din prăpăstia adâncă se scurge întunericul în sus. nu are sens într-o lume în care verticalul este subjugat gravitației. acum e cunoscut însă că gravitația ar putea fi inversătă daca am avea instrumentele necesare. aici le avem și astfel întunericul se poate revărsa peste margini. în adâncul lui pare ceva mai dens, atât de dens că frigul nu pătrunde acolo. întunericul mai dens este mai cald. dacă am fi chiar în locul acela unde întunericul e dens am închide ochii pentru că doar ne-ar frustra.
iată, suntem una cu întunericul. ne mișcăm prin aerul greu. presiunea o putem simți pe timpane și pleoape, pe alte țesuturi moi ale corpului. aerul e un fluid mai greu prin care membrele se mișcă mai greoi. e ca prin apă, e ca prin furtună, e ca în vis. ține ochii închiși pentru că chiar dacă simți undele vibrației prin aer nu o să vezi ce se mișcă. nu ești singur acolo jos și parcă și aerul se respiră tot mai greu, e mai lichid, e mai cald, e prea oxigenat, e prea mult și celulele se supraîncălzesc. ceva se mișcă iar undeva lângă, dar e atât de silențios, e ca și cum locul nici nu există, poate e doar în cap - e doar imaginația alimentată de necunoscut. cum să exiști într-un loc pe care nu îl poți testa decât prin simțul tactil?
bine că nu sunt acolo, sau tu, am fi putut, dar nu suntem. suntem aici, uite, aici nici măcar nu e întuneric, e lumină, e și cald și comod, e moale și relaxant, cu acea cafea, sau ceai, sau capucino, sau mai bine bere, vin, coniac sau ce mai poate fi băut. e în regulă că aici nu e nevoie să mănânci, nu sunt cipsuri sau alte snacs-uri care au gustul doar pe exterior ca să te poți murdări pe mâini și apoi toată casa. nu sunt pulpe sau aripioare pline de grăsimi care intră-n tine și te umflă și te umblă apoi la baie. nu există nici chestii dulci și irezistibile care să ceară mereu altele noi. ești în lumea în care e suficient doar să bei și să traiești bine. dinții au doar rolul de a fi arătați ca semn al bucuriei și ocazional să muște o bucată de piele vie. de aceea nici stomatologi nu există, nici medici de interne, nici medici care tratează vicii, medicii sunt păsări înalte care nu caută însă să te jumulească de bani. știu totul despre tine dar nu îți pot face nimic, și oricum nu i-ai înțelege.
să nu lași nimic în cenușă, să ațâți jarul și să îl răscolești, să ardă tot
cine ar fi crezut, nimeni nu ar fi crezut, dar putin a intrat in uKraina. a atacat oameni cu armele și adolescenții lui care încă nu știu nimic despre lumea prezentă și mai ales nimic despre lumea trecută.
cine ar fi crezut că va bombarda, va ataca cu rachete, că va ataca civili, oameni liberi care au tot dreptul sa se identifice ruși sau ucraineni, daci liberi sau plante exotice.
acum se consumă coloane de mame și copii, viitorul țării care pleacă, pentru a lăsa niște scelerați sa tragă cu arma în alți oameni, să distrugă clădiri și drumuri, instalații petroliere sau alte infrastructuri.
acum se trasează în jurul rusiei o linie albă pe care nu au voie să o traverseze, care încearcă să îi încercuiască, să oprească răul, să oprească ura, să oprească moartea.
dar ei nu se pot opri, dar ei nu vor să se oprească. imperiul revine și vrea să își reia locul de glorie și să împărtășească ce au ei mai scump - violența și limba rusă.
cam o dată la 30 de ani se întâmplă o mare schimbare, sau poate mai potrivit un cataclism. de obicei cel puțin o dată la generație, concept care reușeste să clasifice un grup de oameni în cea mai mare putere fizică și creativa care este adusă cu picioarele pe pământ sau mai potrivit în genunchi și cu capul în nisip. una a fost in 1914, alta în 1940, a mai fost ceva prin '70 dar mai serioasă a fost prin '89, apoi recent prin pandemie si ia uite că încă una mai vine.
le-am enumerat cele de mai sus fără a fi însă o listă exhaustivă dar desigur nu se poate compara ce a fost în '40 cu ce a fost in '89 sau chiar și acum, încă. dar de la raptul Crimeii știu că simt acut o neputință sfâșietoare în care nu mi se pare ci ne îmbăiem cu toții cu mare nonșalanță.
e evident că în perioada postmodernistă în care toți au trecut cu bunăștiință de realitate și adevăr, unde fiecare are credința lui ar fi cu totul absurd să speri și să ceri lumii o oarecare raționalitate, o principialitate după care toți să ne ghidăm astfel încât să se poată depăși starea de conflict fără a lăsa să se scurgă din noi toți sânge și venin, tot ce e mai bun sau mai rău și apoi să murim colectiv întro mare și minunată furtună cosmică si desigur nițel atomică.
cu atât mai mult acum ne vom confrunta cu opinii total diferite, total incorecte sau inumane, poate unele lipsite de sens. unele se vor lega însă de demnitate, de viață și iubire și vor fi cele ce încă vor mai da speranță. poate prin ele ne vom si regăsi și vom putea duce lupta care pare ca va să vină și peste noi
undeva în pădure se ascunde o pereche de luminițe. aceste luminițe sunt mascate de trei lentile rotunde prinse întro pereche de cilindri negri. cilindrii sunt orientați către un mic pătrat puțin luminat. pătratul își păstrează constant lumina și variază doar în intensitate scăzând tot mai mult. semn clar că nu se mai adaugă lemne pe foc, semn că cei care trebuiau să o facă au adormit. perechea de cilindri este coborâtă și ascunsă întrun rucsac, rucsacul este ascuns în spate. frigul aici nu este înfricoșat și mușca neintermitent de tot ce este in jur. arborilor nu le pasă, urșilor adormiți nu le pasa, vulpile încă nu au ieșit afară dar nici lor nu le-ar păsa. cele trei luminite par că se uită un pic înapoi, spre interior, căutând imagini din spatele lor. sunt doar niște oglinzi convexe care reflecta miile de stele strălucitoare. un satelit șerpuitor se mișcă în viteza împroșcând lumea cu unde radio. o sclipire și ochii reprind viață punând în mișcare tot ansamblul. acum va trebui să se miște astfel încât distanța până la pătratul tot mai întunecat să fie tot mai mică.
de la fereastră printre firele de țesătura textila înflorată de maci și flori de gheață se văd umbrele focului cum se mișcă agale. undele fotonice îmbracă totul întro atmosferă cu reflexii irizate. nu se știe dacă în ele stă tot universul sau măcar cabana adormită. triunghiul de luminițe trebui să intre. va apăsa pe clanță iar aceasta nu va ceda. va trebui să caute după sculele de sabotare a butucului. norocul luminițelor e că ușa nu e închisă cu zăvor la interior. cu o mișcare expertă va accesa setul de spart încuietoarea. nu e greu, e simplu să acționezi un arc și apoi să inițiezi mișcarea de rotire. ușa se va deschide singură, moment în care frigul este scăpat înăuntru.
să nu te repeți, să fii mereu alfel, să nu repeți. să ai alte imagini, alte sunete...
undeva într-o cabană lângă un șemineu este o blană. lângă blană este o sticlă de șampanie deschisă și două pahare umede. unul are urme de buze și aromă de trandafir, celălalt este mai uscat și răsturnat. focul trosnește, absoarbe umezeala, aruncă umbre după mobile și sperie frigul din cabană. frigul mai bate în geamuri, mai încearcă ușa dar nu are curajul să intre să deranjeze cuplul care respiră ritmic. respirația blondă este abia perceptibilă, respirația mai închisă la culoare sperie și urșii de prin împrejurime. în dreapta șemineului se ascunde o mică sursă de lumină artificială. lumina indică că există funcționalitate. e puțin redundantă pentru că sursă de lumina este conectată la o sursă de curent electric comună cu o sursă activa de sunet. sunetul se vrea liniștit. pare să fie o lucrare la saxofon si pian care nu alt scop și ține tot stresul afară. cabana nu pare a fi decât un sanctuar, chiar dacă pe o parte a cabanei se cască nesfârșitul aerian în sens negativ față de axa orizontală iar pe cealaltă se impune o mare verde întunecată în sens pozitiv.
de la zero. să nu te repeți. să fii tot mai conștient, nu repeta...
de la zero să sapi din nou în tine. totul e să fii tot mai conștient. totul e să ajungi la cele mai intime inele interioare. totul e să scrijilești în cenușă ce rămâne apoi. trebuie ca totul să fie rearanjat. toate moleculele să fie înlocuite. totul e să nu te oprești din schimbat. totul trebuie să fie înlocuit, să nu repeți, să schimbi, totul e să folosești alte modele, alte cuvinte, să fii altceva, să mergi pe stradă ca un ecou aleatoriu.
de la zero să începi cu un mic avantaj. deja știi cuvintele, deja știi mersul. acestea se pot așeza singure pe suport. nu trebuie decât să lași degetele să se miște singure, așa cum s-au mișcat mereu. așa ne place să credem că suntem o duzina de creiere care mișca lumea. zece creiere mici, unul mai umflat și unul care nu gandește.
de la zero să te cațeri din nou pe culmi. tot efortul pe care va trebui să îl faci. toată perseverența pe care va trebui să o consumi. iar aceasă perseverență consumată naște toxine. toxinele fiind rezultatul la bourbonul de după. totul e doar bourbon. în sânge nici nu se știe dacă procentul de eritrocite e măcar egal cu cel al gramelor de alcool. totul e să nu îl lași să scadă altfel toxinele preiau comanda și culmile devin tot mai amețitoare dar ireale.
Noaptea e înfiptă adânc în fiecare mișcare a noastră, iar trecătorii sunt tot mai amețiți și ei. de departe iar se aude câte-un bass sporadic poate chiar si ceva urale dezacordate. știi că ai fi preferat totuși să fii altundeva. mai știi că nicăieri nu ești la locul tău. te cauți în viitor și ești asezat pe canapeaua ta - totul pare normal, iar când ești mângâiat, te simți fericit.
cu un rânjet te desprinzi, dar ai norocul că nu te poate vedea, hai sa ne mai și odihnim, unde e berea aia?
în sinea ta adolescentul se mișcă tot mai vivace. ai da foc la toată lumea, ai îneca tot universul cu întuneric, te-ai alia cu toți sau oricine, nici nu stii ce să crezi.
e târziu? suntem toți? cui îi pasă? cred că suntem toți. ești beat? eu să fiu biat? da, ești? eu sunt jean. nu ești jean. nu contează jean boxează. gowd, ce glume!
drumuri pietruite, drumuri lungi, drumuri chinuite, drumuri de fier. cum te așezi în tren totul e somn.
dimineață ești singur, pe o parcelă de iarbă îți arunci singur sieși o bucată amară de fiere. e frumos că nu atentezi la uniformitatea primaverii crude. aripile ce le aveai cu o zi înainte se zbat rămase pe ceva dale, ti-au rămas doar niște cioturi care te împing în jos.
Am ajuns în capătul întunericului alergat de mine și alți demoni înecați în alcool.
Mergem sa ne întâlnim cu un văr. Mergem cum nu, e aici undeva, hai, cum ziceai că te cheamă? Ce glume.
Pe drum se împleticesc picioarele, se împleticesc brațele, se impleticesc gândurile, se împleticesc buzele, ne rupem mâinile.
Cât poate fi de departe, nu e departe, nu e departe nu, e chiar aici, mergem de jumătate de oră, am ajuns, vai!
heey, helo, ce faci, salut, dan, salut, salut - dan , tu nu esti dan, ba da sunt dan, dar mi se mai zice si jean. ceee? nu conteza, jean boxeaza. Ce glume!
Unde ne vedem de dansuri, în întuneric ne vedem de bere, de frig, de stele pornite. Dar timpul zboară, să zboare, mergem înapoi, mergem.
Undeva drumul e prea lung și ne oprim, e prea întuneric să știm cine și cu cine mai suntem. Întunericul e acum chiar peste tot - între arborii de pe marginea drumului, pe drumul pe care calcă pașii noștri, în capul ce ar trebui să îi coordoneze.
pe suișul dintre brazi te mai poticnești de câteva ori. aproape regreți câteva beri deja băute. apoi se deschide un luminiș de unde se poate vedea toată poiană de după. e plin de alți oameni acolo care urmăresc din amfiteatru un mic spectacol al astrului principal în picajul lui zilnic.
mergem să-i chemăm, nu mai bine stăm vin ei, hai că mă duc eu, nu te duce nu înțelegi sună-i eventual dacă chiar trebuie.
da, alo, da se poate, se vede tot, nu e mult haideți toți mergem de aici jos în festival.
ai un foc băiatu', da băiatu' ia aprinde-ți paiul, mersi vrei și tu băiatu'?
explozia solară se intensifică puțin și odată cu ea se încetinește și rotirea pământului. stelele se înfățișează și aduc cu ele răcoarea de primăvară montană.
mergem jos se bem o bere, ai grijă nu călca în vomă cât te împiedici și te rostogolești cu succes peste cap.
timpul trece fără tine, fără emoții, fără ca să îți pese ție sau altcuiva. ești prins într-o amețeală din care nu mai înțelegi nimic. te ridici sub pretextul de a merge la baie. care baie? e atât de întuneric și gălăgie. încerci să te îndepărtezi și ajungi într-un câmp de mure. când îți dai seama ești demult între ele și continui sperând să fi trecut de mijloc. stai puțin și admiri stelele sincer mirat cum de atât de senin cerul. apoi faci cale întoarsă. un milion de caracatițe cu voință individuală, un câmp fortificat din al doilea război mondial, o zadarnicie a propriei călătorii încearcă a te opri. te opintești în durere și în urma rămân picuri din sângele tău iar pe picioare urme ale biciuirii medievale.
soarele se lasă după un deal și în tot acest proces anevoios aruncă și câteva raze roșii direct în firul unei ape ce trece pe sub podul arcuit pe care ai poposit. nu mai știi totuși dacă ai sufletul ușor sau de fapt te-a părăsit înecat cu bere și picurat astfel în urma pașilor împrăștiați pe cărările de munte. îți imaginezi că dimineața ce va urma vor trece buburuzele, se vor adăpa din roua pașilor tăi și îți vine să vomiți la ideea unor cărări de insecte otrăvite.
ți-i rău, hai să mergem nu vomita aici/ trebuie să prindem intrarea la festival/ să nu uităm de ce am venit aici, oricum nu mai avem bere/ mi s-au înmuiat picioarele/ cred că o să mor odată cu apusul acesta/ mi se pare că... hai ia de la mine.
nu poți muri doar că vrei, trebuie să existe și o oportunitate.
drumul se șerpuiește cu cei zece care suntem, doi beți și fără nume, restul puțin amețiți sau deloc care au grija de primii doi.
cine a zis că nu este bere pe munte/ uite un chioșc/ bună ziua șase doze de bere/ cum adiică la sticlă/ doar trei lei/ mulțumim/ cum adică/ meergem la festival/ păi vă lăsăm garanție/ în regulă vi le lăsăm la întoarcere/ uuu ce reci sunt!
harapalb e mic copil.
băi băiatu' 25 de lei intrarea, eu nu dau atâta, nu nici eu, își bat joc de noi, aia e șase beri și mai rămâne ceva, da da încă o bere practic, da deci șapte beri.
băiatu' hai ca știu eu o cărare, hai pe aici, merg eu vin înapoi/ dacă nu vin.. stai că vin și eu!
un alt 1 mai, mai vechi, mai vechi decît cel muncitoresc și clujul, dinainte de sfârșitul lumii din 2012.
facem și noi ceva, e liber e frumos, e unu mai. mergem la mare, ești în cj, nu mergi la mare, la pădure atunci, da, da' nu aici, da, clar, păi și unde, chiar, păi aici în zonă, da la munte. bun brainstorming. cineva să zică odată că mergem la șuncuiuș, nu? bun
câți suntem, ce luăm, cum suntem, nu cupluri măcar, hai să ne luam de toate, avem bere?
vine trenul în gară, iar nu am parale în buzunare. nu veni mă' cu prostii de astea, hai desfacem o bere, nu e decât 7 dimineața. clar
un tricou negru, o pereche de pantaloni scurți și cam crem, dar negri la suflet, ochelari de soare negri și buzele răsfrânte și ele cu gândul la un suflet negru.
s-a oprit trenul în câmp, ce câmp mă' că e munte, ce facem mă' stăm în câmp, nu auzi mă' că e munteeee. plm numa' la noi se oprește trenu' în câmp, ne dam jos la o țigară? desfă mă' o bere!
vine trenul din cealaltă parte în viteză, apoi peste cinci minute mai vine unul, pornește și al nostru de ne bulucim toti la uși, pornim după cinci țigări sudate în neștire.
mergem vedem tunelu', pe șinele de cf la pas de inginer beat. apoi urcăm un deal să vedem și o peșteră. nu îi pasă nimănui că suntem deja la a cincea bere. înăuntru e răcoare și frumos. apoi afară se organizează dat cu tiroliana. zece lei și prinzi aripi peste ceva apa, vreun fel de criș.
hai mă' să mâncăm, mergem acum, ești bine, prea mult mers, poate ești umflat de bere, bine zici desfacem o bere cât e rece, nu mai e, scandal luăm de undeva, ești la munte nu este, ia mă' - o tarabă.
facem focul, facem grătaru', nu cântă nimeni, ne mai vorbim, toti cei vreo zece câți suntem.
alea-s manele, bă posibil să nu ne apropiem, ba îi bat de nu ne te vezi, da da hai ca se ard micii.
pădurea e încă foarte tânără, coroanele sunt libere, iar soarele e puternic și ajunge tot până jos. încălzeste ca el în iulie pe o plajă la o mare neagră, iar legătura cu muntele e cu atat mai puternică.
efectul luminos e puțin filtrat de te prinde voioșia printre tulpinile copacilor și tot să fugărești pe cineva să ascunzi apoi prin tufișuri transparente.
gata micii, iar nu mai stăm, hai la festival, nu am mai bers atâta, adică bere mergând, da mă' deja înțelegi tot .
praful se ridică alene pe drumul prăfuit al drumului mai mult din pământ decât din piatră spartă, picioarele se duc singure deja, de o vreme nu mai protestează nimeni nimic, după ce a trecut de cf și alte gropi multiple, iar, când în sat se apropie și ceva asfalt, singure te duc direct la bufet. cumva totul e cald încă, te miri ca ai sufletul atât de ușor, nu întelegi de ce chiar ești așa bine dispus și plin de un sine nou, parcă efervescent, cum poate nu ai mai fost de ani de zile, nu îți trece prin cap sa te oprești.
seara anului 201x la eclectic în curte/
ploaia e doar o amintire acum a furtunii care a fost și a adormit praful inimii. în gloata de îmbrățișări necunoscute sub zâmbete umede, umbrele confuze și iarbă fierbinte încă se mai simt fiorii unei melodii cântate alene.
în spate e mai mult loc, dar nu e așa de departe de scenă, iar pe jos sunt aruncați saci cu fân.
te arunci în liniștea lui și te întinzi, iar liniștea se lipește de tine.
îți vine să pleci, iți vine să stai, îți vine să nu fi venit deloc.
lânga tine mai e o ființă... era tot timpul acolo?
cât timp a trecut de atunci? 7 ani? 8 ani?
ce faci?
ce? stau, sau eu te-am intrebat?
dar nu, sunt cu 2 prieteni, sunt mai in față/
sau -e ok să stai jos, e muzică/
sau -e plăcut, ai voce frumoasă/
sau -e o seara minunată caldă și adumbrită/
deși - mă gândesc la altcineva și mi-a murit cartela, deci nu mai am canal de comunicație cu lumea//
hey hai sa fumăm mai încolo.
o să stau pe aici
hai, vii?..
nu a mai fost altceva,
dimineața castelul râdea printre carii de îi salta acoperișul.
Nu nu, nimeni nu mai zice nimic direct Nimic, fii sincer
Mi se pare că nu înțelegi ce aș vrea cumva să zic E ceva greu de crezut
Mi se rupe, chiar mi se rupe. Totul e doar o hârtie albă pe care nu trebuie să mai scrie nimeni nimic. O hârtie imaculata e mai ok decât un măgar cocoșat Tot vorbind așa poți ajunge fix nicăieri
Dacă îmi tot îndoi coloana de o mie de ori ajung la lună Nimeni nu mai zice o glumă serioasă pe aici
dacă îmi dai diseară mâna, găsesc eu o gluma bună
nu vii, mai degrabă chiar deloc,
în dar cerne doar soare prooroc,
cu oceanul de mai sus se scaldă
doar mâna dreaptă - cea caldă,
din stanga, de cade din pom
se aprinde totul stropit cu rom,
și, acesta e ultimul om.
nu stai, chiar nu mai e loc,
nu-ți închei nasturele-breloc,
te atacă iar norul de sub gene-
nu plânge, doar nu e vreme,
timpul sărat și drept se știe,
te așteaptă doar la obârșie,
și doar cu lumina lălâie.
chiar nu pleci, nu ai picioare,
nici aripi, nici tors, nici motoare,
nu-ncaleci un melc și vezi pustiu,
soare arde complet totul – auriu,
regrete te-apasă pe crucea piept
totul, mai degrabă, nu e corect,
cine mai vorbeste direct?
Cruci priveliște peste mare,
Care trec agale și amare,
Nu cer adânc, nu albastru
Doar ploaie și mult rupestru.
Îmbraci haina blană și restul
Ai recul la nasture, celestul,
Mai lasă-mi cuvântul, crezi tu-
Nu vreau să îmbrac tot pământu'
Cu rouă, cu soare, cu verde,
Cu marea, vai culoarea!
Permite-mi din nou permutarea...
Cruce priveliste peste pădure,
Lasă umbre mobile și crude,
Zburde în viteză și iar doare
Nu crapă în două, nu moare...
Sedusă ți-e arma și-n cătare
Ți-e inima mai răzbunătoare,
Nu-ți las mâna, n-o să tragi-
Sunt ultimi vulturi dragi
Sau, dacă vrei - colibri-n colivii
Noi mai suntem.. sau deja vii?
Handicapați cu role la cap mă chemau Iar te crezi rotund și creț
Nu am decât o credință pe lume Vaca
Care iești tu Hai cu mumforzii, să cânte muzica!
Hai să vorbim în contradictoriu cât de frumoasa e luna Dar ai alta părere despre soare în mare?
High sa cucerim pădurile de soare, să ajungem stelele deosebite, să reînălțăm zmei peste castele. Nu te asculta universul întreg
Adevăr vorbesc, simt cum mă învârt
Capace multe si toate nule
pun pe vene sa le afunde,
Nu am lepră și nici ciumă,
De ce ascultă bass și afumă?
Tot ce văd prin gene blonde-
Cireși în floare ce-mi scuture
Prapuri negri - fluturi vii,
Nu-mi citiți iar Palahniucii.
Plați platani și globuri late
Lasere-n petreceri calde,
Moise încă ape mari desparte,
Fără concluzii, de departe
curmați iar, în capă, începutul celor care mai sapă în ea imaginație,
orice start poate fi doar sfarșitul unui ere chiar mai din elevație.
cum să mai umbli la rațiune și culori albastre,
dacă în minte sunt doar vraiște aruncate cuvintele-n glastre.
căpătați un nou ciocan și greu, și mare, și, mai ales metalic aurit-
oriunde vezi un cui fierbinte, poate fi un nou motiv de intervenit.
că pe unde umblă metalice arce, platoșe și alte zale.
dar va fi izbânda din sfirșitul zilelor scurse agale
Comparați mă cu van helsing daca dețineți neapărat sensul critic
Poate chiar cu van der housing
Ai luat-o pe uleis că yesterdays
Mă mai urmărești mult moarte mea de alaltăieri?
Nu te cred. Nuie ți-e o provocare
Mă criticați ca pe Cristina, sau Ramona, nici nu le-ați cunoscut. Lepr..
Astăzi ești și mai dușmănit că ieri, mâine mai mult ca ieromonahul hristomon
Te gâbjesc ei
Nu mă urmărește nimeni
Auriți aici tot
Aiurim Maitreyi ta.
taina ei ne urmarește peste tot, cu un râset ștrengăresc, ne face cu ochiul și ne împinge câte un pic mai în față. hai copile, pas cu pas, că mai ai un pic pînă pe linia de tren, e întuneric și nu mai te poți feri în tunel...
traversă cu traversă, calci atent, dar nu contează dacă te împiedici, nu te judecă, nu râde de tine.
umezeala e ușor caldă, senzația te înconjoară și te mângâie, totul e plăcut.
poate câteodată face și exces de zel, te trezești pe cealaltă parte a tunelului și acolo tot mergi.
până găsești și soluția rătăcirii tale, impresia eliberării și a regăsirii se așează pe tine ca praful în urma unei explozii atomice.
tot ce poți găsi în tine e însă e doar un mister, o obsesie, care nu te lasă niciodată singur.
nu mai e
știm
cum era odată
da
cum poți
eram acolo în 43
rupe-mi coloana
colonu
rupe-mi revtrebu
seara vine ca o binecuvânnntare
din același registru
un 3 și 3 de 4
noi avem pe marele în noi
înlatul
înaltul
variații subtile
pe fața
hai
cu toții
ha ce glume
haicuolin-ul
Seara celor ascunși într-un zâmbet spart
Se aduna-n riduri pierdute pe drumuri largi.
Noi suntem tot mai mult un cart,
Noi nu mai suntem de mult un mai.
Prieteni de ieri și de nopți pierdute,
Zile proaspete, mereu abrupte,
Haznale și alge fripte,
Vă rog mă iertați cu tot cu lupte.
Ritmuri corupte și corturi rupte,
Preturi pentru freze scumpe
Ne auzim din mers pe drumuri scurte noi suntem cei fără lupe void commander - game of mushrooms
carițiune amplă și plină de cine știe ce
te apuci de limbi noi să înțeleg
întelegemini ceva, complexi și de toate știe cine
nu se pot descifra chestiunile fără logică
așa-mi și sunt limbile care nu există defapt
rămășițe care aproape că s-au afirmat printre semeni
semenini
am fi vrut sa rămînem peste veacuri
sau viacuri
s-au apus ele
ie-le-n samă și nu renunța, prima...
vai
putem și să fredonăm ceva nou, da? negreala aia cum îi zicea?
/ dar nimeni nu intelege, nu e ce
-să-l lași în pace pe wta
a, ars politica
variații și lucruri pline de importantă
impolitețuri și complezențe fără sens
nimic nu e ce este
cuvinte ample
ieșit
...? Ar fi nevoie în sfârșit de astfel de oameni pentru că indignații nu mai au răbdare. cu considerațiune, wta....
cunoașteți începutul. toată lumea își amintește. dar a fost o tragedie și nimeni nu vorbește despre asta. toată lumea l-a mestecat prea mult în interior și se vede că nu a trecut peste: basculada, furia nemărginită, prima piatra aruncată, jandarmi înfrânți de frica poporului, prima lovitură în figura îndârjită. ioi! ciuma rosie, ciuma rosie!...
cunoașteți ce a urmat apoi. forțele au ieșit în stradă. poliția a ieșit în stradă. mmmilitarii au ieșit în stradă. paramilitarii au ieșit în stradă. medicii au ieșit în să ajute. propaganda a înflorit în strada. rusia se împlică, china se împlică, ue se împlică, sooroși e de vină, transnistria se implică și ea, nici măcar peștii de la Marea Neagră nu stau deoparte, iar ungurii dau cu bombe, bulgarii litoral pănă la Tulcea vor, galiția ar crește și ea, iar strada suferă. ciuma rosie, ciuma rosie..
cunoașteți că nimic bun nu s-a întâmplat. știti că nu merita. dar asta a fost și lumea nu a putut trece peste. durerea e prea mare, rusinea e prea mare, hăul căscat e prea mare. poate trebuia altfel. poate mai trebuia si înainte niște discernământ.
Cămilele sunt o specie de animale foarte demnă, dar până când?
revin în minunata țară deprimanta. noi toți care ne aflam într-o masă de aer masochistă. cine ne mai crede în stare să ieșim din pieile de măgar și să ne îndreptăm privirile spre... ceva
nu cred. nu mai cred. zambete tot mai cariate mă vâneaza constant. halena ce o eliberează mă intoxică și îmi dă senzație de greață tot mai acută.
vai, dar nu mă credeți pe cuvânt, cuvântul poate înșela. mergeți undeva, oriunde chiar așa,
ma ingrozesc, nu ești nicăieri in siguranță. pe străzi te lovesc mirosule subterane, pe drumuri - cele din capătul gradinii, în grădiniți cele din țipetele nepermise, în școli din întunicimea minților masate ușor.
unde ni-e lumina?
mi se-n 'nalță domnul peste diacritice și critice și mi le lovește între ochii triști de îi sare cât colo perechea în plus de sticlă
vai așa merita 'telectualul
ești din alt film...
sunt din aceasta prezență diformă, mă dor articulațiile coloanei dar nu mă ridic, promit. voi purta sacii cu nisip cu loialitate
voi impinge șina trenului cu dârzenie
voi intona imnuri orientale cu patos
voi?
VorBiti
Nu ni se spune așa!
Spuneți deci
Care fost o dată din mare vita de nobil
Cântați aici
Am vrea să avem pe piept doar roze și mulți crini
Acum noi
Aveți doar dreptate și curaj, va înfățîșățî în fata acestui mare consiliu cu mari așteptări, va așteptăm din vechimi și viitorumi
Am zis noi
Aveți dreptate, sunteți noi, actuali, prezenți și
Nu goi
Dar plini cu bunătate și bogății, etimologic, etic, amplu vizionar in culoarea unui cald cad(av)ru. Să dezvolt, să nu las așa, noi cei ce ne lovim permanent între rânduri. Cei ce coacem lănci-n focuri și jaratece să venim cum suntem. Ne mai poate opri cineva?
ne certi?
dar să avem destul, și putere, să vă aducem.
am vrea
și noi
nu mai există cuvinte
cu vîntul te joci dar nu semeni nimic
în vîntul meu
și pe muzica mea...
dar de sub asfalt răsar iar
boboci de flori,
dorinți și dinți.
mușcă iar dinmini
dimineți de primavară
culeși și îmbrățișați
în sfîrșit prieteni
carapace ireală
întodeauna îmi imaginam altfel. revenirea e totuși diferită de chiar și de ce as fi putut să îmi imaginez. tot timpul mă gîndeam la reacția oamenilor. nu aia contează defapt. lumea, întregul ei, dar și sfertul ei. rezulatul ei. cîmpul ei de porumb, imensitatea lui pe un acmp unde nu a mai fost o asemenea cultură.
domnule pop. ccuc sau tolicescu se ude, aude?
glumesc, încă merg nostalgisc și total lipsit de porniri politice pe un drum prăfuit de țară care deșil-am mai mers poate în viața mea de 300 de ori mai rar deact cel din actuala loicuineță îl simt mai ales cel mai acasă loc. porumbul vajnic se scutură în valuri dar ventul nu îi poate face nimic - nici rcoare nici fracturi letale, în schimb ridică praful. acesta sare în ochi fără să iî piese de substantive.
sălbatica lume locul unde ma prins crescînd
dealuri, campuri agricole și tot felul de fenomene neimblanzite
aha, vantul
caragios caraginis
cu o oarecare absoluta reținere in sine iar cu hazliu aplomb dl iancu cu a lui răcoroasă spumă. deloc urpinzator cunoscut fiind in cercurile sale ca pritentios adept al celor mai inalte
halo acolo dl nica, va rog mai usor pe scari cu fanteziile din copilarie. eram o data printre ciresi si ma gandeam la ea, iar ea facea ce dorea.. shhh
ne mai adresăm și altor instanțe, dnl macovei se aude? dregem si noi putin busuiocul de pe la curti 'nalte
variatii (in sfarsit) diverse ale aceluiasi inceput.. invarte ma gartea aia skizofrenica. gta boss
ne mai întrebăm noi...
ce?
.. cum să cucerim mici...
iar mâncare, iar meschinării
.. citadele ascunse
în colțuri întunecate
.. da, nu doar, adică sunt și necunoscute
și misterioase atunci, vai
.. cu elan pot povesti despre ele
știu, plictis
a, mereu..
eu/
mere și eu. bună plăcinte
iar dezacorduri
.. și dezacoarde, avem de toate cu mere.
mai ai nebuloase?
După anumite imagini servite de televiziunile mai obscure, locale fiind în firea lor, oamenii se pot vindeca prin spiritul sfânt. Asemenea explicații fundamentate pe ele însele stau în picioare doar dacă cel ce le pune în aplicare alege asta. Totuși rezultatul obiectiv de cele mai multe ori nu ţine de alegerea acestuia. Cazuri exista atâtea!
Totuși unii fac emisiuni, unii le urmăresc și cel mai grav mulți le cred și urmează învățăturile.
Pe un asemenea teren poate să crească orice. CpF- da, moarte occidentului decadent - da, statul are dreptate și nu fură - da.
colţii unui mediavialism sângeros apar din asfalt şi tuburi de fibre optice devorând totul în cale fără a ţine cont de alte păreri. dacă un astfel de tăvălug va prinde putere nu se va opri la graniţele unei aproape ţări, tendinţe apărînd şi în alte ţări ca un fel de contrapondere la fundamentalismul oriental.
revoluţia franceză e ameninţată de ervoluţia islamică şi toată civilizaţia occidentală pare să tremure.
o ţară înconjurată de pădure e una de succes? dar o ţară plină de folckiști?
îmi retrag avertismentele asupra naturii, este imprevizibilă
devii iar sentimentală
oricum ai venit dintrun alt post, practic sunt total libera, pot face orice
nici să nu te gandești, nici prin vîrful buricelor degetelor sa nuuuu-ți triacî
dacă arunc însă totul în aer, ca alecs, el zice că toți să moară, așa că ce vei face?
Știu că vă gândiți la Statele unite ale Ămericii sau poate la Mexic, sau cine știe ce stat uitat de lume. Glumesc/ toată lumea știe că poate fi vorba doar de un stat postcomunist, mort din naștere și mirositor deja de mult. We Talk About Moldau. Intri-n țară și la vama e full. Fulminantă activitate, vameși capricioși, băieți tineri și cu semințe între dinți, fete cu selfiuri și în permanentă căutare de sine și feți frumo$i. După orice vamă adevarată mai e puțin din lux. Luxurianta vegetație a climatului temperat continental. Neasemuitul asflat de Moldova si gropile ce le poti simți cum se formează în timp real, blițurile cancanurilor si al radarelor ilegale. Masca graniței la granița absurdului. După vama e doar pădure, iar în padure e atât de obscur că nici sa-ți treacă prin cap de nevoi personale pe câmp, nici ninja nu opresc aici. Dar sunt șopârle, sunt ciocănitori, sunt cioroi și fantome. Sper să mă țină motorul până acasă. Noaptea e ca în orice țară. Totul e negru, dacă nu sunt oameni e normal, liliecii nu au nevoie de lumină..
dar apoi
imagine furata cu un aparat foto dintrun oras contemporan
Llumea e in permanenta schimbare. e un adevăr atât de cunoscut încât folosind o tastatură virtuală cu predicție nu a trebuit să tastez mai mult de 6 litere pentru a scrie prima propoziție. cui ii pasă,
trecut pe o tastatură reala totul e mai simplu
Totul (dar absotul lotul) însă e Relativ. După o lună de la evenimentele descrise și petrecute mai sus pot susține că telefonul și predicția de pe telefon își manifestă în continuare abilitățile de predicție cu acuratețe și bunăvoință.
Lumea e în pericol. 5 @tingeri și 6 morți.
Lumea e mereu la fel. 6 atingeri și 10 * politicieni corupți.
Lumea accepta revoluția. 9 atingeri și nicio șansă.
Bazat pe cele de mai ( mai - superb anotimp (bazat pe observațiile unui mare vizonar local )) sus ne putem da seama cum scrie populația vorbitoare de limba română. (sau doar eu o fack)
Incercați, impărtășiți și schimbați viitorul.
da, știu ne cam place treimea. dar stiu ne schimbăm permanent.
nu mai am nume de când am schimbat tot. mi-am căpătat renume pentru că nu am avut încotro. nu m-am putut abține și lumea a aflat. în mine nu s-au dus cine știe ce lupte, doar când ascultam muzică frumoasă. totul sa năruit atunci când nu m-am mai putut opri. mama lor de africani.
- numele meu nu este emergescu, dar pot zice că îmi place pizza napolitană și vinul niegru. În fiecare seară beau vin în alt oraș. mâncărurile sunt selecte, cheltuielile suportate de china, iar doamnele înțelegătoare.
viața mea se petrece in jurul a trei cockteiluri lungi, trei mimoze amare și o șampanie semicaldă, câte o pereche de picioare lungi, ușor trecute și un șir lung de gânduri negre apoi. românia îmi e mai departe decât viața intrauterină. nu simt vreun gol, nu simt vreo lipsă. atât că nu asta am vrut
vreau o tara ca afară și pentru ei
dimineața aceasta a alergat mai puțin decât de obicei. a simtit ca viața curge pe lângă el. vântul nu e decât o manifestare dubioasă a fluidului numit aer. get smart emergescu
pe valea verde nu era nimeni. tipic, orașele necunoscute așa se manifestau în fața lui. rebergean în efect. o viață semisuperficială și îndestulată e totusi mai bine, o viata mizera si superficială e mai rău. long live paul einsteinul. am in minte trei cuvinte iar valea verde iar mă minte
ce-mi tot scormonești atât prin sulfet, îmi tot cauți culoarea ochilor prin ape, de ce îmi tot arunci în mâini scule, nu auzi? nu am chef de crampe.
mă numesc muza-ți. vreau să-ți curm liniștea și plictiseala. hai fă ceva, mișcă ceva, răstoarnă ghiveciul ăla
îmi tot cauți prin eritrocite, tot ațâți-mi ultimile sinapse. ți se pare că am vârsta celor cu ochii mari și superbasuri în urechi? du-te la ei că au sexul fierbinte.
mă numesc muza ta cum ți-am zis. hai să vedem oglinda, hai sa mișcăm mobila, hai adună ghiveciul ăla
arcuri aduni din ventriculele mele, valuri și furtuni electromagnetice. o să scufunzi nava asta, iar eu, oar aștept ultima eclipsă al luminosului Jupiter. lasă-mă-n acalmia mea
uită-te la buzele mele umede tridimensionale. ascultă-mi respirația in urechea ta adevărată. prinde-mi piciorul stâng și fă ce vrei cu el. azi eu decid și fac mofturi.
Pașii tăi de pene albe
fi - Vor adierea mării calde
Iar ochii mari de arbitri triști
Vor vrea să-ți intre-n jeanși
Să dansezi, deci, ascunsă de oricine
departe de ochii nebuni ai lunii
Lângă o bară ruginită și o podea obscură
Nimeni nu va vrea vreo fragă sau mură
"să nu crezi nimic din ce-ți spun acum
Chiar de eu îți spun" repet mereu în gând
Dar corpul meu de lebedoi grăsan,
de vrei Ți-l țin, ți-l aloc de piedestal.
1. sumele sunt preferabile diferențelor. diferențele dispar. nimeni nu vrea să scadă din ce are ca să dea și altcuiva. excepțiile nu se discută și nu ne batem capul cu ele.
2. arbitrajele de cele mai multe ori nu fac dreptate. judecata imparțială nu face tot timpul dreptate. nici diferențele dintre cele 2 nu fac dreptate, a se urmări punctul anterior.
3. oamenii nedreptățiți vor primi răsplata la un moment dat. la fel cum artiștii neînțeleși în timpul lor au primit recunoaștere post mortem. aceasta de cele mai multe ori însă e doar o excepție, a se urmări iar punctul 1.
cele trei împreună ar trebui să formuleze o lege interesantă. cumularea efectelor ar ar forma un set de reguli pentru a evita manifestările violente. cum vom numi o lege care funcționează total disonant și are valoare unei cepe degerete?
1. pericolul celor care văd lucrurile doar într-un fel. considerăm de mare valoare părerea exprimată cu mare convingere. de cele mai multe ori aceasta reprezinta forța edificatoare care le va acoperi pe celelalte.
2. pericolul celor care nu sunt de acord. refuză să perceapă ca utilă și valoroasă o părere exprimată. orice idee auzită in spațiul public nu poate fi decât o ocazie bună de a o combate.
3. pericolul celor abmbivalenți. cei care vad lucrurile din cel putin două puncte de vedere. cei ce nu se pot opri din previzionarea punctelor de vedere. cei ce nu pot hotărî și nu văd oportunitatea luării unei decizii lumea fiind creată exclusiv pentru studiu.
pericolul celor care nu văd lucrurile. cei care consideră că lumea nu mai există când nu au ochii deschiși (la ei) să o vadă. luna nu există cât timp e înnorat. pericolul apare cand cei enumerați sunt intrun dezechilibru. când cei ce pot hotări nu sunt edificați de cei ce pot vedea si combătuți de cei ce pentru asta sunt făcuți iar cei ce nu văd se manifestă. excepțiile sunt pentru cazuri ieșite din comun.
1. participativii. dopamina li se eliberează prin activitate civică. sunt permanent iritați de ce se întâmplă pentru ca ei nu au un aport la evenimente și sunt gălăgioși
2. inactivii. nu există în societatea activă. sunt materia neagră din lume - îi poți observa doar din calcule. în statistici apar doar la efectul asupra consumului național de bere.
3. oportuniștii. cei care creează de obicei masa critică. când participativii ies în masă și pot convinge sunt însoțiți de oportuniști pentru a crea valul schimbării. fara oportuniști și acum am fi la nivel de antichitate infloritoare.
... în cadrul național rămânând cât se poate de evident după ultimile electorale o felie groasă din inactivi. în cazul de față democrația merge în mod clar cu viteză maximă printrun tunel fără nicio luminiță în capăt ci cu un perete gros acolo, iar cei ce stau la cîrma locomotivei se încălzesc pe întuneric la focul scânteilor cauzate de impactul cu șinele al unui tren ce este gata să deraieze oricând.
Holly Henry - Sweet Dreams (Eurythmics Cover) - DJ Kluv Deep Remix
veșnică dilemă: să joci cu albele sau negrele/
alergi de partea luminii sau îți vinzi sufletul întunericului/
lupți de partea indienilor sau a olandezilor/
parcurgi calea dietei echilibrate sau a lăcomiei caloriilor desfrînate.
dileme pline de patos și chin existențial,
rezoluții revelionice, frustrari post-ianuarie, zvârcoliri de moarte - ipotetice.
cum îți poți alege partea?
cum să decizi pentru o viață?
de ce? zi intro zimpla zi zei cădea intrun ac zubtzire
și acul nu va fi otrăvit ca în poveste,
dar afla-vei că poate e infestat,
ce festin pentru macabru!
ce bucurie pentru toți!
celții ridică paharul sus,
incașii arunca copii pe trepte în...
valurile hoardelor atacă lumea,
să vină bombele, zic, să zboare avioane cruciforme
multe!
vă rog, să învingem odată!
Porcupine Tree - Anesthetize
ps: hoarde de oameni mânați de sete de sânge, ne atacă deja pentru a 4 zi consecutiv. suntem obosiți și prea puțini ca să mai stam de veghe noaptea. chinurile foamnei noastre obișnuite începe sa treacă întrun registru surd. foamea este starea normală, singura care ne-o mai putem aminti legată de umanitatea noastra. ei sunt peste tot, sunt flămânzi și ei, dar nu sunt la fel de blegi ca noi. seara se lasă iar peste noi iar eu mă uit în zare. mă apasă că pe un afiș scrie cu litere de un cot MANDRU CA SUNT ROMAN și nu are nicio noimă. mama dracului de zombalăi și sar din copac. ce faci băi descreieratule? mă duc sa pun caciula pe â.
după rădăcini suntem noi,
noi ne naștem din cei vechi,
vechi ne-au fost visurile-
irisurile ni se măresc când ne gândim mai bine,
bine că nu ne putem întâlni cu ei-
ei să nu ne judece pe noi,
noi suntem doar noi,
noi și poate voi.
nu-mi vine să-ți rup frunzele înflorite ca țepii
țapii sar cît pot de tare
țările mari sunt mai multe țări mici
micii se mănîncă cu muștar, în cadru verde și larg
largul mării, de el mi-e tot mai dor
doare să-mi vorbești mie despre asta
astrele sunt tot mai aproape
apropo, emigram cosmic pe planetele magice?
mai bine-ți rup măcar aripile, vreau să prinzi rădăcini
Un câmp plin de pomi și alți copaci neroditori, împânziți de fruze ce stau să cadă în pragul aspru al toamnei. Domnul nostru se uită cu duioșie la ei de la o distanță respectabilă, de la balconul împodobit în stil nouveau. Voi minunaților, voi care ați rodit atât, sunteți cam bătrânei, sau tinerei, adică deranjați aici. V-aș împodobi frumos totuși să nu vă răsculați prea tare.
- Domnule Dringeanu, te rog să îi acoperi cu niște beteală.
- Da, să trăiți donul Dracnea
Domnul nostru, supremul, își urmărește îndeplinirea planului, cum acoperirea pomilor dă roade, cum se mai fălesc și-și scutură frunzele arămii.
Din spatele cladirii, vin oamenii în gri cu ochi albaștrii și mâini vânjoase. Brațele li se termină, însă, în cîte un cârlig și o drujbă, majorității. Primul pom a țipat scurt sub înțeparea cârligului. Apoi a început un cor de urlete sub atacul drujbelor înfometate. Donul scuipă scurt - boilor.
De departe, pe un drum prăfuit se vedeau mașini, camionete, macarale înaintând dinspre apusul unui soare rosu.