04 septembrie 2023

tick tok, timpul si vara mea


Așteptând vara mereu

În mijlocul iernii mă gândesc la vară, iar în sfârșitul iernii mă gândesc tot la vară. Cât e primăvara de lungă, tot la vară mă gândesc. Vine vara și mi se pare că imediat e toamnă, iar apoi e iarnă iar. Nu e prea corect așa, nu, nu e. Așa că decid cât mai e vara de lungă, tot la vară mă voi gândi, apoi la toamnă o să văd toamna și doar ca o idee o să mai am vara în gând. Cât a fi iarna de lungă, o să analizez fiecare fulg. Fiecare e diferit și special. Când o să se deschidă pârtiile, cred că o să încalec pe toți fulgii disponibili și o să zbor în abis. Să fiu viu.

Viața reflectată într-un diamant

Sunt viu într-un oraș mort. Sunt viu și mă simt viu. Sunt viu și respir viața, iar viața e un univers magnific. Cum viața e o magie simplă, simt vântul în vele. Sunt un univers de magie, cu lumini reflectate în diamante. Diamantele din ochii tăi se uită fascinante la stele.

Tactul ca limbaj  

Și e bine, atât de bine. E bine când mă ții de mână sau de gât cu teroare, e bine când mă ții de talpă în neștire, e bine când îmi ții inima în mână, e cam atât de bine ca e totul abisal, e aproape o rușine să mă uit la mine.

Viziune asupra timpului

Am timpul prins în ramă, mă uit la el cum l-am înghețat în prezent și râd de neputința lui. Am puterea într-un ciocan și sunt gata să-l pun pe perete cu un cui. Ce zici, nu mai ești așa fioros, timpule?




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu