31 martie 2025

Eșecul și succesul


Eșecul și succesul sunt două fețe ale aceleiași monede, modelându-ne parcursul și ajutându-ne să ne descoperim limitele și potențialul. Așa cum spunea Henry Ford:

„Eșecul este oportunitatea de a începe din nou, de data aceasta mai inteligent.”

Privind prin această lentilă, se poate defini eșecul ca fiind lipsa temporară de succes în îndeplinirea unui obiectiv dorit. Atunci când nu reușești să atingi un scop, eșecul poate deveni o lecție – o ocazie de a reevalua strategiile și/ sau de a-ți reajusta aspirațiile. Paradoxal, nu prea poți eșua dacă nu visezi măreț (dream big). Dacă vizezi înalt și, ulterior, întâmpini obstacole de netrecut, eșecul te poate provoca să îți redefinești așteptările, pentru a evita o dezamăgire profundă și pentru a putea merge mai departe.

Dar, ce fel de om vrei să fii?

Dacă ești cineva care iubește procesul de învățare – călătoria în sine, cu lecțiile acumulate pe parcurs și experiențele care te transformă – atunci este firesc să îți setezi obiective ambițioase. Cât mai înalte am zis! Asemenea unui explorator, îți dorești să descoperi ce se află dincolo de limitele percepute, simțind gustul metaforic al transpirației, al efortului titanic și al unei pasiuni nemăsurate pentru progres. Poate că, în urma acestui efort, vei desena mai bine, vei scrie mai frumos, vei alerga mai mult, te vei dedica mai intens muncii și vei fi mai atent cu cei dragi și cu tine însuți. Eșecul te poate împinge să descoperi ceva de neprețuit, să îți lărgești orizonturile sau chiar să îți construiești cea mai de succes afacere a anului.

Sau poți alege drumul celui care preferă zona de confort, unde eșecul este tratat ca o eventualitate normală, de evitat totuși. În acest caz, chiar dacă eșecul apare, este purtat ca pe un simbol al nereușitei temporare – un semn că ai învățat ceva ce poți arăta lumii, de parcă semnalizezi că ai aflat un secret important.

În final, modul în care definești succesul reflectă cine ești: este combinația între realizările exterioare și împlinirea interioară, între ambiția de a realiza ceva măreț și înțelepciunea de a învăța din fiecare experiență.


Exemplu de viață: Cosmin Răileanu la Imperiul Leilor

Participarea la „Imperiul Leilor” a reprezentat un moment definitoriu pentru Cosmin Răileanu, CEO și fondator al Vindem-Ieftin.ro. În 2020, la prima sa apariție în fața investitorilor, totul a părut un eșec. Afacerea sa a fost respinsă fără drept de apel, iar ideea de a restandardiza industria materialelor de construcții a fost retezată din temelii:

„A fost o experiență dură. Am plecat de acolo cu multe întrebări și cu o dorință și mai mare de a demonstra că Vindem-Ieftin.ro nu este doar o idee ambițioasă, ci un model de business care poate schimba regulile jocului.”

Dar Cosmin nu s-a lăsat doborât. Împreună cu echipa sa, au fundamentat din acel eșec o sursă nesfârșită de motivație. Au optimizat, au construit împreună și, astfel, rezultatele au apărut chiar mai devreme decât fusese planificat:

„Când am revenit, de data aceasta nu mai eram cel care cerea validare, ci cel care știa ce vrea. Am primit mai multe oferte de investiție, dar, paradoxal, am decis să refuz. Nu pentru că nu aveam nevoie de capital, ci pentru că nu eram încă sigur de direcția exactă pe care o voiam pentru scalarea afacerii. Nu orice creștere rapidă este sănătoasă, iar valorile pe care le-am construit erau mai importante decât o expansiune grăbită.”

    Sursa Vindem-Ieftin.ro

A refuzat oferta de la „Imperiul Leilor”, ceea ce nu cred că ar face prea multă lume, și a continuat să construiască mai departe. A pus bazele unor strategii proprii pentru Depozitul Virtual, ajungând să stabilească un nou standard în achiziția materialelor de construcții.


Transformarea eșecului în succes 

Experiența mea personală mi-a demonstrat că atunci când întâmpini eșecul, este vital să-ți reanalizezi obiectivele. Încerc să văd fiecare moment de „cădere” ca pe o ocazie de a învăța ceva și de a deveni mai bun. Am învățat că stabilirea de așteptări mai realiste, dar ambițioase (smart objectives), este cheia pentru a transforma eșecul într-o treaptă spre succes.

Iată câteva sfaturi pe care le împărtășesc celor care trec prin eșecuri:

1. Acceptă eșecul ca parte a procesului – Și persoanele de succes a eșuat la un moment dat dacă nu in mod efectiv repetat;

2. Analizează ce a mers greșit – Identifică factorii care au contribuit la eșec și învață din ei, să ii eviți sau să îi calculezi la rezultatul final;

3. Ajustează-ți strategiile – Fii flexibil și deschis la schimbare, încearcă să adopți căi alternative dacă ce ai făcut anterior nu a funcționat;

4. Nu renunța la viziunea ta – O idee bună poate avea nevoie doar de ajustări și determinare;

5. Înconjoară-te de oameni care te susțin – O echipă puternică face diferența și este cu siguranță un atu considerabil.


 la final despre succes

Din perspectiva mea, eșecul nu reprezintă o limită, ci o oportunitate . Învățătura pe care o extragem din momentele dificile ne formează ca indivizi și ne îmbogățește experiența. Povestea lui Cosmin Raileanu, la Imperiul Leilor, ne arată că refuzurile și obstacolele nu trebuie să ne timoreze, ci sa ne dea elanul care alimentează ambiția și inovația.

Acum te întreb pe tine: ai avut un moment în care un eșec aparent devastator s-a transformat în punctul de plecare al unui nou succes?  


    ________________________________________

   Articol scris pentru SuperBlog

 ________________________________________

13 martie 2025

Mici povești personale legate de limbi străine

 

Oamenii au tot timpul povești pe care vor să le istorisească. Așa suntem noi, așa învățăm, așa înțelegem lumea, iar alți oameni sunt ei în șine niște povești umblătoare, marile legende ale umanității, cele inspiraționale ale națiunilor sau cele mai mici și mai familiale.

 

În timpurile acestea tot mai încrâncenate, este loc și pentru astfel de povești mici și personale. Eu sunt din RM (the great Republic of Moldova) și pot recunoaște că am un bagaj al limbilor străine curios. Am făcut la școală rusă și franceză și apoi, la umila mea dorință, engleză.

 

Pot spune acum că toate mi-ar fi fost utile dacă le-aș fi învățat bine, dar, când a fost cazul să le folosesc, nu am reușit cum se cuvine. Poate mi-ar fi fost de folos în acele momente un aparat de traducere, unul modern, adaptat timpurilor noastre, care să fi transformat automat vorbele în ceea ce eu nu reușeam să exprim.

 

    Sursa VASCO Electronics

I. Rusa

 

Deși este o limbă complicată și nenaturală pentru un român, toți ne-am lovit de ea. Sau cel puțin o mare parte. Lupta mea cu învățarea limbii ruse a fost însă una activă. Nu-mi plăcea cum sună, cum se scrie, cum se produce o propoziție, cum se accentuează cuvintele. Nu puteam reține sensul cuvintelor, regulile gramaticale, în ciuda faptului că eram expus unui mediu de presă care conținea și emisiuni în limba rusă, unele bune, altele de propagandă. Și, cu toată această luptă a mea, am încěput să înseleg cam tot ce se vorbește în jurul meu.

 

A venit însă vremea să o folosesc. Pe vremuri, când RM era încă o lume aparte, pierdută între Ucraina și România, în marele ocean al sărăciei, multă lume pleca spre Rusia la munci sezoniere sau chiar pe termen lung. A fost și cazul meu. În între doi ani de liceu, am plecat la munci sezoniere, să îmi susțin în parte studiile și să nu pierd vremea degeaba pe acasă.

 

Imaginează-ți surpriza mea când, la un prânz oferit de angajator, un rus, m-a întrebat cu o curiozitate pură să-i povestesc despre nai. Iar eu nici măcar două cuvinte de descriere nu puteam să-i spun. Frustrant. Noroc aș fi avut cu un niște căști cu traducător!

 

    Sursa VASCO Electronics



II. Franceza

 

Ca orice bun copil din zona latinității estice, am fost supus plăcerii de a studia franceza. O limbă minunată, dar care nu se apleca asupra mea.

Dar franceza persevera - ba o conjugare, ba un vocabular, ba o declinare. Începeam să o învăț în teorie spre marele chin al profesorilor, dar în practică rămâneam mut.

 

Prin clasa a X-a să fi fost – să zicem șapte ani de franceză trecuți prin fața ochilor mei și pe limba mea. Totuși, puteam să zic măcar atât cât să susțin o conversație?

Cum zici „Cum e la voi în Franța?”

Cum vi se pare România?

Cum vă sună limba română, e adevărat că pare o latină?

Puțin probabil. Așa că, cel mai sigur, mi-ar fi fost util un translator instantaneu care să transforme gândurile mele în cuvinte corecte, pentru ca francezii să înțeleagă ce voiam să spun.

 



    Sursa VASCO Electronics


III. Engleza

 

Da. Cu engleza a fost o poveste mai norocoasă. Începusem să o învăț pe când încă nu era așa populară pe la noi în țară, abia prindea avânt. Poate asta, poate suplețea, poate că acțiunea soft power a culturii de limbă engleză a fost mai atrăgătoare.

 

Oricum ar fi, plin de curaj, m-am dus la facultate. Deja om mare, „cu facultate”, am plecat cu Work and Travel. Munci pe-acolo, schimb de idei, oameni faini. Am descoperit că oamenii simpli, de oriunde ar fi, sunt interesați de poveștile altora, you know?

 

Însă, mi-am dat seama și câte lacune am în exprimare. Cât de departe pot fi de fluența pe care mi-o imaginam. Poate că m-ar fi ajutat mult un translator instantaneu, să nu rămân doar cu "you know" în fața unor întrebări simple despre cultura și țara mea. Chiar dacă m-am străduit să învăț, în fața englezei vorbite rapid, cu accent, totul părea un limbaj străin mie. Yep. M-aș fi descurcat mult mai bine cu o mașinărie de traducere instant care să mă ajute pe loc. Atunci.

 

Astăzi, există căști cu traducător Vasco Translator E1, care fac comunicarea simplă. Pentru cei care au nevoie de traduceri mai ample, un translator instantaneu precum Vasco Translator V4 poate fi exact ce le trebuie. 

Așa-i că-s faine?

Oricum, chiar dacă nu sunt un talent la limbi străine, am învățat că tehnologia poate fi un ajutor de încredere. Călătoriile, munca și poveștile altora sunt o sursă nesfârșită de învățare, iar o traducere instant poate face totul mai ușor. În definitiv, împreună ne spunem istoriile, înțelegem lumea și construim punți peste barierele lingvistice.



    Sursa VASCO Electronics


    ________________________________________

   Articol scris pentru SuperBlog

 ________________________________________

05 martie 2025

povestea nespusa a unei postari

Cum se scrie un articol de înscriere? 

Enunți o idee într-un context.

Setezi o așteptare.

Te dai pe spate și te uiți puțin chiorâș la ce ai scris până atunci.

Te enervezi.

Te mai uiți o dată, dar mai chiorâș decât data trecută. Băsescu devine gelos.

Și ștergi tot.

Arunci monitorul pe geam, înjuri, dar stai la parter și nu se întâmplă nimic.

Ești un ciudat.

Pui pe hold tot și frigi un pui.

Mănânci totul super picant și visezi multe și de toate, mai ales succes mare scriitoricesc și KFC la discreție. Cafece, îmi cer scuze.

Totul pe fond de vin alb, prosecco și gânduri negre.

Seara, pe dealurile Brașovului, e plăcută și te gândești că oricum nimic nu contează și, totuși, de ce să te mai înscrii?

Hai, nah, te-ai ajuns cu aroganțele astea, wta. Poate te-ar ajuta un duș rece, să uiți și de jocurile astea de cuvinte insipide.

Dacă e ok, însă, da—începe în forță noua superbă ediție SuperBlog de primăvară '25. Fiți buni, fiți circumspecți, creează dependență și băgați cu toții.


Ne videm!



    ________________________________________

   Articol scris pentru SuperBlog

 ________________________________________