05 septembrie 2015

nicht

când nu mai ai suficiente negații ce faci tu oare? mă lași aici în mutația mea? mă lași aici singură să tac, la asta mă și refeream când am zis mutația.
sperai că vorbesc despre ochii mei? crezi ca mi se mai pare aia o mutație? păi chiar dacă nu te interesează tot o să îți zic. nu-mi pasă de ea, nu mă simt o ciudată. am ochii mult mai mari ca înainte dar într-un mod ciudat sunt mai atrăgătoare pentru bărbați și știi ca ți-am zis ca eu nu am prea avut succes cu ei.
și unde pleci? crezi că de data asta nu o să te reîntorci? adică ai faci bine dacă mă lași în pace măcar să o faci defenitiv, mi-i suficientă indecizia mea, nehotărârea mea, atacurile mele la propria persoana îmi mănâncă cel mai mult timp iar dacă mă ataci și tu  nu ma ajută cu nimic.
dar dacă te reîntorci zi-mi când o să fie, s-ar putea să am nevoie să îmi iai o pâine. stai doar un pic că așa nu prea sună bine și mă gândesc ca ești un sensibil. îmi aduci și mie o pâine când te întorci? știi florile ce mi le-ai luat data trecută s-au uscat chiar dacă mi le-ai adus în ghiveci. tot au murit că cică trebuie să ai și grijă de ele. iar tu ai fost prea ocupat și nu cum zicea vechiul și nemuritorul smiley.
persiflând acum universul, mai ești supărat pe mine? cu tot cu ochii mei mari? când mi te-ai uitat ultima dată în ei? oare ai văzut că dacă mi te uiți în ochi nu mă mai poți minți? poate ca aia te și face să tot pleci, nu poți avea nimic pentru tine. știu. și mie îmi e dificil câteodată. mă uit în oglindă și mă pierd. mi se face rușine când văd privirea aia atât de nevinovată. nu mă prea reprezintă. eu am fost, chiar dacă atât de nehotărâtă, o luptătoare, și a trebuit să fac multe. de unele lucruri nu sunt mândră.
dar să aduci și bormașina. adică poți să o aduci? vrei te rog să îmi repari cuierul ăla de pe hol că chiar dacă acum am ochii mari tot nu mă pricep la tâmplărie și nici mâinile nu mă ajută deloc. poate dacă aveam mâini mai mari era mai ușor
ce zici, vrei? ce stai acolo ca un mut?


puscifer - grand canyon


p.s. Écoutez-moi!
https://goo.gl/photos/F31FpHH93SAQxV68A 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu