Uneori începi să numeri și nu ajungi decât la unu,
refaci cifrele,
reîncepi numărătoarea,
acum totul e in regulă: 01.
Pauză, nu ești deloc mulțumit de rezultat.
reîncepi numaratoarea: 1 fat(/ț)ă, 2 fet(/ț)e, 3 fet(/ț)e...
stop! devii un diamant,
stăpânește-te!
o dată viv, de două ori viv, de trei ori viv...
visezi viv până reevaluezi realitatea, vreau dincolo!
în visul ei ce o fi oare? oare are culoare? oare ea numară?
în realitate totul se rezumă la sistemul binar:
da sau nu. Nu?
Ceața de fapt e lăptoasă și cuprinde toată lumea cunoscută și vazută, iar oamenii umblă prin ea ca niște orbi. Totuși sunt mândri și nu întind mâinile în față în chip de antene. Nici pomeneală să își ia baston cu biluță în capăt, iar când se accidentează o fac cu toată viteza, poate nu mai simt durerea.
Umbre ale unor oameni,
Oameni ale unor umbre.
Ce ață folosești ca să îți coși iar inima? Inima de inima ei, inima de pieptul tău, inima fără culoare cu o culoare din mintea ta?
Tot uși încerci să deschizi și nu reusești decât de pereți să dai.
Ca pat te-ai descurca cel mai bine, ca perna și decor - o pictură în roșu pe perete.
Uneori sclipesc stele,
Apoi se sting.
Cea tare era pe scenă când își înfipse dinții în propriul antebraț. Sângele era peste tot și oamenii păreau în sfârșit șocați/ impresionați.
Totu și Koku se mirau că încă își mai țineau minte numele în acea îngrămădeală de artiști, dar erau tot mai disperați să facă ceva care să îi scoată din anonimat.
Capă t era ideea lor de șou, totul se termina în cuvântul t, totul începea în capă.
Circulă prin mediul virtual o instigare la rezistență: 12 ore pana salvam Roșia Montană, hai cu noi la primărie/parlament/sună-ți senatorul... nu mai are nici un sens, adica am fost atâția în stradă, eram gata să ne și batem, sau mai știu eu, poate nu.. iar acum ei ne ignoră la fel ca și la început, zici că nu existăm... efectiv nu existăm!
~a doua zi~
da, ieri toate semnele arătau că pentru a-ti salva rosia trebuie doar să lași sângele să curgă, dinspre casa poporului inapoi spre popor, apoi alt sange sa mearga înapoi ca să nu să se mai voteze legi antinaționale.
adică la modul în care s-a trecut prin comisii, la modul în care s-a bagat pe ordinea de zi, și toată secretomania... plus legea imunității, legea amnistierii, privatizarea loteriei și legea privind neimpozitarea jocurilor de noroc... numai legi bune, numai bune pentru a părăsi această grădină carpatină, tot mai îngustă
nu domnule, nu mai sper, nu mai ies, mai e și frig
cam mult scandal pentru o țară care e predestinată să fie cel mai frumos loc de pe pământ, prea mulți oameni care se țin de mințit și furat!
~azi~
nici acum nu îmi explic cum de nu s-a votat legea rmgc și mă mir în schimb cum de s-a votat in legea superimunității, mă mir și mai mult că încă mă uit cu o sete avidă la știrile politice așteptând unii sau alții dintre "aleșii" să vină și să zică: îmi dau demisia în numele poporului în semn de protest la ceea ce se întâmplă în politica de azi a României. plus vă aduc la cunoștință toate actele de corupție pe care le cunosc, cu dovezi.
or acest lucru e mai greu de crezut decât faptul că dnul barbu și-a dat demisia pe motive de declarații publice referitoare la bugetul de prevenire a răspândirii hiv. nu mai rămâne decât să vina primăvara și să ne luăm iar de bătut străzile orașului pentru a pune presiune pe ei, și pe ei, pe toți și să ne facem auziți!
blueneck - lilitu
p.s. ...mai rămâne pungești, felix.. și restul țării, și r.moldova
p.s. și încă ceva, noi suntem urmașii celui mai vechi popor din Europa, să fim mândri de asta!
știi că nu poți face soarele să reziste mai multe ore pe cer decât dorește el,
iar tu mai vii cu idei din tine pe care nici nu ești sigur că au vreun sens...
doar putin
poate doar greierii pot face o seară de vară frumoasă să fie mai frumoasă,
oamenii mici si negri nu vor reuși niciodată, mai ales în lumea aceasta!
de tot
dacă îți respiri în perna nu ajungi spre profunzimi deosebite sau kharmice,
oricum ai lua-o aerul este aducător și el de același lucru.
pune și te gândește bine câte colarifere cât timp ești tânăr și nicidecum singur. de frig poate fi dacă nu ai nici un calorifer în casă. dar nimeni nu are nevoie de ele!
seara ești în cameră și e liniște, dacă deschizi geamul rusună zgomotul de pe Vaci utka.
îl închizi și te întorci în pat.
este televizor și te uiti la snooker, cu sonorul inchis
cearsafuri reci, perne reci, beri reci...
tu nu ești rece deloc!
hai trezeste-te...
trebuie să mergem la dejun...
hai că imediat nu mai prindem deschis
știu că nu vrei să mai încercăm monstruozitatea aia de ieri!
si mie imi e somn dar, ce, poți fi bărbat! nu mai ești copil, nu? vii?
m? ah da, sigur!
nu mai fugi dupa tramvaie...
hai ca merg chiar încet că îs obosită
uite o lebădă! drept că nu e curcubeu, dar aceste păsări sunt și ele magnifice
zarva!
liniște, sunt oameni înăuntru care citesc. sau dorm.
nah.. îs doar antisociali
îs stradali
salvează poate ceva...
avem nevoie de aceste 500 de trepte?
sigur hai să le urcăm pe toate, apoi le coborâm. urcăm apoi să bem o bere peste asfințit.
iar e frig cu draci
unde ai fost acum 5 ani?
îmi omoram timpul degeaba.
nu erai cumva la facultate?
exact.
deci ești deștept!
nici mai mult nici mai puțin ca înainte.
dar ești filozof!
chiar mai puțin decât moromete!
și atunci?
timpul...
timpul?
fuge de mine, nu am reușit să termin cu el și e mai puternic ca înainte
ce vrei sa faci cu tot timpul?
să îl repar - să îi schimb relativitatea!
ca să mă pot indigna de frumusețea ochilor tăi cât de mult!
david stewart - silly boy
p.s. ai impresia ca nu mai curge timpul? timpul e moneda cea mai scumpa! mai taci!
Ultima noapte...
Plec lăsând în urmă un oraș de ani-zile/amintiri.
Frig în noaptea în care vrei să iei trenul din gară.
Frig peste tot!
"Lasă-mi geanta că o duc eu, fugi!"
Aștepți ore până vine, aștepți și tot nu vine.
Ajunge în gară și nu crezi: e atât de verde.
Intri deși nu ai de unde să fii atât de sigur că e chiar trenul bun, niciodată nu poți fi sigur! De nimic nu poți fi sigur în țara asta.
"Numai să nu il pierd, la naiba... nu o să pot explica prea multe.. grr"
În tren e cald, dar mai ales din cauza brațelor și picioarelor care se tot încolăcesc cu voința proprie. Loc nu este decât pentru câte o pereche din fiecare, dar nu asta contează.
Dimineața vine singură și vine și soarele bucuros să îți arate budapesta.
"sigur e mai frig decât pare.
ce intrare spectaculoasă!
e copiată din hugo."
O cafea. "o cafea?
da, o cafea!
oare aici îi scump?
aici e închis! Și aici, și aici, și aici... o cafea nu poți bea în orașul ăsta!
e încă devreme"
O cafea e mult? "nu înțeleg deloc dacă e scumpă.
nu e!
păcat cu discriminarea asta a fumătorilor.
oricine poate ieși afară.
... in frig"
Parcul e liniștit,
Câinii și ei,
Polițiștii trezesc oamenii de pe băncile parcului, din casele lor...
Câinii aleargă păsări plecate deja pe meleaguri mai calde,
"cât de frig poate fi!"
Noi doi și gențile, să pornim, să vedem, găsim ceva?
Gura de metrou, gura vânzătoarei care nu vorbeste engleză, gura ei care îi explică de ce anume avem nevoie, a câta oară?
Schimbăm linia. Informăm un indian despre traseu, coborâm, urcăm, ne minunăm de frig, vânt, soare și priveliște.
Nu știm unde să mergem. Dar nimeni nu știe engleză în acest oraș, "până la urmă tot nimerim!"
norocul ce te-a urmărit o vreme va merge mână-n mână cu tine."
Zilele merg în continuare după calendar şi se afundă tot mai tare într-o toamnă adevărată.
Mamele îşi îngrijesc copiii, alte mame şi-i îngroapă apărându-i de colţi de câini. Mamele sunt cele mai năpăstuite fiinţe de pe pământ.
Toamna îţi duce frunzele prin timp asuprind verdele. Apare şi un vânt care le poarta pe străzi şi le îngrămădeşte în colţuri de blocuri/bănci/bârne/borcane/bancuri de peşti.
Unele mame se mândresc cu_copiii lor: şefi, patroni, realizaţi profesional şi personal. Aceste mame sunt uneori ignorante.
Toamna e anotimpul care te duce spre o linişte rece. E o manifestare blândă a întâlnirii ipotetice dintre iarnă şi vară. Te cheamă spre hanorace şi mâini îngrămădite în marsupii.
Unii fii ar face orice ca să îşi poată face mamele mândre. Unii dintre ei sunt atât de aprig împinşi încât renunţă la orice alt fel de cod moral. Pot săpa şi în morminte dupa aur.
Toamna o asteptam cu soare şi caldură pentru că vara nu a fost suficient de fierbinte, ne doream măcar o toamnă lungă şi plăcută, pe alocuri chiar leneşă.
N-am obţinut decât o toamnă agitată care scoate mii de suflete în stradă într-o acerbă căutare a dreptăţii.
p.s. "- Să nu uiţi să îţi împresuri calea nebătută a dreptăţii cu cât mai mult noroc!
- Norocul nu are nicio treabă în tot acest calcul...
- Dacă am avea norocul ăsta... "
Alături de plantă era un pisoi alb şi gras. Blana îi era înfoiată ca podoaba unui păun, un aristrocat plin de aroganţă şi indiferenţă. Pisoiul dormea liniştit şi uşor, stătea pe covor, dar în acelaşi timp ai fi putut crede că pur şi simplu planează foarte aproape de el...
O mână neagră şi grăbită adună toate hainele aruncate pe jos şi ieşi din camera decorată cu raze puternice de soare.
Patul imperial şi alb este ocupat. O domniţă îşi scaldă somnul sub razele calde. O domniţă brunetă şi însărcinată.
Piaţa e împodobită cu piatra cubică. Pe ea poţi să te plimbi pe jos, poţi să te plimbi cu bicicleta, poţi doar să stai, poţi să te apleci să o culegi şi să o arunci mai încolo.
Bicicleta ti-o legi de un gard medieval, ţigările le ţii aproape împreună cu bricheta, mai păstrezi la tine amintirea unor ochelari de soare şi toată indignarea.
Domniţa îşi ridică capul şi îşi modelează buzele pline într-un zâmbet somnoros şi satisfăcut. Vede soarele încă strălucitor dintr-o toamnă timpurie şi se bucură, o altă bucurie îi crescuse mult, sub inimă, şi acest lucru îi aduce şi mai multă fericire. Se ridică plină de graţia unei viitoare mămici, iar părul îi cade lin pe spate atras de forţa implacabilă a gravitaţiei. Ajunge până la uşa şi o lovesc durerile: Anaaaa!!!
Lângă statuia călare stăm noi şi ne ferim de soare. Aşteptăm să se adune lumea. Oare o să vină cineva? Nu cumva am venit doar noi ca nişte proşti? Oare mai sunt şi alţii care vor să fie împotrivă, care vor să aibă o ţara curată şi normală?
Mai trece un sfert de oră şi îţi dai seama că piaţa e plină: tineri cu pancarte, copii cu mesaje, părinţi cu inimă.
Fata a devenit mamă, mama este fiica unei instituţii de stat cu sediu în Cotroceni... Fata a devenit ştire naţională!
Noi strigăm, fluierăm, ne plimbăm în jurul pieţei, aprindem torţe, batem bidoane de pereţi, zâmbim trecătorilor...
Noi strigăm în numele ţării, fluierăm impotriva nedreptăţii, ne plimbam de nerăbdare, aprindem torţe pentru lumină, bidoanele sunt pentru a-i trezi pe adormiţi şi corupţi... Suntem mulţi, dar suntem singuri.
Singuri Salvăm Roşia Montană!
Minunată dimineaţă, ultima de acest fel, ultima dimineaţă din această vară ţi se pare.. Din vara ce a început acum cinci zile.
Nu mai vrei sa vezi mare, tot timpul aceste despărţiri ţi s-au părut inutile şi prea dramatice. Afli cu satisfacţie că plaja este închisă din cauza vântului puternic, astfel nu mai trebuie să cauţi pretexte.
- Îmi dai un foc te rog?
- Da, desigur, am în poşetă pe undeva...
- Ce citeşti acolo?
- Profeţiile de la Celestine...
- Celestine... O fi ceva din latină
- Ah, nu ştiu încă...
- Ok, mersi de foc. Ne mai vedem!
De ce o tot cauţi pe Viv, nu e aici, nu o vei găsi, nu îţi va da nimic oricum. O bere! E cald şi meriţi o bere!
E bună dar nu e ceea ce vrei tu, nu-i aşa? Cam vrei să faci ceva, te cam roade ceva, cam ce vrei tu să faci oare?
- Mă duc până la cort!
Cea pe care ai confundat-o cu o nouă Viv nu mai doarme cu uşa deschisă, cum făcea mai înainte.
- Mai îmi dai un foc te rog?
- Desigur, ce ai acolo?
- Nişte foi cu o lume ireală de oameni fără conştiinţă
- Păi sper că o să îi dai foc după ce termini, pare o lume atât de întunecată!
Este totuşi incredibil cât poate să dureze să aduci un încărcător de telefon de la cort, trec ore întregi în care răspunzând la întrebări, înterceptând tăceri la întrebările tale, încerci să înţelegi ce "om" vrei să scoţi din carapace.
După cele 3-4 ore înţelegi că dacă mai stai o să pierzi singura dovadă că lumea chiar există şi anume sinele. Te ridici ameţit şi porţi încărcătorul victorios ca un viking blând după o găleată de vin.
arctic monkies - do i wanna know?
Când urci în maşină te gândeşti la toamna ce vine si la umbra de zâmbet însoţită de fluturarea de mână ce ai primit-o subtil la plecare. Noroc că îţi plac hanoracele!
p.s.
"- Uite o monedă
- Păi ia-o, e norocul tău
- E în faţa cortului tău, norocul acesta ar trebui sa îţi aparţină
- Dar eu vreau să îl ai tu, şi bricheta, eu nu fumez iar tu pleci..."
Când toxinele oboselii nu pleacă cu o cafea le amăgeşti cu un alcool, le mai amăgeşti apoi cu o apă sărată şi neagră, le amăgeşti cu un surâs şi o mângâiere absurdă.
Soarele e nemuritor şi aţâtă sufletele să se dezbrace de zdrenţe de se aruncă în mare pe capete, totuşi toate ies înapoi pe mal doar mai puţin obosite, cu mult mai puţin uşoare.
Impresia generală că marea te relaxează şi deconectează de cotidian e adevărată, dar atunci apar valurile ce se sparg în mal şi te loveşte deznădejdea, marea cât e ea de mare pare doar un colos neputincios. Şi atunci noi oamenii?
Dincoace suntem noi şi nu ne lăsăm!
Un volei, un soare mai liniştit de plajă, o carte despre văduva ei neagră şi muşcătura cu priapism, o scrisoare din imaginaţia lui Viv, iar ziua trece. Trece ca orice zi compusă fiind din timp, timp împărţit în clipe trăite. Altfel ce ar mai fi timpul?
Pe plajă se lasă întunericul, vine liniştit ca la el acasă şi se aşează peste tot firesc ca şi frunzele toamna. O pată albă, înflorită şi suplă alunecă pe lângă spre un răsărit atât de departe. Fără să mai încerci să te opui alergi după ea vrând să prinzi năluca. Ajunge la apă şi deja face parte din ea cu tot cu flori, iar tu te uiţi de pe plajă, doar eşti în blugi, mai ai şi tenişi...
"- De ce ţi-i frică?
- Dar nu îmi este!..
- Văd atâta frică în ochii tăi, şi întuneric. Eşti tot îmbrăcat în negru.
- Uite e o coincidenţă. Am căştile albastre...
- Desigur, nu mai aveau negre.
- (Da)... "
Pata se pierde ca un vis. Lângă o umbrelă, cineva agită o sticlă mică de apă minerală şi te întreabă dacă nu ai un foc. Răspunsul tău e un sincer nu dar te oferi să faci rost... ţigară, vodkă, poveşti, iar ţigară, iar poveşti, mai multă vodkă... nume schimbate spre a fi uitate, vodkă, ţigări, cort...
Ieşi când îţi dai seama cât de greşit îi totul, îţi ceri scuze şi te duci...
daughter - get lucky
Parcurgi drumul înapoi singur, ca un om normal, ca un om fără rădăcini, ca un om fără straie...
Soarele stă să răsară şi uitându-te spre mare realizezi că se anunţă unul frumos, dar nu te interesează şi te duci direct în hamac... Acum doar hamacul îţi mai culege visele
p.s.
" - Cum te cheamă?
- Dar ce treabă ai tu cu numele meu?
- Eu aş zice că numele tău trebuie să fie compus din două cuvinte...
- Mai degrabă fiecare să-şi poarte singur numele, fiecare cu numele lui, la fel cum şi râmele îşi săpă proprile găuri prin pământ. Înţelegi?
- ( ...ceva în genul lumină blândă)... "
"dacă zici ca înţelegi pink floyd, de ce mai stai în întuneric?"
A doua zi începe liniştit, e sâmbătă şi nu ai nicio grijă. Soarele te trezeşte şi te trimite în hamac, te supui şi adormi din nou sub umbra unui nuc mai mult tânăr decât bătrân. Soarele e tot sus dimineaţă fiind, dar ţie nici că-ţi pasă, nucul îţi dă somnul răcoros.
Întrun final îţi iei o cafea, o bei încet de parcă ţi-ar fi frică de ce s-ar întâmpla după ce o vei termina. Ţigara face şi ea parte din anturaj, apărută odată cu el, nici aici nu-ţi dă pace.
E deja cald şi deja nu te mai gândeşti la nimic, totuşi mergi la magazin pentru că ar fi bine să şi mănânci ceva după beţia de ieri. Mesteci încet pâine cu pateu, cu tocană de legume, cu carne la conservă, cu gânduri topite, transpirate şi prelinse de pe tâmplă în jos.
Când mergi pe plajă te arunci direct în mare, deja te cunoaşte şi nu mai e timidă. Faci o tură şi ieşi la soare, berea se strecoară dulce şi rece în sufletul deja sărat.
Ziua trece cum poate, cu soare, cu mâncare, cu multă răcoreală în cutii de jumătate de litru, cu prosop ba fierbinte, ba ud şi tot mai sărat. Iar când trece ziua toată lumea ştie că vine seara, seara e cel mai bine!
Deja ai mâncat şi cum ţi-i cald încă cauţi un pic de umbră, iar terasa e tocmai îmbietoare. Acolo vezi iar acea pereche de ochi, nu mai gândeşti nimic:
- Salut, putem sta şi noi?
- Sigur, eu sunt Ana...
(Ana are mere?)
- Da, am mere. Îs în cort!
Orele trec rotunde şi grăbite la fel ca şi paharele cu suc de merişoare tari şi după durerea colectivă de abdomen şi gât a unei jumătăţi de duzină de oameni realizezi cât de bine trece timpul, mai ales cu merişoare.
4:17
- Chiar îţi stă bine cu părul desprins...
8:23
- Hai că eşti chiar nostim când stai să adormi aşa gol în cort
sarah jaffe - pretender
Soarele zâmbeşte liniştit şi te trimite din nou în hamac, pe acolo va trece o mână şi te va ciufuli în drumul ei spre casă...
p.s.
"- Tu de ce ai venit în Vamă?
- Pentru că îmi place aici. - Şi ce anume îţi place ţie?
- Praful.
- Praful?
- Da praful, dă o senzaţie de uitat de lume, de regăsit, de reîntors acasă... Ţie?
- Mie îmi place marea... pescăruşii... nisipul... soarele... liniştea... "
"Chiar aşa Vama nu mai e la fel, dar cine sunt eu să îi cer să nu se schimbe dacă eu mă schimb mereu?"
După ce faci un duş lung, după ce îţi pui o grămadă de tricouri şi alte multe chestii mici întro geantă, după ce îţi faci rost de doi prieteni şi două necunoscute cu numele în S, eşti pregătit la drum de Vamă.
Drumul începe cum ştie el mai bine întro noapte caldă de vară, cu un CD făcut în grabă mare, cu alte CD-uri lipsă, dar cu mult entuziasm.
Tu încă te gândeşti dacă faci bine că te duci unde ai fost şi anul trecut şi ţi-a plăcut, în mintea ta e o teorie care îţi tot zice: "nu repeta lucrurile care ţi-au plăcut".
Primul lucru care îl faci e să simţi apa, oare e la fel de sărată, oare mai are stânci, oare o să mă primească înapoi? Răspunsuri pe care le vei găsi odată cu timpul scurs, afundat în nisip şi vodkă.
Al doilea lucru e să bei o bere pe o terasă care îşi zice "Pura Vida" şi te îndeamnă cu hamace, saltele şi muzică dulce să bei o băutură rece şi să te odihneşti strângând ceva în braţe. Când te trezeşti eşti deja singur şi ţi se pare atât de normal încît mai dormi un pic până vin prietenii să te trezească.
Ridici un cort, ridici al doilea cort, apoi te schimbi să mergi la mare, să încerci să o cucereşti şi a doua oară, dar atunci vezi o privire, o privire ce pare să treacă prin tine, sau e chiar o privire ce îţi răscoleşte sufletul intenţionat, o privire care nu se mai opreşte având patru ochi şi două corpuri care se atrag. Nu se va opri până nu va intra altcineva între perechile de ochi.
Plaja e fierbinte, apa e curată şi caldă, soarele cade peste case, după unicul deal cel ca o dungă, iar cele trei îţi fac o promisiune pe care o înţelegi: "Vama o să îţi fie prietena ta bună"
si acum te duci pe alte meleaguri, te imbraci in alte camesi, te cuprind alte degete
mi se pare mie sau crezi ca poti fi gelos?
eu niciodata, gelos de ce?
drepturile tale au cam expirat atunci cand ai incetat sa mai lupti
dar eu nici nu am luptat vreodata
in imaginatia mea duceai lupte acerbe si de multe ori chiar castigai
si cand pierdeam?..
aveam grija de tine, te ingrijeam
si acuma pierd, te
e deja consumata treaba, simt ca nu ai mai putea avea gustul bun
dar
nu ma mai intorc din drum
pai
cred ca nu o sa mai intalnesc ca tine, dar asa vreau sa ramana
poate ca adio trebuia sa zic
ah dio era replica mea preferata
si a mea, cand o ziceai
taci
o sa astept
zici ca uitarea vine odata cu seara
zi-mi ca seara nu vine niciodata atunci
tu amnezic nu poti fi
vad in ochii tai
stii si tu adevarul
cartea ai scris-o si ti-a placut, mi-a placut, am vazut un alt eu in ea
tremurul in ploaie era senzatia mea favorita, sub furtuna saruturilor tale
stiu ca te ascunzi in umbrela unei uitari pentru a te feri de responsabilitati
dar eu nu vreau decat sa iti dau o libertate, ia-o si fa ce vrei cu ea, domina-ma
undeva se ascund doi ochi care ar vrea sa ma vada
altundeva se ascund ochii tai care incearca sa nu mai vrea
in mine nu se mai ascunde insa dualitatea, si asta e cel mai dureros moment al meu
nu mai sunt adolescenta, copila nu mai sunt demult, si durerea asta matura e atat de cinica, e jalnica, patetica
sa ma scapi de rusine prostule
odata ziceam ca am nevoie sa ma iubesc, sa ma iubesc atat de mult incat sa rasara curcubeie in suflet cand ma uit in oglinda
intruna din zilele astea oglinda a crapat sub greutatea privirii mele
am nevoie sa te iubesc, cu daruire si suferinta, cu fericire, cu scandal, cu momente meditative si porniri animalice.
acum am nevoie
dar sunt o lasa
oglinda se lipeste incet si se uita trista la mine, i-e mila de mine, si mie imi este
unica salvare pare sa fie seara, iar seara te visez.. ca o chimioterapie pentru restul zilei
tu inca tii sa imi zici
si toate acele lucruri incredibile
cum amageam orasul in noptile cu luna noua
cum soarele nu ne ierta si ne trimitea acasa, fiecare la a lui
cum nu te stiam si de aceea am inceput sa te scriu in carti
cum tu ziceai ca nu poti scri, dar imi raspundeai la multe pasaje
ne alergam pe strazi pustii, pustii din cauza ploii reci si a aburului care il imprastiam noi
nu imi amintesc gustul cafelei de care imi povestesti
nu imi amintesc sa fi fost dulce, sarata, sau altfel pielea ta
nu cred ca am stat imbratisati nopti intregi, fara sa vorbim, fara sa dormim
nu ar fi fost posibil
tu esti din alta stare
esti din alta lume
eu nu sunt intr-una
omul far'de lume
brand new- The Quiet Things That No One Ever Knows
te pot citi ca o preistorie
o jumatate de vis adevarat
un pelican delicat
te pot visa ca o ciuperca in avantul cosmic
unde te-ai pierdut jumatatea mea de vis
erai chin si erai abis
dar cand ziceai ca soarele rasare
nu astepta si lumina
ca poate incerci sa fugi si nu te asculta nimeni, cine te-ar asculta ca esti jumatate goala si atat
in alta jumatate de casa se afla un alt personaj ca tine la fel de suferind, la fel de precoce
in alta jumatate de univers e visul realizabil si rezonanta posibila
cat un pic de infinit
un picur de eternitate
ca poate vrei exact altceva
furtuna iti place doar in natura
iar in inima/cap
doar ce vrei mai tare'
mai tare... mai tare
poate doar
esti jumatatea mea preferata de preistorie
sa vezi cand zambesti esti comoara
rasari si tu pui de rasarit
lumineaza! (ce mai poti din mine)
mai ştii când iţi băgam pumni in faţă,
iar tu strigai printre lacrimi şi sânge
"mai vreau!"
si nu mă opreai cu asta...
acum aproape că îmi pare rău
că nu am băgat şi ranga
să iţi mângâi dinţii uşor
să văd în ochii tăi ce de-a dragoste!
parcă...
parcă caii ar fi putut alerga la nesfârşit
tu te închinai soarelui,
eu purtam în suflet chiar un gând,
şi de la el respirai sacadat...
dar acum mi sa indoit sufletul
şi miroase cu nesaţ
ultimile particule de praf
ce s-au aşternut pe urmele paşilor tăi
de mică visătoare
cum facem cand povestile cad mai neasteptat ca frunzele toamna?
pe sub tocuri umbra e rece si tomnatica. viata a trecut mai repede decat te-ai asteptat dar acum ca poti respira linistita pare sa fi fost frumos...mai stiu cand prima vara era un capriciu implinit in mai, mai stiu atunci cand cel el imi zambise nemaipomenit, apoi zicand ceva macho ma sarutat masculin. iar el avea un chip angelic ca al meu. dar povestile au un curs, un continut si o viteza..si un sfarsit iar acesta e cel mai important sa apara la timpul potrivit.
ea era mica si alba pe plaja aurie. eu nu eram tocmai normal la acea varsta. ar trebui sa intelegi pentru ca si tu esti tanar. si nu era problemele astea de acum ce sa ii zic cum sa ii zic, oare daca ma respinge sau.. am mers la ea am salutat-o si am sarutat-o. am avut un noroc extraordinar pentru toata viata ca nu ma luat la palmi. dar sa stii ca oarecum le-am simtit in mintea mea si am incercat sa nu o supar. ea a fost foarte rezonabila si iubitoare. viata a fost o poveste dulce iar sfarsitul mi se pare corect. altfel poate aparea pericolul ca restul sa nu fie lipsiti de fericire
in aceasta casa am simtit racoarea eleganta a toamnei desi afara era mijlocul lunii iulie. am simtit insa si caldura lunii mai patrunzand din pozele cu toti copiii si nepotii zambind fericiti. casa era goala si totusi parea sa aiba spiritul atmosferei galagioase plina de nazbatiosi si veselia jocurilor. ei nu s-au opus ideii de a fi intervievati separat, desi se vedea clar in ochii lor ca nu ar fi tocmai de dorit. nu era teama era dor. in ochii lor am vazut dorul care inca ardea ca in acea zi pe plaja. totul era insa guvernat in graba de cuvantul ce avea sa-i desparta pct ths
