30 martie 2022

antibeligerant

 cam o dată la 30 de ani se întâmplă o mare schimbare, sau poate mai potrivit un cataclism. de obicei cel puțin o dată la generație, concept care reușeste să clasifice un grup de oameni în cea mai mare putere fizică și creativa care este adusă cu picioarele pe pământ sau mai potrivit în genunchi și cu capul în nisip. una a fost in 1914, alta în 1940, a mai fost ceva prin '70 dar mai serioasă a fost prin '89,  apoi recent prin pandemie si ia uite că încă una mai vine.

 le-am enumerat cele de mai sus fără a fi însă o listă exhaustivă dar desigur nu se poate compara ce a fost în '40 cu ce a fost in '89 sau chiar și acum, încă. dar de la raptul Crimeii știu că simt acut o neputință sfâșietoare în care nu mi se pare ci ne îmbăiem cu toții cu mare nonșalanță.

 e evident că în perioada postmodernistă în care toți au trecut cu bunăștiință de realitate și adevăr, unde fiecare are credința lui ar fi cu totul absurd să speri și să ceri lumii o oarecare raționalitate, o principialitate după care toți să ne ghidăm astfel încât să se poată depăși starea de conflict fără a lăsa să se scurgă din noi toți sânge și venin, tot ce e mai bun sau mai rău și apoi să murim colectiv întro mare și minunată furtună cosmică si desigur nițel atomică.

 cu atât mai mult acum ne vom confrunta cu opinii total diferite, total incorecte sau inumane, poate unele lipsite de sens. unele se vor lega însă de demnitate, de viață și iubire și vor fi cele ce încă vor mai da speranță. poate prin ele ne vom si regăsi și vom putea duce lupta care pare ca va să vină și peste noi

până la noi ordine rămân antibeligerant, wta


KALEO - Hey Gringo

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu