Reîntâlnirea si reConstruirea

 Datoria

Mă uitam prin curte la pomii proaspăt plantați de soțul meu, pregătiți pentru primăvară. Tradiția lui spune că în fiecare an trebuie să planteze ceva nou, căci el se ghidează după „fiecare om pe lume e dator, să facă o casă, să crească un copil, să planteze un pom”.

De casa s-a ocupat, chiar dacă nu a construit-o el efectiv, dar a cumpărat-o și am amenajat-o împreună,  pregătită aproape pentru a doua parte a aforismului. La a treia parte, cum ziceam, a transformat-o într-o sarcină anuală deci a îndeplinit-o cu vârf și îndesat.

Ai zice ca am fi chit cu datori dar tot pare ca lipsește ceva.

 Fiind din Moldova, se știe, ei sunt sufletiști și au mai multe vorbe, una dintre ele fiind „casa părintească nu se vinde” m-a pus pe gânduri o vreme.

Dobânda

Pe un deal cât se poate de plat  se sufocă în căldura casa bunicilor. Este veche, mititică și cu un aspect ușor amuzant. Este interesant cum casele vechi par a fi de jucărie, desenate de copii, nu par a fi construite de oameni serioși. Au tot felul de decorațiuni viu colorate din lemn sau din pietricele, ceea ce nu poți spune despre casele moderne, care sunt sobre și colorate în culori neutre. Cred că și acest aspect m-a atras atât de tare la bunici în general, faptul că ei nu căutau să se ia așa în serios, ci căutau mai mult ludicul în lume, nu se ascundeau după prostii cum ar fi seriozitatea, planificarea la rece sau ghidarea după raționalul financiar. Nu, ei luau viața ca atare și căutau în ea ce puteau pune frumos, de la ei, din suflet.

Din păcate, nu mai sunt pe aici, nu mai pot să îngrijească casa, nu mai pot îngriji grădina, nu mai pot sta în zilele lungi de vară să urmărească veșnica rotație a astrului solar de sub un migdal imens. Pomul încă există, dar a prins ceva boală și de la an la an, când mai vin, e tot mai uscat, e tot mai mic, de parcă simte și el lipsa bunicilor, dobânda împovărătoare a timpului.

Devenirea

Eu sunt Dede și sunt o apariție recurentă pe aici mai nou. Mă plimb pe străzile pustii la fel cum mă plimbam mai demult pe străzile aglomerate ale Bucureștilor. Umblu printre casele vechi și  mă supară delăsarea lor. Dar apoi observ una în reconstrucție. Mă mir, știam că nu stă nimeni în casa respectivă, că exact ca în alte multe cazuri casa e părăsită și nelocuită. Cât mă uit in treacăt, văd că iese din casa a cărei ușă era deschisă o fetiță care o ia imediat la fugă, iar în marea ei grabă uită să își coordoneze picioarele cu viteza obținută. Rezultatul a fost un plonjon rapid în iarba totuși foarte verde a curții. Un plânset răsunător pornește imediat și apoi un alt subiect uman iese imediat pe aceeași ușă deschisă, grăbit să liniștească blând copilul. Cât am observat fără să vreau toată scena femeia mi-a atras atenția. Mă gândesc totuși „nu se poate”. Dar cred ca și femeia m-a observat pentru ca imediat am auzind – o strigându-mă pe nume.

- Dede? Tu ești dragă?

Reîntâlnirea 

- Mihaaa, am zis că sigur nu ești tu! Ce faci aici? Te-ai apucat de construcții acuma?

- M-am apucat, cum nu! Ce nu face nevoia dintr-un arhitect harnic. Nu m-am apucat iți dai seama. Uite am năzbâtia asta mică și nu am vrut să o țin în oraș.

- Înțeleg, foarte frumos, e un aer superb aici, așa cum îmi amintesc de când eram mică

- E muuult mai bine, mai știi când treceau pe aici turmele de oi? Ei bine, acum nu mai e cazul, nu mai ne strica nimic parfumul migdalilor. Dar casa trebuia renovata totuși, praf, mizerie, mucegai, doamne, numai răbdare să ai. 

- Păi și cred că e greu, doar la magazine și înapoi toata ziua, tot să-ți mai iei o pensulă, o găleata de vopsea.

- Haide Dede, așa mă cunoști tu pe mine, că umblu brambura pe drumuri? 

Nu,  Miha nu are timp să umble, trebuie sa aibă grijă de mica năzbâtie din viața ei care de altfel uitase de mult sa mai plângă. Se uita curiosa la mine iar când i-am întins un deget imediat l-a prins cu toată palma ei. Un salut cald plin de încredere dat peste un gard vechi și dărăpănat

- Ia te uita cine te place, se vede ca am fost de mici vecine. Hai, hai in curte mai repede până nu pică gardul pe tine. Uite încă un proiect ce necesită de bărbat o mână

- Tot așa, vorbești, încerc și eu, tot în rimă?

- Păi dacă tot am rămas singură, nimic nu mă mai supară, pot vorbi cum îmi vine la gură, zâmbește puțin complice

- Vai Miha, ce s-a întâmplat, chiar așa cu copil mic? las rima deoparte.

- Ce să se întâmple, nepotrivire de caracter și multă încăpăținare. Dar sincer, am trecut demult și iți zic doar ție, oricum doar copilul îmi doream  din relație si uite ce bine a ieșit, apoi face o rotire cu cea mică chiotind satisfăcută, dar hai sa iți povestesc cu magazinele alea mai bine!

 

    sursa - vindem-ieftin.ro

ReConstruim Acasă: O poveste de reconstrucție și speranță

- Știi că mereu m-a pasionat partea practică din arhitectură. Sunt înnebunită după tot ce e rustic și vechi. Pentru mine, reconstrucția acasă înseamnă mult mai mult acum decât doar renovarea unor case vechi. E vorba și despre readucerea în viață a istoriei noastre și a legăturii cu rădăcinile noastre ca români. Apoi ia un ulcior, îmi toarnă un pahar de apa si continua însuflețita.

 - Am crescut împreună în acest sat mic, chiar aici, unde casele bunicilor noștri străluceau în soare. Fiecare piatră părea să aibă o poveste, pusă cu atâta grijă de strămoșii noștri. Dar, văzându-le acum căzând în ruină, am simțit că nu pot sta deoparte și trebuie să fac ceva în legătură cu asta.

- Apoi am auzit de campania ‘‘reConstruim acasă’’, unde sunt adunați sub aceeași umbrelă producători români de materiale de construcții, pentru a găsi soluții la această problemă urgentă a pierderii patrimoniului nostru. Știu cât de multe sunt de făcut în România. Avem case vechi ce trebuie reparate, școli ce necesită renovări și eu, eu nu m-am putut răbda și am pus mâna. Îmi întinde paharul, nu am decât apă...

 - Depozitul Virtual de la Vindem-Ieftin are un rol crucial în această călătorie a mea.  Oferă suport dedicat pentru proiectul meu de construcție, asigurându-se că fiecare pas este făcut cu atenție și profesionalism. Nu doar că fac achizițiile online dar oferă și consultanță pe parcursul procesului. Bea și ea o gură de apă, o ia pe cea mică și o ridică iar de pe jos luând-o în brațe. Miha e tot neobosită, tot permanent plină de energie și chiar totul e un joc pentru ea, unul pe care însă pare că-l câștigă.  Pauza se prelungea și voiam să o mai întreb ceva legat de acest depozit despre care vorbea cu atâta ardoare, dar apoi continuă singură:

    sursa - vindem-ieftin.ro

- Casa visurilor mele în România este un loc plin de căldură și ospitalitate, unde fiecare piatră are o poveste și fiecare colț te îmbrățișează cu tradițiile noastre. Prin campania ‘‘reConstruim acasă’’, simt că m-am întors acasă și ajung să-mi construiesc în sfârșit visul meu în România. Tu, tu ce mai faci?

Mă simt puțin ca la camera ascunsă. Mă uit debusolată la Miha iar aceasta zâmbește cald și senină. Mă uit la cea mica și îmi dau seama ca seamănă leit cu maică-sa când era mică. Îmi vibrează telefonul primesc un sms de la soțul meu în care mă anunță că revine imediat, că nu a găsit nimic prin depozitele de materiale la un preț rezonabil. Îi scriu rapid un sms înapoi „nu mai căuta, cred că știu cum facem” apoi ridic iar ochii la Miha și zic:

- Bine, pare că suntem iar vecine. Posibil să ne apucăm și noi de renovat, adică eu m-am măritat. Ia te uită, că se ia, rima asta a ta.

Apoi mai scriu un sms „ depozitul  virtual, google it!”

 ________________________________________

   Articol scris cu mândrie pentru SuperBlog

 ________________________________________