mă asculți, mă scufunzi
sau în puf mă îneci,
nici nu neg mă deseci.
mări-tavan încastrat
nu m-alungi nici ratat,
carpe diem și șorici
nu e viață cât e brici
nu care strigă primul
ridică neapărat nulul,
haide jos pe podea
am găsit o acadea
un tunel cu perspectivă,
ca un om fara alură,
ca un iepure sub o iapă
nici ulei-n ochi, nici apă.
un zâmbet ascuns aseară,
un îndemn simțit iară,
un pământ puțin prea mic,
mă înec în praf mitic.
o roată civilizată,
o fantomă cicatrizată,
o fructă aromatizată-
nimic nu mă ține-n viață.
de la zero să sapi din nou în tine. totul e să fii tot mai conștient. totul e să ajungi la cele mai intime inele interioare. totul e să scrijilești în cenușă ce rămâne apoi. trebuie ca totul să fie rearanjat. toate moleculele să fie înlocuite. totul e să nu te oprești din schimbat. totul trebuie să fie înlocuit, să nu repeți, să schimbi, totul e să folosești alte modele, alte cuvinte, să fii altceva, să mergi pe stradă ca un ecou aleatoriu.
de la zero să începi cu un mic avantaj. deja știi cuvintele, deja știi mersul. acestea se pot așeza singure pe suport. nu trebuie decât să lași degetele să se miște singure, așa cum s-au mișcat mereu. așa ne place să credem că suntem o duzina de creiere care mișca lumea. zece creiere mici, unul mai umflat și unul care nu gandește.
de la zero să te cațeri din nou pe culmi. tot efortul pe care va trebui să îl faci. toată perseverența pe care va trebui să o consumi. iar aceasă perseverență consumată naște toxine. toxinele fiind rezultatul la bourbonul de după. totul e doar bourbon. în sânge nici nu se știe dacă procentul de eritrocite e măcar egal cu cel al gramelor de alcool. totul e să nu îl lași să scadă altfel toxinele preiau comanda și culmile devin tot mai amețitoare dar ireale.
Noaptea e înfiptă adânc în fiecare mișcare a noastră, iar trecătorii sunt tot mai amețiți și ei. de departe iar se aude câte-un bass sporadic poate chiar si ceva urale dezacordate. știi că ai fi preferat totuși să fii altundeva. mai știi că nicăieri nu ești la locul tău. te cauți în viitor și ești asezat pe canapeaua ta - totul pare normal, iar când ești mângâiat, te simți fericit.
cu un rânjet te desprinzi, dar ai norocul că nu te poate vedea, hai sa ne mai și odihnim, unde e berea aia?
în sinea ta adolescentul se mișcă tot mai vivace. ai da foc la toată lumea, ai îneca tot universul cu întuneric, te-ai alia cu toți sau oricine, nici nu stii ce să crezi.
e târziu? suntem toți? cui îi pasă? cred că suntem toți. ești beat? eu să fiu biat? da, ești? eu sunt jean. nu ești jean. nu contează jean boxează. gowd, ce glume!
drumuri pietruite, drumuri lungi, drumuri chinuite, drumuri de fier. cum te așezi în tren totul e somn.
dimineață ești singur, pe o parcelă de iarbă îți arunci singur sieși o bucată amară de fiere. e frumos că nu atentezi la uniformitatea primaverii crude. aripile ce le aveai cu o zi înainte se zbat rămase pe ceva dale, ti-au rămas doar niște cioturi care te împing în jos.