08 aprilie 2014

yosoy

Când fusese mică nu avuse gânduri că ce bine ar fi să se facă mai repede mare, îi plăcea copilaria și nu își punea problema de ce cei mari decid lucrurile. Părinții ei se simțeau binecuvântați de comportamentul ei atât de liniștit, chiar dacă la un moment dat se speriaseră că poate e ceva în neregulă cu ea netrecând prin perioada "decelușilor" cu nesfârșita serie de "de ce-uri". Se încadra perfect în clasica familie japonezo-coreeană. Apoi mai crescuse și începuse să aibă cele mai obișnuite activități de școlar: ore, joacă, teme, joacă, somn. Le făcea pe toate natural, fără să ezite, fără să se plângă și toate la timpul lor calculat ca un sistem planetar.

În lumea în care trăia cel mai apreciat comportament era tocmai acesta, o lume cu reguli care trebuiau respectate întocmai, o lume unde nu mai era aer de atâtea reguli. Nu păreau să fie însa deloc o problemă cât timp le urmărea cu atenție.
"Ce lume nebună!" își tot zicea în mintea ei câteodată.

Timpul trecea, fata creștea, creștea și devenea o adolescentă tare draguță, chiar adorabilă. Părea să și  zâmbească ocazional, părea că își face prieteni dar niciodată nu dura.
Apoi tatăl ei primi o slujba importantă ce nu putea fi refuzată, atunci s-au mutat în Brasilia. 
Maică-sa părea să își facă griji pentru ea și avu lungi certuri si dispute cu el - tatăl. Koku nu avu nimic de obiectat.
În Brasilia merse la școala catolică. Nu prea înțelegea mare lucru încă, dar cel mai mult îi lipsea marea. Tot ce putea face era să mai fugă la lacul Paranoa și să își imagineze valurile uitându-se în gol.
 - Yo soy Tengu! 


bring me the horizon - sleepwalking


p.s. é a água quente?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu