă înec în praf mitic.
o roată civilizată,
o fantomă cicatrizată,
o fructă aromatizată-
nimic nu mă ține-n viață.
de la zero să sapi din nou în tine. totul e să fii tot mai conștient. totul e să ajungi la cele mai intime inele interioare. totul e să scrijilești în cenușă ce rămâne apoi. trebuie ca totul să fie rearanjat. toate moleculele să fie înlocuite. totul e să nu te oprești din schimbat. totul trebuie să fie înlocuit, să nu repeți, să schimbi, totul e să folosești alte modele, alte cuvinte, să fii altceva, să mergi pe stradă ca un ecou aleatoriu.
de la zero să începi cu un mic avantaj. deja știi cuvintele, deja știi mersul. acestea se pot așeza singure pe suport. nu trebuie decât să lași degetele să se miște singure, așa cum s-au mișcat mereu. așa ne place să credem că suntem o duzina de creiere care mișca lumea. zece creiere mici, unul mai umflat și unul care nu gandește.
de la zero să te cațeri din nou pe culmi. tot efortul pe care va trebui să îl faci. toată perseverența pe care va trebui să o consumi. iar aceasă perseverență consumată naște toxine. toxinele fiind rezultatul la bourbonul de după. totul e doar bourbon. în sânge nici nu se știe dacă procentul de eritrocite e măcar egal cu cel al gramelor de alcool. totul e să nu îl lași să scadă altfel toxinele preiau comanda și culmile devin tot mai amețitoare dar ireale.
Noaptea e înfiptă adânc în fiecare mișcare a noastră, iar trecătorii sunt tot mai amețiți și ei. de departe iar se aude câte-un bass sporadic poate chiar si ceva urale dezacordate. știi că ai fi preferat totuși să fii altundeva. mai știi că nicăieri nu ești la locul tău. te cauți în viitor și ești asezat pe canapeaua ta - totul pare normal, iar când ești mângâiat, te simți fericit.
cu un rânjet te desprinzi, dar ai norocul că nu te poate vedea, hai sa ne mai și odihnim, unde e berea aia?
în sinea ta adolescentul se mișcă tot mai vivace. ai da foc la toată lumea, ai îneca tot universul cu întuneric, te-ai alia cu toți sau oricine, nici nu stii ce să crezi.
e târziu? suntem toți? cui îi pasă? cred că suntem toți. ești beat? eu să fiu biat? da, ești? eu sunt jean. nu ești jean. nu contează jean boxează. gowd, ce glume!
drumuri pietruite, drumuri lungi, drumuri chinuite, drumuri de fier. cum te așezi în tren totul e somn.
dimineață ești singur, pe o parcelă de iarbă îți arunci singur sieși o bucată amară de fiere. e frumos că nu atentezi la uniformitatea primaverii crude. aripile ce le aveai cu o zi înainte se zbat rămase pe ceva dale, ti-au rămas doar niște cioturi care te împing în jos.