grozava si teribila scarba ce poate sa apara in capul unui muribund care vede in restul oamenilor doar niste lighioane incapabile.
ei acesti oameni fac o greseala imensa!
daca crezi ca in locul lor, stiind cat de pretioasa este viata, te vei descurca mai bine. nu ai sansa lor, ceilalti nu au experienta respectiva...
cei ce ii judeca pe muribunzi, ca nu nu mai au nici o pofta de viata, ca se plang sau nu, ca ii urasc pe toti, ca vor sa se sinucida... nu sunteti in locul lor!
cineva zicea ca daca un om vrea sa se autodistruga societatea ar trebui sa il lase, fiecare isi merita pana la urma soarta sau nu are chiar nicio legatura.. oricum e doar de la caz la caz
dar restul, cei care judeca pe ceilalti, fara motiv sau chiar cu motiv aparent, tot nu au niciun drept (desi as putea fi acuzat ca tocmai eu acum asta fac). eu cred ca ar fi mai simplu doar sa fim...
toata lumea vede, soarele curge, se prelinge pe fata romaniei
o asemenea canicula topeste orice urma de vointa a unui om normal
la alti "oameni" insa, se pare, le topeste creierii.
canicula ii face sa ia decizii pripite, negandite, arogante, nesimtite, si nu ar fi nici o problema daca i-ar afecta doar pe ei
se comporta ca niste vaci cuprinse de boala vacii nebune, groaznica infectie care a colindat vestul europei acuma ceva timp si care a dus la pierderi imense.
pai, si noi, oamenii normali, ce facem? asteptam sa treaca canicula?
leul nostru falnic cade in gol, europa noastra draga ne face cu degetul, america mai ca ar vrea sa ne dea o palma, noi, multii, stam la umbra poate o sa ploua totusi...
poti sta intins si sa te bucuri de pielea goala ce se lipeste de tine asa transpirata cum e
renunti la ganduri, idei
te cufunzi in starea de cotemplare
vecina somnului
norii se intuneca la orizont, pot arunca fulgere, pot aduce furtuna, dar nu intaresc decat zapuseala
simti sauna in interiorul tau se tot aprinde, cotemplarea e parca violenta, toate rahaturile pot sa iti iasa ranjind in fata si sa te scuipe in ochi, sa te otraveasca...
noaptea e lunga
dimineata apare ca o noua speranta, cu racoreala ei neobisnuita si razele jucause
pielea de langa tine e suava si fina, racoroasa la atingere, departe de gandul care te ducea la cotemplare...
ascuti un creion si ti-l infingi in inima, scrijilind un cuvant, oare cine poate garanta ca nu se va vindeca in urmatoarele cateva minute, ca si ranile lui volverine...
zilele trecute va anuntam ca mi-a produs o deosebita placerea lansare piesei noi (si a albumului) al artistului emerit al statelor unite si al libanului - Serj Tankian. piesa (harakiri) care sa implantat adanc in creerul si sufletul meu plapand.
apoi, observ, ca trupa muzicala linking park nu a murit si mai scoate slagare internationale ("burn it down"). unii critici ar putea sustine ca stilul lor de muzica devine putin comercial si astfel ii scade valoarea artistica a pieselor. desigur ca domnii nu mentioneaza nimic de valorile si principiile altor asa numiti artisti ca si... nici nu merita mentionati de altfel.
dar si artistii de pe meleagurile natale ne bucura cu valori muzicale deosebite. merita mentionati aici domnii de la trupa travka care au lansat o piesa de vara deosebit de buna, apoi trupa muzicala cu nume foarte pretentios robin and the backstabbers care au aprins topurile nationale cu piesa lor "sat dupa sat". si alte proiecte nationale isi fac drum spre sufletele romanilor, cum ar fi: grupul de rezistenta, toulouse lautrec, silent strike, s.a.
din aceste considerente vreau sa imi exprim speranta ca aceasta tendinta se va mentine atat la nivel national cat si international si ne vom putea bucura in continuare doar de produse artistice deosebite.
and picture this :P
p.s. desigur ca clipul video nu incearca in nici un caz sa aduca jigniri statului frate al americanilor
incarci bateria de la telefon, iti lasi un mesaj vocal, apoi iti incarci si revolverul
te gandesti sa mergi la vanat: sa prinzi toti criminalii, ticalosii, lepadaturile societatii, si apoi...
apoi te vezi in oglinda si observi ca nu arati deloc a batman. te imbraci in negru, bagi revolverul la centura, la spate, pe sub tricou, ca si oricare badass... atunci iti dai seama ca poti fi intr-o zona gri, exact intre bine si rau...
oare poate ca scopul sa scuze mijloacele? multa lume dea lungul timpului a zis acest lucru, dar trebuie sa stii si tu. ce crezi tu e important, nu?
daca faptul de a face dreptate prin nedreptate nu e deloc a face dreptate?
simti un reflex gastric. te scarbesc manusile si cizmele, geaca - toate de piele neagra. ai impresia ca si tavanul te apasa. se uita la tine persiflator nevenindu-i sa creada. ironic, iti face cu ochiul spre o funie.
transpiratia se aduna in picuri mari pe frunte, apoi iti pica pe ochi, revolverul de la spate te arde pe piele, il scoti repezit si il arunci cat colo pe o canapea jerpelita.
pici in genunchi si arunci o rugaciune unui dumnezeu pe care nu il mai simti demult, camera intunecoasa iti da mirosul de mucegai, nicidecum un miros de tamaie...
mainile nu se mai impreuneaza si tremura...
picioarele is moi
vodka e slaba
si tot un gand te apasa: daca ii omor eu, devin si eu, daca o fac inainte, atunci ce is?
e ca o dilema de morala robotica, chiar simti si gustul de metal in gura...
"am şi eu două cuvinte pentru tine, dragi si scumpe pentru mine: mori dracu'!
crezi ca esti marele, cel mai iubit dintre ei, crezi că ţi se cuvine? mare mi-ar fi mirarea dacă nu o să ajungi să mori singur intr-o cocioabă dărăpănată. o să te găsească vreun cioban după luni de zile...
cine crezi că o să aibă răbdare să îţi caute in mofturi şi in toate nazurile tale, am fost eu o proastă că m-am uitat in gura ta... nu pot sa cred că a trecut atâta timp şi numa' acum văd cu adevărat ce eşti: un nemernic, nesimţit, ordinarule!"
soarele era de mult timp apus. se uita la ea total indiferent. nu asculta un cuvânt pentru ca ştia că nu ii pasă. se uita in zare, se gândea la muzică, la cărţi, la dragoste, dar nu la asta ci la una ipotetică, cea fără de scandaluri: nu le suporta. daca dă peste unul renunţă la visuri, la promisiuni, şi aşteaptă... se pare că asteptarea sa terminat, asa ca involuntar a şi zâmbit uşor in colţul gurii...
"şi bine că taci. eu imi rup gâtul aici strigând şi tu nu zici nimica, ce fel de om esti tu? ah uite că zâmbeşti, deci te distrez, aşa-i? vai că ai merita să te iau la palme, dar nu sunt eu cea care sa coboare la acel nivel, la al tău desigur"
sa intors, deja plânsă, distrusă de atâta ţipat, de atâta durere. apoi sa mai uitat o dată la el, a vrut sa vadă dacă are cea mai mică intenţie... nu, bine, pa dragule, pa ultima mea speranţă...
il ai tot timpul cu tine. da e chiar asa frate si probabil ca ai observat dea lungul timpului. daca nu pazea: o sa apara si, desigur, va fi nimicitor.
problema ca iti dai seama de prezenta lui, controlul lui, doar dupa ce dispare, deci nu poti sa ii opui rezistenta.
cine stie ce il activeaza sa imi zica si mie. cine stie cum poti prelua controlul asupra lui?
in astfel de momente, cand descoperi cu durere ce a mai facut "le alter ego cel dement", te chinuie o durere acuta un fel de dizenterie prelungita.
insa cu timpul (daca se manifesta de multiple ori), ai putea sa realizezi, ca reprezinta defapt purificarea spirituala a "eu-ului" propriu-zis, si ca doamne, bine mai poate fi dupa.
si atunci descoperi otrava e dulce, durerea poate aduce bucurie, saratul/amarul poate fi si dulce, restul poate fi totul
" port sub plete o poveste, port un mister pe care nu il poate atinge unul care nu le are. am gâze, am paduchi, natura toată care isi implineste destinul.
port sub piele fiebinteala, port pasiunea de ieri, cea de azi, cea de maine, cea fara de timp. mai am si sange si oase, intestine imputite, alte gângănii dezgustătoare care ma ajuta sa traiesc.
port in suflet un singur lucru, negrul infinitului, negrul care naste lumina orbitoare, negrul care e cel mai potrivit pentru a o incadra, negrul care e singurul capabil sa dea forta fulgerului de care ne este frica.
tu porti dorul nemarginit, muzica iti canta in pori, muzica iti canta in ochi, muzica iti face corpul sa vibreze, si are armonia lui, in armonie cu ea.
porti citadinul si banalul, porti emotii, chiar sentimente, suflete desarte ce s-au perindat, porti stelele in păr, clasicul, barocul, neomodernismul...
lumina ta, intunericul meu, stelele si gâzele... "
spuse el plin de importanta, sacadând fiecare cuvânt, incercand sa le accentueze fiecare silabă.
cand te doare mai rau, atunci esti beat
daca, esti treaz, te vindeca ratiunea, te vindeca un pic si oamenii care iti vorbesc si tu ii asculti dintrun respect ciudat
daca esti beat nu mai conteza nimic, nu mai auzi nimic, totul se reduce doar la durere.
daca atunci cand esti beat iti asculti sufletul, nu o sa gasesti niciodata ceva bun, o sa gasesti numai tristete, mucegai, sange neclait peste ranile proaspete sau vechi, vei gasi ciupercile otravitoare ale invidiei, rautatii, ale tendoanelor intarite.
de aceea am zis: fii treaz. ia durerea, mestec-o. ia durerea ca un orbit care iti albeste dintii cariati ai sufletului, apoi mergi la un dentist frumos.
dupa o sesiune de detartraj repari si cariile, apoi poti sa bei si sa te distrezi, altfel e nebunie curata, nebunie orientala, sau balcanica, sau occidentala, sunt toate la fel.
fiind in regula poti lua un dejun copios
so picture this
(din seria le petite dejeuner parisienne)
cand noptile ti se par scurte si odihna nu are cum sa se mai lipeasca de tine
daca ziua e prea obositoare si caldura iti intra prin pori nelasand sa isi faca treaba cu transpiratia
atunci cand reusesti totusi sa iesi cumva din stresul, ce te apasa toate aceste zile, iti odihnesti capul pe perna.
dar o faci de devreme, de la 8 seara si dormi, si visezi multe, oameni necunoscuti, oameni pierduti demult in trecut, pe care ti-ar place sa ii mai vezi... visezi si visele de copil, cele cu povesti, eroi, zboruri fara aripi sau spatiale...
apoi te trezesti si afara e inca intuneric, telefonul arata ora 7, ceea ce ii imposibil, dar ti-i sete si cobori.
iti dai seama ca e defapt ora 4 si ca esti total odihnit si nu o sa mai poti dormi.
atunci hotarasti ca o sa vezi rasaritul, si o sa te bucuri de aceasta zi
iai bicicleta si mergi prin orasul linistit, ai revelatii, vedenii, sperante noi, pasarile canta si ele, le poti auzi pe langa casti. orasul e gol, si te simti liber
imparti in stanga si in dreapta zambete, imparti zambete pentru ca nu mai ai altceva de impartit.
apoi iesi in strada, strada e goala si te gandesti daca mai poti merge prin oras... daca esti doar tu.
muzica si ea, muzica din casti, nu mai merge pentru ca si telefonul a murit.
esti chiar singur, nici dzeu nu te vede, afara e innorat, poate chiar o sa ploua.
bani de taxi chiar nu mai sunt, bani de tigari nu au mai fost demult, bani de bere, bani de sandwish, bani de club, de fete cochete.
o iai usor pe strada, pe langa blocuri, pe langa gardurile vii, cu gandurile vii. o iai usor, dar mersul e tot mai greu, gandurile apasa pasii, apasa si iti rod talpa pantofilor, mai tare pe stangul, ca' altfel nu ai cum sa explici talpa mai roasa.
nu stii exact pe ce strada esti, nu stii exact daca te intereseaza, nu stii daca vrei acasa, probabil ca nu, somnul ar fi o pedeapsa prea usoara. acum trebuie sa consumi tot ce curge prin minte, obligatoriu, altfel nu o sa mai fii linistit, si nici nu o sa stii de ce.
pasii te duc, gandurile se incalcesc, mintea se intuneca... pasii te duc
ajungi in dreptul unui parc, te asezi pe o banca si stai asa, drept doar putin rezemat cu spatele, ca la examen- esti la examen. apoi lasi capul pe spate, e prea greu, il lasi cu tot cu spate, si aluneci cu totul, ajungi culcat pe banca in pozitie de fetus, in pozitie de boschetar beat.
Soarele
era nebun. Luna mai o fi luna in care innebunesc salcamii, dar soarele ce avea.
De ce a aparut asa fierbinte, de nu mai vedeam drumul.
Nu mi-era frig, nu
mi-era cald, dar nu puteam urca dealul de la rasarit. Bine ca muzica imi suna
tare in casti si imi ascundea basul din piept. Altfel sigur m-as fi urcat pana
pe cer sa sting steaua suprema, care distruge tot ce fac restul stelelor
dinainte.
Egiptenii aveau un cult, cica si incasii, probabil toate popoarele
l-au avut la un moment dat, dar nu eu, nu acum. Nu atunci cand nu ai dormit toata
noaptea, nu atunci cand dealul din fata nu prea pare a avea mila de tine si
creste tot mai mult, nu atunci cand ai un bas in piept, nu atunci cand ai
trecut prin vitrina si nu ai putut sa taci.
Dar cand eram mai mic iubeam soarele. Ma incalzea,
incalzea lacurile in care faceam baie, incalzea iarba pe care calcam, aducea
lumina in casa unde puteam citi, era cel mai bun prieten al meu. Venea peste
tot cu mine ca doar nu umblam noaptea, ma veghea si imi oferea protectie, eram
ca un egiptean vechi - il iubeam. Dar acum nu mai poti dormi de el, trezeste
toti oamenii si ii pune la lucru, iar ei fac galagie, simt nevoia sa taie iarba,
sa curete pomii, sa se porneasca cu masinile in oras, sa strige pe holuri tot
felul de saluturi, sa aduca sub geamul tau o manea si sa o dea tare.
De aceea
nu il mai suport, sa plece ar face bine, eu vreau sa dorm, vreau sa visez,
vreau sa nu ma mai trezesc...
un vis, două visuri (sau vise, depinde ce plural preferi și de conotațiile preferate) mai multe...
un ștecher și atât.
unul obișnuit, ce m-am visat eu. nu în copilărie îndepartată, nu, într-una dintre nopțile abia trecute.
tu, care m-ai văzut și ai zis că vrei să mă înghiți.
ce pot să fac eu, sunt doar un ștecher, mic, american, de culoarea laptelui, mă poți înghiți dacă vrei, iar eu o să sufăr în tăcere.
și mă trezesc în întuneric, trăiesc mirosurile interioare, chiar dacă nu le simt ci doar le imaginez (un ștecher nu are nas), trec prin supa de mâncare și sucuri gastrice. chiar sper că nu ai baut și alcool (deși la cum te cunosc e o speranță deșartă), mă gândesc acum la toate intestinele (de ce a trebuit d-zeu să le facă atât de lungi, atât de întoarse, de inguste și scârboase) la cel subțire, la cel gros.
nu o să mă afecteze călătoria, doar sunt din plastic, nici pe tine nu o să te deranjeze, m-ai înghițit corect fără cablu și cu bornele înapoi, deci promit nu te voi răni.
mă apropii de final, visez demult acest final, voi trece prin tot, dar voi ieși, sper că undeva pe iarbă, ca să nu dau de apa și de infernalul intestin al orașului...
dar ai un gând, și îl zici cu voce tare... ce-ar fi dacă aș face nițel ... anal...
si noaptea nu a fost somn
noaptea mi-a zis ca nu o sa poti decat sa scrii zece cuvinte si apoi stai asa toata noaptea
a venit somnul acela zbuciumat de 4 ore, dejun-pranz cu cartofi prajiti, plimbarea cu o necunoscuta prin oras in goana dupa cursuri, fata cu trei visuri, dar cu procentaj de 66,66%.
mi-am consumat ziua incet, cu inghitituri mici de apa si cate o imbucatura de paine cu branza de burduf.
seara as fi vrut sa mi-o inec intr-un film, dar mi-a inghitit-o orasul.
cel mai bine e sa fii obosit si sa iesi intr-un loc cu "electricity", apoi iesi din nou in ploaie.
te duci pentru ca nu poti opri noaptea, nu te poti opune ei, lupta e inutila.
si ajungi iar acolo, unde muzica rezista, intri si astepti... si minti ca esti de acolo, ca ai mai intrat...
cand te prinde, te lasi prins, iar valul e bun
lumea se aprinde, arzi si tu cu ei, si te intrebi daca e decent pogo pe toulouse lautrec, apoi nu mai ai intrebari
incepi sa zici "yesman", "domino", "te spun", "porno" si apoi totul iar, pana uiti ca mai aveai glas sau picioare.
iesi afara sa iai o gura de aer, o gura de ploaie
"bravo baieti, excelent, chit ca numa' azi am auzit de voi dar ma bucur mult ca s-a intamplat acest lucru!", "auzi ma ca numa' acuma a auzit de noi si i-a placut, hai incoace!"
si a desfacut vinul, si a aprins visul, au venit fetele pentru interviu, iar sticla era pe share, visul la fel: la tine, la ea, la mine, la cealalta ea, pana se face tot cercul, si din nou.
"eu doar o sa ma uit" zice fata doar ce a aparut, "stai linistita, aici suntem doar artisti", "tu nu esti!" "iar restul fetelor sunt, adica intelegi tu... am zis ca toti suntem!" am lasat ploaia si am mers inauntru. am terminat berea de 3 persoane, am plecat sa intoarcem plapuma invers, sa mai culegem niste vise...
so picture this
or maybe this
p.s. oricum e cald pe scena, nu mai conteaza daca mai ai si caciula...
oda banilor, romaneasca (nicidecum balcanica) pentru ca simti toata jmecheria din carpati.
dar sa ne intoarcem la zadar
e o trupa de prin alba si da - canta rock si canta bine, cec pe utub (cunoasteti limbajul globis??)
canta puternic (or powerful and nice) si original: "de la nasa pentru fina o canistra de benzina
de la fina pentru nas o bucata grea de cas/has"
lumea, putin numeraoasa (si cu atat mai pretioasa) a cantat impreuna cu solistul, cat am stat sa ma uit la ei, am vazut sclipirea, acea sclipire care zice: da! imi place! si sunt fericit acum..."
apoi au plecat, au impachetat, au pus tot in duba, si gata
partizan a urcat pe scena.
2 piese cunosteam, si ma gandeam ca dupa zadar nu o sa mai imi placa partizan, epic
adica nu te mai astepta la nimica ma, ca tot timpul e altfel, asteapta si o sa vezi
au avut un alt ritm (bun!), o alta voce (adica acelasi solist dar altfel suna, mai bine!), si ce prezenta scenica, si ce putere asupra publicului
solistul era ca si un trol simpatic, chiar din public am primit cuvantul simpatic ( desigur fara trol, aia am vazut eu) de la o domnisoara care special pentru ei venise, desi ii mai vazuse (simpatica si ea dealtfel)
nu am stat sa vad bis-urile, eram cumva obosit, de emotii (?), de zgomot (?), de lume (?), de mine (?).
marasti-zorilor-toata lumea imi cerea tigari
bei o bere încet, iar discuțiile încep să aibă subiecte tot mai abstracte
"e ca și atunci când încerci să compari un măr cu un scaun", "dar dacă pui un măr pe un scaun și faci un tablou le poți compara, trebuie să fie ceva total incomparabil", "mere și nebuloase!", "dafaq... asta defapt... tre să îmi notez..."
nopți nedormite că doar se apropie sesiunea, toata lumea știe că vine dintrodata și tot ce poți să faci e o primești din plin - în față, iar când crezi că ai o seara mai liniștită, vezi defapt că nu e...
într-o dimineață, mai dupamasa așa, mi-am amintit de mere și nebuloase... știm ce e un măr, știm că simbolizează tot binele din lume, din lumea creștină desigur.
şi de tot rămân singur în noapte vreau să-mi cadă ghilotina pe mână, pe coate, apoi pe-un picior, pe-alt picior să nu mai pot alerga în gol
şi dacă tot n-am mâini şi picioare ce-ar fi să cadă blocul din zare peste pieptul meu, neobositul,
mereu chinuitul, să dispară inima cu totul?..
şi, dacă, şi atunci te voi iubi, incă, îngroapă-mi cenuşa în mare... ce frică? acolo peştii vor mânca restul, negrul din dragostea mea... vor mânca totul!
