La început de an 2022 după un an
chinuitor în care nu mai ieșisem de pe meleagurile natale, îmi propusesem ca
obiectiv să ajung iar pe tărâmuri mediteraneene. Când am văzut ca e noiembrie și
că nu-mi îndeplinisem decât jumătate din obiective (fusesem prin august la mare
totuși) am luat decizia să îmi cumpăr neapărat un bilet la avion.
Am studiat câteva zile opțiunile
de zbor și cele de cazare neștiind încotro s-o iau. Am ales până la urmă Sicilia
cu speranța fierbinte că va fi încă cald pe când ajung acolo. Și cât noroc am
putut avea!
Am ajuns seara târziu în Catania,
obosit după o zi lungă de scris, făcut bagaje, umblătura prin oraș și prin
aeroporturi. Am găsit un autobuz și am plecat de-ndată la cazare.
Apartamentul era aproape central și
pe străzi era plin de scutere, mașini, pietoni toți gălăgioși. Era sâmbătă
seara, să fi mers toți pe la petreceri? Posibil. Totuși, cât de târziu și obosiți
am fi fost (pentru că eram un mic grup), după ce ne-am revenit puțin am mers să
căutam ceva de mâncare.
Chiar foarte aproape am dat peste
o gradină mai retrasă unde erau câteva mese ocupate și încă una liberă. Acolo
am mâncat poate cele mai bune paste.
Până sa ajung în Sicilia nu știam
de pastele alla Norma și mai ales nu știam cât sunt ele de delicioase. Denumite așa în onoarea lui Vicenzo Bellini
compozitorul operei Norma, care ar fi exclamat gustând din paste „aceasta
este adevărata Norma”. Nu sunt convins că a zis-o în română dar tot sunt de
acord cu el.
Călătoria în sine a avut diverse atracții
de la vestigii istorice protejate de autorități cât și minunatele peisaje
marine sau vulcanice. Dar peste tot unde ai fi mers puteai savura o porție de
paste norma, sau desigur alte bunătăți locale – pizza, foccacia, parmegiana.
Ajuns acasă, după câteva săptămâni
deja mi se făcuse dor de Italia.
Așa că într-o seară am pus mână
pe o oala, pe o tigaie și m-am pus pe
treabă.
Primul lucru am pus niște paste Băneasa la fiert în apa clocotită în
prealabil. Nu am pus prea multe, să fi fost vreo 250 g de penne rigate din grâu
dur. Cât fierbeau acolo, în jur de 8 minute, împreună cu un strop de ulei de măsline
și câteva boabe de sare, am pregătit restul ingredientelor. Mi-am tăiat vânata,
am presărat-o cu puțină sare și am pus-o să se relaxeze un pic. Am curățat o
ceapă, un usturoi și am desfăcut rapid un borcan de sos de roșii. Știu,
blasfemie, trecem mai departe. Am prăjit
vinetele în ulei de măsline, le-am scos din tigaie din nou la relaxat. Am sotat
finuț ceapa și usturoiul mărunt tocate, apoi am pus peste pastele, să ia gust. Am
mai pus sosul de roșii și vinetele. Le-am lăsat câteva minute să facă toate o
mare prietenie. Am pus și parmezan, da, în farfurie. Data viitoare o să caut
mai puternic ricotta.
Eu nu am știut că pot face așa
simfonii. Poate nu chiar ca Bellini, dar și eu pot exclama ”this is real
Norma”. sigur a zis in engleză...
Acum mie produsele Băneasa mi
s-au părut foarte bune pentru gustul meu și s-au purtat exemplar în oala și
apoi in tigaie. S-au aranjat bine și în farfurie și apoi au avut gustul bun și
amical cu restul ingredientelor. Ori sunt pastele bine făcute, ori sunt eu mare
expert. Nu cred ca e a doua variantă.
Poate fi și de la faptul că fiind
din grâu dur sunt mai stabile, au indice glicemic scăzut și sunt mult mai hrănitoare
conținând o cantitate mai mare de proteine.
Aroma eliberata în fierbere îți amintește
imediat de Italia cât și de copilăria macaroanelor cu lapte.
Că veni vorba de copilărie, voi ați
mâncat când erați mici tăieței cu varză? Dar tăieței cu nucă și zahăr?
Eu zic sincer că uneori îmi mai
amintesc de acele momente și mă gândesc serios să reîncerc acele rețete.
Și acum, hai,
Spor la gătit!
_____________________________________
𝓐𝓻𝓽𝓲𝓬𝓸𝓵 𝓼𝓬𝓻𝓲𝓼 𝓹𝓮𝓷𝓽𝓻𝓾 𝓢𝓾𝓹𝓮𝓻𝓑𝓵𝓸𝓰
____________________________________
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu