si acum te duci pe alte meleaguri, te imbraci in alte camesi, te cuprind alte degete
mi se pare mie sau crezi ca poti fi gelos?
eu niciodata, gelos de ce?
drepturile tale au cam expirat atunci cand ai incetat sa mai lupti
dar eu nici nu am luptat vreodata
in imaginatia mea duceai lupte acerbe si de multe ori chiar castigai
si cand pierdeam?..
aveam grija de tine, te ingrijeam
si acuma pierd, te
e deja consumata treaba, simt ca nu ai mai putea avea gustul bun
dar
nu ma mai intorc din drum
pai
cred ca nu o sa mai intalnesc ca tine, dar asa vreau sa ramana
poate ca adio trebuia sa zic
ah dio era replica mea preferata
si a mea, cand o ziceai
taci
o sa astept
zici ca uitarea vine odata cu seara
zi-mi ca seara nu vine niciodata atunci
tu amnezic nu poti fi
vad in ochii tai
stii si tu adevarul
cartea ai scris-o si ti-a placut, mi-a placut, am vazut un alt eu in ea
tremurul in ploaie era senzatia mea favorita, sub furtuna saruturilor tale
stiu ca te ascunzi in umbrela unei uitari pentru a te feri de responsabilitati
dar eu nu vreau decat sa iti dau o libertate, ia-o si fa ce vrei cu ea, domina-ma
undeva se ascund doi ochi care ar vrea sa ma vada
altundeva se ascund ochii tai care incearca sa nu mai vrea
in mine nu se mai ascunde insa dualitatea, si asta e cel mai dureros moment al meu
nu mai sunt adolescenta, copila nu mai sunt demult, si durerea asta matura e atat de cinica, e jalnica, patetica
sa ma scapi de rusine prostule
odata ziceam ca am nevoie sa ma iubesc, sa ma iubesc atat de mult incat sa rasara curcubeie in suflet cand ma uit in oglinda
intruna din zilele astea oglinda a crapat sub greutatea privirii mele
am nevoie sa te iubesc, cu daruire si suferinta, cu fericire, cu scandal, cu momente meditative si porniri animalice.
acum am nevoie
dar sunt o lasa
oglinda se lipeste incet si se uita trista la mine, i-e mila de mine, si mie imi este
unica salvare pare sa fie seara, iar seara te visez.. ca o chimioterapie pentru restul zilei
tu inca tii sa imi zici
si toate acele lucruri incredibile
cum amageam orasul in noptile cu luna noua
cum soarele nu ne ierta si ne trimitea acasa, fiecare la a lui
cum nu te stiam si de aceea am inceput sa te scriu in carti
cum tu ziceai ca nu poti scri, dar imi raspundeai la multe pasaje
ne alergam pe strazi pustii, pustii din cauza ploii reci si a aburului care il imprastiam noi
nu imi amintesc gustul cafelei de care imi povestesti
nu imi amintesc sa fi fost dulce, sarata, sau altfel pielea ta
nu cred ca am stat imbratisati nopti intregi, fara sa vorbim, fara sa dormim
nu ar fi fost posibil
tu esti din alta stare
esti din alta lume
eu nu sunt intr-una
omul far'de lume
brand new- The Quiet Things That No One Ever Knows
te pot citi ca o preistorie
o jumatate de vis adevarat
un pelican delicat
te pot visa ca o ciuperca in avantul cosmic
unde te-ai pierdut jumatatea mea de vis
erai chin si erai abis
dar cand ziceai ca soarele rasare
nu astepta si lumina
ca poate incerci sa fugi si nu te asculta nimeni, cine te-ar asculta ca esti jumatate goala si atat
in alta jumatate de casa se afla un alt personaj ca tine la fel de suferind, la fel de precoce
in alta jumatate de univers e visul realizabil si rezonanta posibila
cat un pic de infinit
un picur de eternitate
ca poate vrei exact altceva
furtuna iti place doar in natura
iar in inima/cap
doar ce vrei mai tare'
mai tare... mai tare
poate doar
esti jumatatea mea preferata de preistorie
sa vezi cand zambesti esti comoara
rasari si tu pui de rasarit
lumineaza! (ce mai poti din mine)
mai ştii când iţi băgam pumni in faţă,
iar tu strigai printre lacrimi şi sânge
"mai vreau!"
si nu mă opreai cu asta...
acum aproape că îmi pare rău
că nu am băgat şi ranga
să iţi mângâi dinţii uşor
să văd în ochii tăi ce de-a dragoste!
parcă...
parcă caii ar fi putut alerga la nesfârşit
tu te închinai soarelui,
eu purtam în suflet chiar un gând,
şi de la el respirai sacadat...
dar acum mi sa indoit sufletul
şi miroase cu nesaţ
ultimile particule de praf
ce s-au aşternut pe urmele paşilor tăi
de mică visătoare
cum facem cand povestile cad mai neasteptat ca frunzele toamna?
pe sub tocuri umbra e rece si tomnatica. viata a trecut mai repede decat te-ai asteptat dar acum ca poti respira linistita pare sa fi fost frumos...mai stiu cand prima vara era un capriciu implinit in mai, mai stiu atunci cand cel el imi zambise nemaipomenit, apoi zicand ceva macho ma sarutat masculin. iar el avea un chip angelic ca al meu. dar povestile au un curs, un continut si o viteza..si un sfarsit iar acesta e cel mai important sa apara la timpul potrivit.
ea era mica si alba pe plaja aurie. eu nu eram tocmai normal la acea varsta. ar trebui sa intelegi pentru ca si tu esti tanar. si nu era problemele astea de acum ce sa ii zic cum sa ii zic, oare daca ma respinge sau.. am mers la ea am salutat-o si am sarutat-o. am avut un noroc extraordinar pentru toata viata ca nu ma luat la palmi. dar sa stii ca oarecum le-am simtit in mintea mea si am incercat sa nu o supar. ea a fost foarte rezonabila si iubitoare. viata a fost o poveste dulce iar sfarsitul mi se pare corect. altfel poate aparea pericolul ca restul sa nu fie lipsiti de fericire
in aceasta casa am simtit racoarea eleganta a toamnei desi afara era mijlocul lunii iulie. am simtit insa si caldura lunii mai patrunzand din pozele cu toti copiii si nepotii zambind fericiti. casa era goala si totusi parea sa aiba spiritul atmosferei galagioase plina de nazbatiosi si veselia jocurilor. ei nu s-au opus ideii de a fi intervievati separat, desi se vedea clar in ochii lor ca nu ar fi tocmai de dorit. nu era teama era dor. in ochii lor am vazut dorul care inca ardea ca in acea zi pe plaja. totul era insa guvernat in graba de cuvantul ce avea sa-i desparta pct ths
soarele ar putea sa dispara stii prea bine asta
dar cine a zis ca avem nevoie de el?
daca ne cuprindem in sarea marii crezi ca suntem aparati?
sarea e buna in bucate si pe piele
unde crezi ca mai putem gasi o mare, asa sarata cum vrei tu?
dar tu de unde stii ca e corecta gramatica vietii tale?
atunci e corect ca fiecare are gramatica lui
nu-mi este mila de dragostea ta, vreau sa o sparg in stanci
stiu, nebunia e doar o stare de veghe intermitenta
iar stancile se vor indoi sub greutatea ei.. asa cum ma indoi pe mine de fiecare data
am in ifose cele mai adanci idealuri
idealul se naste din cadenta inimii
inima nu e doar un moft, nu e doar o necesitate, inima e un univers
mai multe universuri mari intrun singur univers mic
crezi ca poti sa imi furi replica?
niciodata nu a(m) fost a ta
poti nega cat universul, tot nu vei avea dreptate
cica ne indreptam spre ea
spre?
apocalips
a...
poti zice ce vrei tu, poti zice chiar ce gandesti
nu pot, ma apasa in ceafa ceva, e ca un colier greu
poti sa crezi, poti sa crezi sa crezi, poti sa iti duci credinta ca o viata
sau pot sa cercetez, sa decad, sa ma distrug in cunoastere
alearga-ti sufletul pana la bere, pana la vodka, pana la coca cu timbre
sau imi fac sportul un ideal si un stil, poate ating si varfuri de munte
implica-te in viata celor morti, dezgroapa-le oasele si cauta-le de cancer
nu pot decat sa caut in minte, lucrul care ma opreste, si sa continui sa il dezvolt
atunci indoaie-ti oasele, stoarce memoria din ele, si pune-le la pastrat pentru viitorul inteligent
mai bine ma arunc in ...
infected mushroom - the messenger
p.s. azi o albina mi-a soptit sensul vietii - mierea!
initializare program...
deschidere ochi! dar ochii nu vor...
initializare faza doi - coborare din pat fara fracturi, fara rani superficiale
rata de succes de 80% faza doi, faza 1 - inca in derulare
deschidere faza 3 prima etapa igienizare. rezultat: depasire timp cu 30%
etapa 2 anulata, etapa 3 amanata, etapa 4 balcon - aer curat si priveghitori nebune
soare ce arde si orbeste, vant calm si revigorant, faza 1 incheiata cu succes!
purici invizibili umbla pe interior si musca din suflet. puricii alta treaba nu au: musca si depun oua si nici nu scapi de ei usor.
in seara ce urmeaza urmez programul cod - umbra noptii in dimineata. ca si ieri, voi urma faza 102, 103, poate chiar 115 si daca ultima are rezultat pozitiv initializez si 169.
asa ar face ideiile de maretie ale unui popor vechi sud-asiatic, partea de nord a unui popor care acum este inecat in niste idei proletare...
apoi s-ar asterne o iarna desprinsa din cele mai noi cosmaruri ale umanitatii
dimineata te trezeste subtil cu o vibratie si un "ce faaci? buna dimineataaa!" si te bucuri ca e mult mult soare.
sistemul inca nu e la parametri optimi de functionare dupa ce cu o seara inainte nu ai vrut sa fii devreme in intuneric si ai ramas pe o teresa luminata doar de felinare...
"da.. da.. mmhmm.. mmhmm, mmmma trezzzzsc" si stii ca daca mai intarzii o secunda adormi inapoi.
undeva afara e chiar cald si la ora opt. fugi sa iai autobuzul opt de la ora noua si e plin de nu se mai inchid usile.
nu vrea dar urca si apoi urca toti. migratia poate incepe. "deci azi e mitingul.. si ieri ce a tot fost oare, s-o fi antrenat?", "nu, era o simulare in lupta cu extraterestri"
vruuum vruuuuum
elicoptere, mig-uri, parasutisti, multi oameni de tot felul.. adunati pe un aeroport mare fara ca sa vrea sa plece undeva..
copiii par insa sa fie cei mai multi. mici, multi si peste tot.
soarele tocmai promitea o insolatie de minune, cand niste nori aprigi de furtuna se apropiau incet-incet de lumea orbita de stralucirea navelor de zbor.
"in praf se ascund valorile", " antichitatile sau vechiturile?", " hai nu te smecheri cu mine!"
bum bum !! va face muzica diseara odata cu fiecare bataie de inima, odata cu fiecare respiratie, cu fiecare zambet si gand bun schimbat/shot inghitit/lovit/amnistiat.
anenon - acquiescence
p.s. din cultura populara : berea pentru ficat e ca si calgonul pentru masina de spalat
seri ingamfate de întunecimea lor, seri care te rod cu indignare - iesi sa vezi stelele, ticalosule, pentru tine le-am pregatit!
in seara de primavara devreme cu tenta de toamna tarzie, geaca subtire nu te ajuta, iar sa te intorci nu ai curaj.
de la non-stop iti iei o bere tigari si cafea in gand pentru a doua zi dimineata
apoi zici ca hoinaresti incet pe strazi, dar strazile sunt luminate, strazile sunt umblate, suflete-lumina circula nestingherite pe ele
sari gardul inalt de metal si te trezesti jos usor mirat ca nu ti-ai rupt picioarele sau cel putin un brat, apoi te indrepti tiptil spre o banca, indosita de un falnic pin. tot timpul ti sa parut stupida plantarea pinilor, dar nu te mai gandesti la asta..
asezat iti desfaci berea, iti aprinzi tigara, te gandesti la cafeaua de dimineata, privesti stelele si asculti linistea absoluta care te inconjoara.
mai 1964 - iunie 1980
fata din faţa râde ştrengăreşte fără nicio grijă, dar acum chiar nu mai are nicio grijă... poate chiar mai bine au uitat şi părinţii ei de durere...
picurii au aparut de nicaieri scurgând stelele pe pământ.. in imaginatia ta pamantul se iluminează din interior radiind bucurie... si stii ca fata din faţa ta a fost fericită atât cât să conteze
acum va trebui să sari gardul înapoi şi să nu te mai întorci decât o singură dată
washed out - you and i (caroline polachek)
here without you, the sun still rises every morning
jumate din viata aceasta o impart cu visul, iar el imparte cu mine vise...
odata luptam cu multi dusmani, ii culcam la pamant ca in manele - cu gandul doar, apoi era nevoie de puteri supranaturale, adica ridici popoare adevarate si lupti impotriva unor dusmani inca imaginari...
apoi a mai trecut timpul si am invatat ca timpul e doar o variabila a sufletului, suflet care are diferiti timpi
dintrodata inveti tot felul de lucruri noi, uneori bune alteori inca inutile, apoi timpul nu mai are nici un caracter si fuge ca o idee pierduta
toti cred ca viata e simpla
ma gandesc si eu ca o fi asa.. dar eu odata purtam mantii pe umeri si eroisme in fapte
de atunci a mai ramas doar colt de adevar
demult puteam atinge cerul doar pentru ca imi puteam imagina asta, nici nu aveam nevoie sa ajung la orizont
stiu, eu chiar puteam zbura, drept ca in vis, dar am incercat de multe ori si in realitate, nu era insa chiar asa simplu
eu am incercat o data sa ating fundul unui lac, cu mana... am incercat pana mi s-au inrosit ochii de la efort si lipsa de oxigen, dar stii ce, mana aia de namol a fost cea mai pretioasa din toata lumea
eu am urcat intrun plop, poate ca voi nu aveati asa ceva pe acolo, dar acestia erau atat de inalti ca eram sigur ca cerul sta pe ei. cand am ajuns sus vantul a inceput sa bata tare.. am crezut ca nu o sa mai fie eu, dar am coborat jos cu bine
candva visam la o fata blonda cu ochii negri, sfioasa si rosie in obraji. o visam si zi si noapte de ma speriam cand ma chema mama la masa.. apoi am intalnit o bruneta si am uitat tot, am uitat si numele meu, nici acum nu stiu daca i-am dat un nume himerei
eu ma gandesc sa imi fac ochelari
eu o sa imi iau o casa
~imprumuta-mi ochelarii tai
pai..
hai ca nu vad pana in adancul sufletului tau~
dimineata cu soare nerasarit, sta undeva ascuns dupa un deal si asteapta momentul programat ca sa apara.
tu decizi ca fiecare stea ce moare e un vis gandit si indeplinit.
eu ma scurg pe pereti ca o umbra, incercand astfel sa ma feresc de covorul mare cu imprimeu de urs polar..
~ochelarii mei nu vad in adancuri, is de departare
adancurile au orizonturile lor, iar din coltul asta de camera pare sa cuprinda tot universul
daca promiti ca nu aduci o mare...~
dimineata e de primavara, soarele inca nu se simte suficient de asteptat, sau poate ca i-a stat ceasul
tu decizi ca stelele fluorescente sunt cele mai longevive si le mai arunci cate o privire fericita
eu curg mai departe si ajung in bordelul soarelui.
soarele se rusineaza si se arunca pe cer intro splendoare matematica
~o sa vina momentul si o sa ii vreau inapoi
o sa vina momentul si atunci o sa ti-i dau pe ai mei
tu nu ai decat de soare
cine e de vina?~
pct ths
deadmau5 and kaskade - i remember ( mr fijiwiji and laura brehm remix)
uita-te sus e infinitul..
ma duc sa verific
nuu
vreau sa il gasesc si sa ii dau una in moaca, daca tot zice ca e dupa asemanarea noastra...
~cu 2000 ani inainte~
oameni care uitau neptunul, diana sau un apollo atotputernic. oameni ce se simteau goi si pierduti in desertaciune..
magi ce asistau la stele lunigi cazatoare si la nasteri de prunci proorocesti... magi ce umblau in cautare de adevar...
...in 30 de ani avea sa moara un zeu...
undeva unii construiau un imperiu... apoi altii au construit un alt imperiu.. al doilea imperiu se inchina soarelui
soarele e un astru ce apare zilnic pe cer, el defineste timpul (in caz ca nu ai ceas), el iti da lumina, caldura, si mult bronz, cum sa nu-l iubesti?
~acum~
pe o banca cu o bere.. un cersetor cere 5 lei pentru o bolnava de leucemie care sustine ca e fiica-sa. nu am bani, dumneazeu sa va ierte... intr-un bar intunecat de rockeri?
undeva se scurge la vale o ploaie torentiala curatand totul in cale.. iar oamenii stau ascunsi in case si dorm
ar fi bine sa se opreasca ploaia inainte sa ajunga apa la nivelul geamurilor si sa navaleasca inauntru.
dar unii oameni nu dorm si pandesc sau fac dragoste
undeva in alt loc se petrec dansuri... acestia sarbatoresc un an nou local. la ei nu prea ploua si ar vrea. dar tot stau ascunsi prin case, ascunsi de razele nebune ale soarelui, si planuiesc alte pamanturi si clime... chiar temperat continentale...
dar unii dintre ei stau si se roaga.. intelepciune la toata lumea
undeva in alte locuri ninge, sau e noapte, sau se cearta toti, sau copii mici mori de foame, sau cineva primeste o scrisoare grea, sau se fac si desfac aliante secrete... undeva poate e rau, dar aici pare bine...
pct ths
lissie - nothing else matters
p.s. poate ca nu e asa, dar daca te uiti pe geam - o poveste.
ma gandesc la nemurire si pare un lucru atat de tangibil
pot sa mangai si sa miros si sa fie fin si vanilat...
ciocolata se potriveste bine cu vanilia, nu? daca nu inseamna ca natura a gresit ceva!
ma gandesc la nemurire si valurile sunt line. valurile nu ar vrea sa stirbeasca din armonie, armonia se vrea perfecta. armonia e doar un cuvant pentru nemurire.
sa gandit o data nemurirea la mine, ma prins in noptea plina si eu gol. visam stele curcubeice si cuburi sferice. am sugitat toata noaptea ca un dement. noaptea a murit intro dimineata violent de luni. in ziua aceea m-am simtit ca un nou-nascut si am plans-o toata.
alta data nemurirea sa gandit la altcineva. ma prins cuprinzand o bere si doua fete. una erai tu, una nu era. tu sughitai de zor si am inteles totul.
nemurirea e doar o stare efemera, un simplu joc de cuvinte cu absolut si aproape.
uita-te adanc in ochii mei, uita-te dincolo de picurii de ploaie, uita-te dincolo de rautatea sclipitoare sau de trandafirii blandetii... uita-te adanc pana ajungi mai aproape de miez, uita-te sa treci de frica...
a nins azi noapte. a fost un adevarat dans al naturii. totii fulgii se dadeau peste cap in jocul lor pufos, in a uimi aerul, in a decora lumea si a misca inima impietrita de noroi si tristete...
dimineata soarele sa uitat mirat peste oras nereconuscandu-l, apoi a zambit multumit de schimbarea produsa, orasul era feeric si stralucea jucaus sub razele caldute.
am visat ca ma inec.. ma inecam in soarele tau. tu erai cel mai stralucitor dintre toate astrele si razele tale, toate, se repezeau sa incapa in plamanii mei.. am crezut ca mor, dar, apoi, plamanii mi s-au transformat, iar eu am devenit un portocal... te iubeam
toata ziua au lucrat masinile.. au strans toata zapada si au dus-o in afara orasului. acolo copiii harnici cu lopetile au construit un munte din ea. apoi l-au imprejmuit cu un gard inalt de fier incarcat electric si au pus taxa la poarta. fiecare cetatean al orasului putea plati taxa, apoi sa urce pana in varful muntelui, iar acolo sa ia un picnic grozav cu privelistea orasului la picioare.
o minunata inventie a copiilor!
stii, odata cand eram copila, am picat in genunchi.. fugeam asa pe strada dupa un fluture albastru, dadeam frenetic din manute razand, m-am impediecat intrun pietroi si am picat in genunchi. m-am julit rau dar nu am plans. imi paruse doar tare rau de fluture ca l-am pierdut ma distram tare bine.
si apoi ce cauta ditamai pietroiul in mijlocul trotuarului nici pana acum nu am inteles, pur si simplu nu are nici un sens...
seara lumea a iesit la teatru, la cinema, la taiat frunze in piata mare din centru.. exista o asemenea traditie in acest oras. in prima sambata din ianuarie, toata lumea care nu are un program cultural trebuie sa mearga in centru. fiecare isi aduce cateo punga sau un sac de frunze, de care gaseste, nu conteaza specia, dar e important sa fie poastepete. apoi se apuca intro veselie sa le taie cu o foarfeca mare. nimeni nu stie de unde a aparut o asemenea traditie si ce reprezinta dar toti sunt foarte constiiciosi si o respecta intocmai.
din frunzele ramase in piata se face hartie, iar aceasta se doneaza scriitorilor saraci, primaria avand un program solid in acest sens.
Langa o hala parasita
injghebata din pari de lemn si acoperita cu tabla dreapta, carol isi odihnea
oasele pe piatra. Sa fi tot crezut lumea
ca nu mai exista piatra pe pamant. E tare! Dar e placuta, exact cum ar si fi
trebuit sa fie. Fuma una din tigarile lui speciale si se uita la luna cu un
fel de ciuda invaluita in indiferenta. Linistea rece se asternea peste tot in
jurul lui, iar roua ataca curajos. Isi trase gluga peste cap si visa.
Intro lume
perfecta as fi puternic. Intro lume perfecta nu as simti nevoia sa port plete,
as putea alerga 50 de km pe zi, iar luna ar apune alba si rece exact ca un glob
de inghetata cu aroma de vanilie.
Intro lume perfecta as avea propria livada de
portocali/eucalipti/meri salbatici iar ea ar fi unica bucurie a iniimii mele
unicamerale. Ea ar purta in fiecare zi o esarfa inflorata, de fiecare data
alta, si un zambet la fel de aromat. Iar cand ar canta, as putea sa ii vad o
venisoara de pe gat, cea care se zbate cel mai tare, cea care ar face-o cea mai
frumoasa, iar pe mine cel mai fericit.
Intro lume perfecta nu as purta
portocale pe piept si stigmate in palme.
Sa nu ma mai lasi sa plec asa, sa fug ca un
descreierat. Carol fara cap. Poate ar trebui sa o caut.
Ultimul fum a curs usor in sus, ochind toate stelele. Ultimul
lui gand a fost ca pana la urma le va ajunge si probabil ca le va zdrobi. Doar luna
si lumea vor ramane nemuritoare, pentru ca aici e ea si poate ca si el. Pentru ca
chiar daca palmele is gaurite le simte a lui, pentru ca capul e greu dar mai
gandeste, pentru ca undeva e ea care avea nevoie de ceva si e mai frumoasa ca 7
curcubee in toata splendoarea lor, pentru ca isi aminteste de culoarea pijamalelor
parintilor lui si de caldura lor… si
pentru ca e frig.
Cum se ridica in picioare, lumina cadea difuz si profilul negru al siluetei sale era al unui erou.
